G4Media.ro

Universitatea de Medicină Iași va primi în sesiunea de examene din vară…

Sursă foto: news.umfiasi.ro

Universitatea de Medicină Iași va primi în sesiunea de examene din vară doar studenți vaccinați, cu test negativ ori adeverință că au făcut COVID-19, susține LS Iași / Purtătorul de cuvânt al UMF: Nu există o asemenea decizie, dar se poartă discuții pentru a vedea dacă e oportună

Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași (UMF Iași) este acuzată de organizația Liga Studenților iași că a decis, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație din 28 aprilie, că doar studenții vaccinați împotriva covid-19, cei care dețin un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte sau cei care prezintă o adeverință că au fost infectați de virus pot fi primiți în sesiunea de examene din vară, potrivit unui comunicat al organizației Liga Studenților Iași. „Nu există o asemenea decizie”, potrivit instituției. „Decizia a fost luată de pe 28 aprilie, dar hotărârea nu a fost publicată încă pe site-ul instituției”, scriu în comunicat cei de la LS Iași. Aceștia precizează că „din informațiile pe care le deținem, conducerea UMF Iași intenționează să o publice abia la începutul sesiunii de examene pentru a putea împiedica atacarea hotărârii în instanță în timp util. Actele administrative produc efecte abia de la comunicarea lor”. Contactată de Edupedu.ro, purtătoarea de cuvând a UMF iași, Ivona Burduja, a declarat că „s-au purtat discuții și se poartă încă discuții despre oportunitatea unei decizii de acest fel, dar la momentul actual nu există nicio decizie de acest fel luată de conducerea Universității”. Citește articolul integral pe Edupedu.ro Sursă foto: news.umfiasi.ro
Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Hepatita sau ceva BTS banuiesc ca sunt ok.

  2. Perfect! Vrei sa fii doftor dar nu vrei sa te vaccinezi!
    Vaccinarea trebuie sa fie obligatorie! Si nu doar pt covid!

    • Covidiotule, ce are sula cu prefectura? De ce ti e frica cretinule dacă ești vaccinat? Doar ești imun…

    • Hahahhahqhhahahhaha
      Asa iti trebuie barbule:)))))))
      Ai fost luat de un frate sosoc!

    • @Bolovane,
      Doar un vierme userist putea clona și borî astfel de mizerii.

    • Istoria ne arata ca cei ca tine au fost vaccinati cu niste plumb la foarte mare velocitate.

  3. Barbule, taci naibii daca nu înțelegi. Ce dracu te fute pe tine grija de mine nevaccinat că mor daca tu ai deja vaccinul făcut? Ce are sosoaca cu ce scriu eu? Ți crezi că toata populația asta e cretina ca tine să pună botu la aberațiile covidiote? Bai cretinele, unii mai și gândesc….și fără sosoci.

    • Ba nazistule, o sa inebunesti de ciuda cand nepotii tai vor fi negri. VIITORUL ESTE LGBT SI ANTI ALB. ALBII TREBUIE SA DISPARA.

      AHAHAHA JALNIC CE ESTI

  4. …bá,vaccinati,voi infectati,pe ceilalti,sanatosii!
    Voi contagiati…sclavi ai serului!
    Ca,nu va mai saturati,subnormali!

  5. Hahahababhaha
    Am trait sa o vad si pe asta…2 antivaxxeri se injura intre ei:))))