Universul.net: Federația Lubianka și parteneriatul dintre crima organizată, servicii secrete și stat. Cum funcționează FSB și cum determină politica și economia Rusiei

„Serviciul Federal de Securitate (FSB) este una dintre cele mai închise agenții guvernamentale din Rusia, munca sa fiind acoperită de mituri și zvonuri. Acest secret face extrem de dificilă obținerea unei imagini complete, de către cei de afară, asupra modului în care acționează şi în care este structurată organizația”, notează un raport Dossier Center, publicat de Atlantic Council și preluat de Universul.net

„Scopul acestui raport este de a investiga activitatea FSB, de a evalua gradul de influență al acestuia asupra politicii și economiei țării și a studia problemele sistemice cu care se confruntă. Pe parcursul unui an, Dossier Center a colectat informații despre structură, personalități, metode de lucru și principalele etape de dezvoltare ale FSB, prin studierea atentă a surselor deschise, baze de date, documente, dosare penale și civile, dovezi foto și înregistrări audio. De asemenea, Centrul a intervievat câteva zeci de experți, inclusiv participanți direcți la evenimentele descrise; foști și actuali ofițeri ai FSB, ai Serviciului de Informații Externe, ai ministerelor de apărare și interne, foşti oficiali din vremea URSS, foşti şi actuali ofiţeri KGB și ai altor agenții guvernamentale; reprezentanți ai mediului de afaceri și ai lumii bancare; martori oculari, victime, procurori și inculpați în cazuri care implică FSB; participanți la operațiuni ilegale controlate de FSB; și multe altele. Informațiile obținute au fost, de asemenea, verificate încrucișat și comparate cu date din alte surse.

Raportul urmărește istoria serviciilor speciale, din perioada sovietică, ceea ce ajută la ilustrarea asemănărilor și diferențelor instituționale dintre FSB și predecesorii săi. De asemenea, descrie structura internă a serviciilor speciale bazate pe date verificabile, deși informațiile complete despre departamente, servicii și angajați nu sunt disponibile publicului.

Latura legitimă a activităților FSB (de exemplu, antiterorism și sarcini de informații externe care sunt considerate în mod obișnuit necesare și justificate) nu face obiectul prezentului raport, iar lucrarea nu va dezvălui informații care ar putea afecta îndeplinirea funcțiilor constituționale ale FSB.

De reţinut

• Influența FSB în sferele politice și economice depășește puterile constituționale acordate serviciilor speciale.
  Președintele Rusiei, căruia FSB îi este direct subordonat, îl dirijează nu numai prin intermediul şefului agenției, Alexander Bortnikov, ci și prin reprezentanți ai diferitelor unități din cadrul serviciilor speciale. Astfel, există un sistem de control FSB pe mai multe niveluri.
• Președintele se bazează tot mai mult pe informațiile primite de la FSB. Membrii serviciilor speciale cu acces direct la președinte folosesc adesea organizația în scopuri financiare și birocratice proprii.
• Membrii cercului interior al președintelui rus Vladimir Putin domină diferite părți ale FSB. Figuri precum secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patruşev, directorul executiv al Rosneft, Igor Secin, directorul executiv al Rostec, Serghei Cemezov, președintele Gazprom, Viktor Zubkov, şi fostul membru al Consiliului de securitate, Sergei Ivanov, formează grupuri de aliați personali în cadrul serviciilor speciale, pentru a-și promova propriile interese economice, a oferi securitate și a împărtăși între ei informații utile rezolvării propriilor probleme.
• În ultimii zece ani, FSB a preluat controlul asupra multor instituții ale statului, de obicei prin forță sau conivență. Ministerele Apărării și Internelor, Comitetul de Investigații, Procuratura Generală și alte agenții au devenit dependente de FSB. Membrii serviciilor speciale influențează în mod regulat deciziile judecătorilor. Acest dezechilibru de putere dintre departamentele guvernamentale amenință securitatea țării.
• Metodele FSB încalcă adesea drepturile constituționale ale cetățenilor și utilizează în continuare unele dintre cele mai rele practici ale KGB. Ofițerii serviciilor speciale și angajații altor departamente guvernamentale dependente de aceștia torturează oameni, încalcă libertatea de exprimare, falsifică dosarele penale, fac raiduri și confiscă întreprinderi private fără justificare și participă la uciderea, atât în ​​Rusia, cât și în străinătate, celor care fug de Kremlin.
• Reprezentanții FSB participă sistematic la scheme corupte, inclusiv organizarea frecventă de tranzacții financiare ilegale, în special în industria bancară. FSB controlează în mod direct aproape toate operațiunile bancare ilegale din Rusia, cu un mare profit pentru anumite grupuri de angajați ai FSB și reprezentanți ai „clanurilor” lor.
• FSB este, de asemenea, plin de corupție ad hoc, oportunistă, deoarece ofițerii de nivel inferior și mediu urmează exemplele superiorilor lor și își folosesc pozițiile pentru a obține venituri ilicite.
• FSB este un instrument de represiune împotriva cetățenilor și oamenilor de afaceri de opoziție, care se află de partea greșită în raport cu Kremlinul, a oficialilor individuali sau a „clanurilor” informale.

