G4Media.ro

Universitatea Politehnica din Bucureşti deschide luni noul an universitar. Peste 30.000 de…

Foto: Facebook Universitatea Politehnica din Bucuresti

Universitatea Politehnica din Bucureşti deschide luni noul an universitar. Peste 30.000 de studenţi înscrişi

Universitatea Politehnica din Bucureşti deschide luni noul an universitar în cadrul unui eveniment care va avea loc, începând cu ora 11,00, în Noua Aulă a Universităţii aflată în campusul UPB, manifestarea urmând a se va derula în condiţiile stricte impuse de pandemia SARS CoV-2.

Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, la eveniment vor fi prezenţi, alături de studenţii universităţii, Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, Preşedintele Senatului UPB, prof. dr. ing. Tudor Prisecaru, cadre didactice, cercetători, alte personalităţi din mediul public şi privat, ambasadori.

În cadrul festivităţii va fi anunţat şi un prim proiect de anvergură al noului an universitar şi anume semnarea contractului ce vizează realizarea unui nou cămin studenţesc ce va cuprinde 85 de module (cameră şi baie proprie), cu o capacitate de cazare de 340 de locuri.

Festivitatea va fi transmisă şi live pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/UPB1818

Peste 30.000 de studenţi (4.800, doar în anul I – dintre care 4.500 la buget) sunt angrenaţi în ciclul studiilor de licenţă, master sau doctorat la Universitatea Politehnica din Bucureşti, instituţie de educaţie şi cercetare recunoscută la nivel internaţional.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Acum 11 ani eram si eu p’acolo. 🙂

  2. Saracii de ei, ii asteapta 6 ani de comunism.

  3. Afirmatia nu este exagerata, fiindca multe dintre dotarile laboratoarelor sau atelierelor sunt din vremea comunismului infloritor.Niste strunguri par a fi din vremea lui Stalin.Doamna „Abramburica”,care de zeci de ani nu mai cerceteaza in laborator,ci prin birourile ministeriale si parlamentare,ne lamureste, cu argumente futuristice,ca sunt cu tehnologia la zi,dar trebuie s-o reformeze,ca numai asa se adapteaza la nicovala pesedista.Numai ca ii este rusine sa ia ciocanul de pe steag ca sa nu descompleteze stema.
    Stie cineva cati bani s-au alocat pentru dotarea laboratoarelor si atelierelor?Sau ,s-au cheltuit pentru cercetarea istoriei Romei,pentru ca nu se mai stie,cel putin domnul ministru,omul de incredere al doamnei de mai sus,ce zice legenda.La inceput a fost lupoaica sau vulpea Romei?Dupa domnul ministru cica a fost vulpea.Halal!N-as vrea sa mai continui de exemplu cu profesorii blazati sau cu tot felul de nepotisme politice,partizanate generatoare de ura si dezbinare,fiindca afecteaza prestigiul universitatii si implicit pe cei care,din pasiune pentru stiinta si tehnica,isi fac datoria cu prisosinta,atat profesori cat si stidenti.Aici totusi nu a patruns cu virulenta spiritul malefic al fabricilor de diplome.Si asta pentru ca,in primul rand,cu diploma de aici mai rar te angajezi la stat,iar stiintele exacte nu pot fi pacalite atunci cand trebuie sa le aplici in practica.
    Goana dupa voturi si dupa avere a facut ca aceasta institutie sa fie, de mult timp,victima politicienilor.Afirmatia cum ca „industria romaneasca este un morman de fier vechi”a afectat prin acrosare si invatamantul politehnic,alimentand mentalitatea ca ingineria romaneasca e depasita si ca nu putem sa ne punem noi cu Occidentul.Din pacate nimeni nu face nici un efort sa explice ca ideile in stiinta si tehnica nu au granite,nu au etnie.Ele se nasc oriunde gasesc teren fertil.Daca in continuare ramanem prizonierii acestei mentalitati,riscam sa disparem ca natie.
    P.S.Teren fertil inseamna democratie,educatie,legi pe masura,justitie corecta si independenta,respectul de sine(nu mandria) si fata de cel care cerceteaza si creeaza sau fata de cel care are idei constructive.Iata ce aproape am ajuns de dictonul biblic”iubesteti aproapele ca pe tine insuti”!Foarte interesant!Nu intemplator creatia tehnico-stiintifica s-a nascut in sanul crestinismului occidental unde,insistent,s-a cultivat acest spirit al iubirii aproapelui.