G4Media.ro

Universitatea Sapientia, controlată de guvernul Ungariei, face investiții semnificative în trei orașe…

Universitatea Sapientia, controlată de guvernul Ungariei, face investiții semnificative în trei orașe din Transilvania

Universitatea Sapientia face investiţii semnificative în trei oraşe din Transilvania cu sprijinul Guvernului ungar, a declarat marţi rectorul universităţii private din Transilvania, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit MTI, citată de Rador Radio România. Márton Tonk a declarat că investiţiile vor fi susținute de Guvernul ungar în calitate de partener strategic al instituţiei de învăţământ superior, ele vor fi finanţate şi din veniturile proprii ale universităţii. Rectorul a mulţumit Budapestei pentru sprijinul acordat proiectelor de dezvoltare ale universităţii, pe lângă susţinerea acesteia.

Reamintim că Ungaria are un program susținut de investiții în Transilvania, în paralel cu resuscitarea discursului revizionist din partea liderilor de la Budapesta. Inclusiv premierul Viktor Orban a apărut în public cu un fular care avea imprimat harta Ungariei Mari care include Transilvania.

Márton Tonk a subliniat că toate proiectele lor de dezvoltare fac obiectul unor licitaţii publice, în conformitate cu procedura stabilită de Fundaţia Sapientia.

Ca investiţie greenfield, a început construcţia campusului din Sfântu Gheorghe; investiţia de zeci de milioane de euro va fi realizată în etape, pe o suprafaţă de 22.000 de metri pătraţi. Vor fi efectuate foraje înainte de punerea fundaţiilor, deoarece clădirile urmează să fie încălzite prin energie geotermală. Răspunzând la o întrebare din partea Agenției de Presă MTI, rectorul a precizat că pentru aceste lucrări se preconizează o durată de doi ani.

Rectorul universității a amintit că investiţii de o amploare similară au fost realizate şi la celelalte locaţii ale universităţii din Cluj-Napoca, Târgu-Mureş şi Miercurea Ciuc. De asemenea, a subliniat că proiectarea şi construcţia sunt realizate de o firmă locală, ceea ce contribuie şi la dezvoltarea economică a zonei.

Pe lângă clădirile de învăţământ şi cămine, campusul va cuprinde şi o sală de sport şi un bazin de înot, care vor fi folosite şi ca spaţii destinate vieţii sportive şi culturale din Sfântu Gheorghe, a precizat rectorul.

Complexul va găzdui cursurile de licenţă şi masterat ale departamentelor de inginerie agricolă şi silvică, sport şi formare de antrenori ale facultăţii din Sfântu Gheorghe, precum şi cursurile de pictură şi sculptură ale Universităţii din Pécs.

La Cluj-Napoca se află în curs de desfăşurare lucrările de renovare cu cele mai noi tehnologii ale Casei Bocskai care găzduieşte rectoratul şi Fundaţia Sapientia.

Guvernul ungar asigură o parte semnificativă din investiţia de două milioane de euro. În cadrul proiectului se va renova de la subsol până la mansardă acest monument istoric de 2.000 de metri pătraţi, care a fost renovat ultima dată înainte de inaugurarea sa în 2003.

Pe lângă casa natală a principelui István Bocskai se desfăşoară şi modernizarea unui alt monument istoric din centrul oraşului, Casa Veress-Grois, care va servi drept colegiu universitar.

Din investiţia de 2,5 milioane de euro, 1 milion de euro provine din resurse proprii, iar 1,5 milioane de euro de la Guvernul ungar.

Pentru execuţia lucrărilor vor fi anunţate licitaţii în domeniile de specialitate, finalizarea modernizării acestei clădiri cu o suprafaţă de 2.200 de metri pătraţi fiind prevăzută pentru sfârşitul anului 2026.
Sursa: MTI / Rador Radio România

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. mergeti de la Izvoru Muresului spre Lacu Rosu prin Gheorghieni di veti vedea cum arata drumul national. o rusine! de-aia localnicii sunt dezamagiti de bucuresti….ne miram de ce lucrurile sunt asa cum sunt….pai daca zicem la budapesta despre asta, cred ca îl toarna ei…deci data viitoare cand veti vedea steaguri cu tinutul secuiesc, intrebati-va ce face restul țării pentru oamenii locului…

  2. Femei fierbinți din toată România te așteaptă pe site-ul EROSUSIE18

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.