Acest raport descrie transformarea FSB dintr-o organizație de stat însărcinată cu protejarea publicului într-un organism cvasi-criminal care a preluat funcțiile unui „al doilea guvern” și invadează toate sferele vieții publice și private.

Prima secțiune a raportului rezumă dinamica internă și influența externă a organizației și urmărește evoluția FSB într-un serviciu „special”. A doua secțiune a raportului este dedicată structurii FSB. Aceasta examinează activitățile și dezvoltarea unităților individuale, bazându-se în principal pe exemple de cazuri de profil înalt care implică servicii speciale.

I. FSB ca o amenințare la adresa dezvoltării societății

Rusia contemporană este un loc mai puțin represiv decât URSS, nu numai raportat la perioada Marii Terori, ci și la cea de pe urmă, a stagnării. Cu toate acestea, FSB este folosit din ce în ce mai mult ca un instrument de gestionare a politicii interne, iar schimbarea a avut loc atât de rapid încât reprezintă amenințări serioase pentru societate.

Pericolul vine din transformarea FSB nu numai într-un instrument politic al Kremlinului, ci și într-un loc necontrolat de luare a deciziilor politice, care nu dă socoteală şi este mai puternic decât alte agenții de stat. Cu cât celelalte agenții critice rămân mai mult pe margine, cu atât va fi mai greu pentru sistemul în ansamblul său să se recupereze în caz de prăbușire guvernamentală; așa cum s-a întâmplat în 1953, după moartea lui Iosif Stalin și cum s-ar putea întâmpla din nou când Rusia va suferi următoarea schimbare de conducere. O schimbare de regim ar reprezenta amenințări serioase pentru diferite grupuri puternice din cadrul FSB și ar putea avea consecințe imprevizibile, inclusiv încercările elitei de a uzurpa puterea cu forța sau chiar un „război civil” între clanuri.

Combinația dintre un grad mai mic de represiune și atotputernicia FSB în Rusia modernă are două consecințe:

Conduce dezvoltarea istorică a Rusiei într-o fundătură, întrucât guvernarea țării prin intermediul unor funcționari de securitate loiali este posibilă numai atât timp cât garantul acestui sistem este viu. Când garantul moare, țara ar putea intra într-o stare de fragmentare a clanului, pe care ar fi extrem de dificil să o depășească pașnic.
Previne funcționarea normală nu numai a unei economii competitive, ci și a unei economii de comandă și administrativă (precum cea a URSS). Fără o concurență sănătoasă, pozițiile-cheie în afaceri sunt rezervate adesea pentru care nu pot sau nu vor să ia decizii raționale și competente.

Combinația acestor factori duce la declin și stagnare în toate sferele vieții publice a Rusiei.

Istoria serviciilor de informații moderne ale Rusiei începe în 20 decembrie 1917, odată cu crearea de către bolșevici a Comisiei temporare extraordinare (VChK), un corp specializat în teroare politică, pus rapid la lucru pentru a neutraliza adversarii politici, în timpul revoluției și războiului civil. De-a lungul istoriei sovietice, această organizație și-a schimbat în mod repetat numele și funcția, dar oricare ar fi iterația – Ceka, Directoratul Politic de Stat (GPU), Directoratul Politic Reunit de Stat (OGPU), Comisariatul Popular pentru Afaceri Interne (NKVD), Ministerul Securităţii Statului (MGB) sau KGB – a fost întotdeauna un instrument represiv care a încercat să îmbine forțele de ordine într-o singură entitate, păstrându-și în același timp propria izolare și puterea unică. Această dinamică a fost clar surprinsă, în 2002, de Nikolai Patruşev, pe atunci director al FSB, care a spus că „organele de securitate ale statului au reprezentat întotdeauna un instrument al puterii supreme, al regimului politic existent”. Patruşev evidenţiase o dinamică mereu prezentă – indiferent de sarcinile oficiale ale serviciilor de securitate și informații rusești, acestea au fost un instrument maleabil care putea fi utilizat de cei aflaţi la putere.
O încercare de a pune sub control și a reforma KGB

KGB a fost o parte integrantă a sistemului sovietic construit în jurul ideologiei comuniste, iar dezintegrarea sa în câteva săptămâni de la prăbușirea URSS a lăsat în urmă o vastă birocrație. Angajații lui s-au dus la muncă și, ca de obicei, au urmat instrucțiunile noilor lor şefi, dar nu mai era același KGB. Înainte de 1991, agenția avea aproximativ 480.000 de angajaţi, dintre care aproximativ 260.000 erau agenți. Când Uniunea Sovietică a căzut, aproape jumătate din personalul KGB a fost disponibilizat, iar bugetul serviciului a fost redus.

O lovitură de stat eșuată, din august 1991, a oferit șansa de a sparge puterea KGB. Imediat după lovitură de stat, o comisie condusă de Serghei Stepaşin, pe atunci președinte al Comitetului de Apărare și Securitate al Sovietului Suprem al Rusiei și membru al Prezidiului Sovietului Suprem al Rusiei, a concluzionat că agenția era excesiv de centralizată și deținea controlul asupra tuturor aspectelor societății, fără niciun temei juridic, și astfel devenise o forță politică independentă.

Ultimul președinte al KGB, Vadim Bakatin, a prezentat șapte acțiuni și principii, în memoriile sale, care ar trebui urmărite dacă KGB ar fi reformat:

• KGB ar trebui să fie împărțit în agenții independente care să concureze ca egali.
• Fiecare republică a uniunii ar trebui să aibă propriul serviciu independent de securitate.
• Serviciile de securitate ar trebui să respecte statul de drept și să respecte drepturile omului.
• Activitatea serviciilor de securitate nu ar trebui să fie ghidată de ideologie.
• Accentul principal al serviciilor ar trebui să cadă pe activitatea criminală externă și pe criminalitatea organizată internă.
• Serviciile ar trebui să fie cât mai transparente posibil.
• Serviciile trebuie să protejeze securitatea național

Președintele rus Boris Elţin a făcut o încercare serioasă de a pune în aplicare programul lui Bakatin. La 30 august 1991, a fost anunțată o reformă majoră, menită să depolitizeze KGB. Mai multe servicii de stat independente au fost create din „agenția super-departamentală” unificată anterior: Serviciul de informații externe (SVR), Serviciul federal de protecție și Agenția federală pentru comunicații și informații guvernamentale. Direcțiile pur politice au fost desființate, iar rămășițele KGB au fuzionat într-o organizație care a fost redenumită de mai multe ori înainte de adoptarea numelui său actual: Serviciul Federal de Securitate al Rusiei.

Astăzi, FSB a devenit, într-o măsură considerabilă, KGB întrupat.

Există câteva diferențe-cheie. FSB îndeplinește sarcini diferite, folosește instrumente diferite și oferă diferite oportunități de corupție decât KGB și, în loc să susțină idealurile comuniste sau alte idealuri societale, caută să conserve puterea personală a președintelui. Realizează o represiune țintită şi nu una în masă. Și, spre deosebire de KGB, poate interveni în economie cu un profit mare pentru sine.

Cu toate acestea, FSB a moștenit infrastructura KGB, arhivele, agenții și multe altele. Mulți foști funcționari KGB au contribuit la formarea FSB și mulți s-au mutat la noua agenție. Astfel, prin moștenire, FSB din Rusia a păstrat o mare parte din ideologia, competențele și abordarea KGB-ului în activitatea operațională și înțelegerea internă a rolului ofițerilor de informații.

Inițial, conducerea FSB a proclamat o ruptură de organele securității statului sovietic și a dezmințit în special crimele comise de predecesorul său din epoca Stalin, NKVD.

„Subliniez că FSB din Rusia nu este KGB”, a declarat directorul FSB, Nikolai Patruşev, pentru Literaturnaya Gazeta, în 2002. „Acesta este un nou serviciu de informații interne care corespunde noii forme democratice a statalității rusești. Baza activităților sale este protejarea legii, nepartizanatul și serviciul în interes național”.

