G4Media.ro

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iași schimbă sistemul de examene, în premieră…

Sursa foto: Pexels

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iași schimbă sistemul de examene, în premieră națională / Vor fi teste grilă, pe tabletă / Investiție de 800.000 de euro pentru noul sistem

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) a schimbat radical felul în care studenţii vor da examenele începând cu sesiunea din ianuarie 2023, cu o metodă ce nu a mai fost testată până acum în nicio instituţie de învăţământ superior din ţară, anunță Ziarul de Iași.

Examenele teoretice de la fiecare disciplină de anul acesta se desfăşoară sub forma unor teste grilă, date pe tablete, dintr-un set de întrebări la care fiecare student are acces.

Cadrele didactice realizează pentru fiecare disciplină sute de întrebări şi 10 răspunsuri, fără a preciza care sunt cele corecte şi care sunt cele greşite. Studentul are posibilitatea de a-şi programa examenul când doreşte, în intervalul convenit, şi i se generează un număr de întrebări aleatoriu, o parte cu răspunsul simplu, o parte cu răspuns multiplu, pentru care are un timp fix să le rezolve.

„Am decis să publicăm întrebările şi variantele de răspuns, fără a preciza răspunsul corect, doar pentru a-i familiariza pe studenţi cu sistemul de examinare. Este un sistem nou de evaluare, îi scoate din zona de confort, deşi au fost multe schimbări în ultimii doi ani, datorate pandemiei. Pe de altă parte, cred că un student care a parcurs 750 de enunţuri la o disciplină, a citit bibliografia pentru a-şi da seama care sunt răspunsurile corecte, are un nivel bun de cunoştinţe”, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Sâmbătă, 21 mai, au fost primele examene în ceea ce UMF Iaşi numeşte „prima sesiune digitală” a studenţilor. Investiţia totală a fost de circa 800.000 de euro şi a constat în achiziţionarea de tablete necesare pentru examinare, soft dedicat, infrastructura hardware şi software, reţea şi WIFI.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Asta ca să poată fi fraudat mai ușor examenul.
    Variant de pana acum nu permitea fraudarea.
    Continua distrugerea învățământului romanesc. Dacă acum nu mai avem specialiști în petrol și gaze, mulțumită guvernului și trebuie sa vina specialiști austrieci, americani și irakieni, de acum nu vom mai avea nici medici buni, ci doar medici numai cu numele. Ca doctorul ciuca.
    Slava iohanis, psdpnl!

  2. Hai ca mai e un pic si cine doreste, dupa examene, va putea opta sa voteze la alegeri de pe.. tabletă. Modificarea Constitutiei va deveni „joaca de copil”

    • Sunt 14 umfuri, care dau mai multi medici decat posate duce sistemul si 600 de locuri libere la rezidentiat pentru ca acolo e de muncit.

    • @Ion
      Cele 600 de locuri libere sunt la specializarile cu probabilitatea cea mai mare de acuza ca „ai omorat pacientu’. Oricum, interventiile chirurgicale cu risc ridicat si care nu sunt urgente sunt din ce in ce mai putine pentru ca nimeni nu vrea sa isi riste pielea. Asata e reversul campaniilor cu procurori prin spitale, unde se ancheteaza doctori nu proceduri.

  3. Ca idee despre ce oameni ies din umf , era o stire cum ca trei sferturi dintre dentisti raporteaza la anaf venituri sub salariul minim pe economie, iar farmacistii sunt angajati doar la privat, statul investind degeaba in ei. Sunt din sistem, mai verific posturile libere, e foarte rar un post de farmacist la stat care sa devina liber fara pensionarea inaintasului. De ce mai cheltuim banii publici pe farmacistii care ar trebui sa fie scolarizati de privatul angajator?

  4. Vorbiti in necunostinta de cauza. Sistemul este o catastrofa: se blocheaza, nu se poate reveni asupra unor intrebari , intrebari care nu sunt tratate in bibliografie. Ce sa fraudezi: sistemul functioneaza defectuos, raspunsutile corecte sunt punctate ca si gresite, etc. Se lauda cu o prostie care a nulversat si studentii si profesorii. Trebuie trasi la raspundere , nu rostogoliti in toata presa stiri false despre MAREATA Realizare.

  5. Vorbiti in necunostinta de cauza. Sistemul este o catastrofa: se blocheaza, nu se poate reveni asupra unor intrebari , intrebari care nu sunt tratate in bibliografie. Ce sa fraudezi: sistemul functioneaza defectuos, raspunsutile corecte sunt punctate ca si gresite, etc. Se lauda cu o prostie care a nulversat si studentii si profesorii. Trebuie trasi la raspundere , nu rostogoliti in toata presa stiri false despre MAREATA Realizare.

  6. Cel de mai sus are perfecta dreptate !
    Spune lectorul …cine a citit bibliografia….
    Care?Cursul contrazice cartea din bibliografie care e de veche…o brambureala totală
    S.wu băgat bani bine in buzunar pe un sistem prost si nefunctional!
    Tîmpit lector si 80 % dintre profesori…foarte delăsător…isi iau banii su atit.Unii nici nu au călcat pe la LP.
    Aveam cu totul alta părere…dar imi pare rau ca am optat pt.asta !