Universitatea din Oradea, inclusă pentru prima dată în Clasamentul Internaţional Shanghai
Universitatea din Oradea este pentru prima dată prezentă în Clasamentul internaţional Shanghai Global Ranking of Academic Subjects, a informat marţi, într-un comunicat, biroul de presă al instituţiei de învăţământ superior, transmite Agerpres.
Potrivit sursei, în urma evaluării a peste 1.900 de universităţi, din 96 de ţări, Universitatea din Oradea este prezentă în prestigiosul clasament internaţional GRAS 2024, în domeniul Matematică, alături de alte şase universităţi româneşti şi se poziţionează ca un jucător cheie în peisajul învăţământului superior românesc şi european.
„Deşi este prezentă pentru prima oară în Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS), Universitatea din Oradea este un exemplu al modului în care instituţiile tinere pot aduce contribuţii semnificative în cercetare şi educaţie. Viitorul ar putea aduce şi mai multă recunoaştere pentru universitate, pe măsură ce activitatea de cercetare continuă să se extindă”, a afirmat, citat în comunicat, rectorul Universităţii din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.
Pentru domeniul Matematică, clasamentul Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) este realizat pe baza unor indicatori cheie: calitatea educaţiei, a personalului academic, a activităţii de cercetare, impactul activităţii de cercetare şi colaborările internaţionale.
„Pentru a putea creiona un tablou comprehensiv al mediului academic, Clasamentele Shanghai folosesc indicatori obiectivi şi cuantificabili şi au în prim plan evaluarea rezultatelor concrete ale cercetării, cum sunt articolele şi lucrările publicate în reviste recunoscute la nivel mondial, precum şi citările. Performanţele obţinute în domeniul Ştiinţelor fundamentale, cu accent pe Matematică, atestă creşterea vizibilităţii cercetării academice şi a reputaţiei cercetătorilor universităţii noastre la nivel global”, a explicat prorectorul Universităţii din Oradea, prof. univ. dr. Sanda Filip.
Domeniul de Doctorat Matematică, parte integrantă a Şcolii Doctorale de Ştiinţe Inginereşti, oferă o bază solidă pentru cercetarea avansată, cu un angajament faţă de excelenţa academică şi inovare, prin conducătorii de doctorat: prof. univ. dr. habil. Sorin Gheorghe Gal, prof. univ. dr. habil. Mircea Balaj, prof. univ. dr. habil. Alexandru Mihai Bica, prof. univ. dr. habil. Irene Maria Sabadini, prof. univ. dr. habil. Georgia Irina Oros, mai menţionează sursa citată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank