Universitatea de Științele Vieții din Timișoara finalizează o perdea forestieră de 4 ha, care va proteja orașul / ”Va fi o reglare a microclimatului atât din punct de vedere termic, cât și o barieră de protecție împotriva curenților de aer”
La Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) se deruleză un proiect finanțat prin PNRR, Pilonul I, Tranziția Verde, proiect care prevede Înființarea unei perdele forestiere de protecție în cadrul instituției.
Astfel, în zona de nord a orașului, pe o suprafață de 3,96 de hectare, pe limita de proprietate a instituției de învățământ a fost înființată o perdea de protecție forestieră, anunță Opinia Timișoarei.
„Efectul unei astfel de perdele forestier pentru orașul Timișoara este foarte important, mai ales în actualul context al schimbărilor climatice. Prin această perdea forestieră urmărim să contribuim la atenuarea efectelor negative ale schimbărilor climatice și mai ales ale încălzirii globale asupra orașului, să reglăm microclimatul la nivelul zonei de intervenți, pe teritoriul a două UAT-uri, Timișoara și Dumbrăvița, situate în partea de nord a orașului. Va fi o reglare a microclimatului atât din punct de vedere termic, cât și o barieră de protecție împotriva curenților de aer, cu efecte pozitive asupra culturilor agricole și a resurselor de apă”, a declarat prof. univ.dr. Dorin Camen, Decan al Facultății de Inginerie și Tehnologii Aplicate.
Valoarea proiectului de înființare a Perdelei forestiere este de 274 de mii de de lei, iar Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara se pregătește să acceseze și alte fonduri pe măsuri similare precum cele privind Pădurile Urbane.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank