G4Media.ro

Universitatea Transilvania anunță că dorește să preia Cetățuia Brașovului / Aici ar…

Sursa foto: Facebook / Primăria Brașov

Universitatea Transilvania anunță că dorește să preia Cetățuia Brașovului / Aici ar putea fi înființate centre multiculturale, de limbă, cultură şi civilizaţie românească sau de creativitate / MAI ar avea în plan să transforme Cetăţuia într-un centru de pregătire a poliţiştilor

Universitatea Transilvania din Brașov a răspuns pozitiv întrebării Ministerului Educației dacă ar fi interesată de preluarea Cetățuii Brașovului, anunță Bună Ziua Brașov. Și Ministerul de Interne a anunțat că își dorește imobilul pentru a face aici un centru de pregătire al polițiștilor.

„Universitatea poate reda oraşului şi turiştilor care îl vizitează un spaţiu modern de dialog”, anunță Universitatea.

Conform notei de fundamentare transmisă de Universitatea Transilvania, „pe de o parte, preluarea spaţiului respectiv ar permite rezolvarea unor probleme stringente legate de spaţiile cu destinaţie didactică, pe de altă parte, ar permite universităţii să continue să îşi onoreze şi misiunea culturală pe care şi-a asumat-o ca instituţie aparţinând oraşului şi regiunii”. De altfel, instituţia de învăţământ braşoveană a amintit în respectivul document că are în structură Centrul multicultural, Centrul muzical, Centrul de limbă, cultură şi civilizaţie românească, Centrul de creativitate, dar acestea funcţionează acum în condiţii improprii.

În cazul în care va prelua în administrare monumentul, Universitatea Transilvania a promis, prin nota de fundamentare amintită, că „şi alte instituţii locale sau naţionale vor putea folosi gratuit spaţiul pentru evenimente publice”.

Pe de altă parte, și Ministerul Afacerilor Interne ar avea în plan să transforme Cetăţuia în centru de pregătire a poliţiştilor, fără, însă, a face publice mai multe detalii şi fără să precizeze dacă monumentul va avea şi o destinaţie culturală, de care să beneficieze braşovenii.

De altfel, interesul Ministerului Afacerilor Interne pentru fortificaţia de pe Dealul Straja pare a fi mai vechi, pentru că şi fostul primar al Braşovului, George Scripcaru, amintea anii trecuţi că structuri din subordinea acestui minister ar dori să intre în cetăţuie.

Soarta monumentului va fi stabilită prin Hotărâre de Guvern, prin care va fi stabilită destinaţia monumentului, dar şi instituţia care o va prelua.

O petiţie online a fost lansată de primarul Braşovului, Allen Coliban, în 31 decembrie 2022, prin care solicită ca municipalitatea să preia obiectivul.

Ultima destinaţie pe care a avut-o cetăţuia de pe dealul Straja, care domină centrul istoric al Braşovului, a fost de restaurant cu terasă. În anii 2000, monumentul găzduia petreceri.

Cetăţuia aparţinea la acea vreme companiei Aro Palace, care moştenise imobilul de la fostul ONT, oficiul de turism din perioada comunistă. Societatea a anunţat că vinde monumentul, pe care nu mai putea să-l întreţină. Doar Primăria Braşov s-a arătat interesată de achiziţie, însă preţul cerut – 5 milioane de euro – i-a făcut pe edili să recurgă la o altă strategie. Au demarat un proces pentru a demonstra că cetatea, veche de 500 de ani, este bun public, iar acesta a fost câștigat.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...