Cu timpul, însă, ofițerii FSB au început să se identifice din ce în ce mai mult cu predecesorii lor, considerând FSB ca un adevărat descendent al Ceka. De fapt, monumente dedicate fondatorului Ceka, Felix Dzerzhinski, sunt ridicate în mod regulat în departamentele sale regionale până în prezent.

La fel ca FSB, sarcina principală a KGB a fost protejarea regimului împotriva amenințărilor politice externe și interne. Dar, spre deosebire de FSB, KGB se afla sub un anumit nivel de control din partea Partidului Comunist aflat la guvernare. Unul dintre paradoxurile schimbărilor revoluționare din 1990 și 1991 a fost că, pe măsură ce partidul a pierdut supravegherea organelor de securitate ale statului, aceste agenții au devenit o amenințare potențială mai mare pentru fundamentele democratice ale statului. Supravegherea procuraturii care a înlocuit rolul partidului a fost inadecvată și, în anii ’90, nu au apărut mecanisme eficiente de control parlamentar și public asupra serviciilor speciale.

Nu a durat mult până când vechile forțe din KGB au încercat să-și recupereze fostele puteri, deși în mod gradual. Nu a fost de ajutor faptul că, în loc să desființeze cu totul vechile organe de securitate ale statului și să creeze în mod fundamental noi servicii speciale rusești sub controlul parlamentului și al societății civile, conducerea țării a luat jumătate de măsuri pentru a sparge KGB-ul.

Încă din primele luni ale Federației Ruse independente, cele mai înalte posturi în serviciile sale speciale au fost ocupate de ofițeri din KGB sovietic și din Ministerul de Interne, care și-au demonstrat în timp loialitatea față de președinte.

Și chiar dacă ministerele și departamentele din epoca sovietică – inclusiv grupul aerian Aeroflot, mass-media, universitățile mari, agenția de turism Intourist și organizațiile de comerț exterior – au fost redenumite, restructurate și privatizate, angajații KGB au rămas o prioritate secundară pentru reformatori.

În ianuarie 1992, administrația Elțîn a încercat să creeze un Minister al Securității și Afacerilor Interne ca un singur „super-departament” în fața haosului socio-economic și a izbucnirii unui conflict cu sovietul suprem, parlamentul național.

Această stare de fapt este descrisă de una dintre sursele anonime ale Dossier Center, denumită în continuare „S.” Pentru context, această sursă a servit în prima direcție principală a KGB (informații străine) și a fost trimisă ca „ilegal” în Statele Unite, unde urma să-şi găsească de lucru, să se integreze și să nu se întoarcă în Rusia timp de cel puțin cinci ani. Contactul cu superiorii săi se realiza prin mesaje dirijate de structura de comandă pentru programul „ilegali”, utilizând metode precum radio și anunțuri cifrate. Întâlnirile cu oamenii de legătură au avut loc în Mexic sau Canada. După prăbușirea URSS, angajatul a primit doar un scurt mesaj că situația este neclară și că nu ar trebui să existe niciun contact până la o nouă notificare. Apoi a urmat tăcerea. Abia după un an și jumătate a fost invitat să se întâlnească cu un ofiţer de legătură într-o țară vecină. S-au întâlnit, dar nu s-au primit instrucțiuni noi, cu excepția continuării muncii. La mijlocul anilor 1990, reprezentanții SVR au chemat agentul acasă.

Sursa a declarat, pentru Dossier Center, că agenții KGB sunt loiali cu adevărat, fiind convinși că unele țări constituie o amenințare la adresa existenței URSS. De asemenea, spune el, la întoarcerea sa în Rusia, în anii ’90, a văzut o scădere accentuată a profesionalismului și disciplinei ofițerilor de informații, care ar fi fost dispuşi să vândă documente fără ezitare cumpărătorului potrivit.

Sursa a raportat, de asemenea, un conflict generațional în FSB-ul modern. Tinerii vin la serviciu căutând să câștige bani, dar angajații veterani îi împiedică, pentru a-și menține monopolul asupra schemelor de corupţie. Oficialii de informații și securitate au încercat să întărească munca cu o componentă ideologică, de exemplu, creând Institutul Rus pentru Studii Strategice (RISI) la Serviciul de Informații Externe. Totuși, aceste încercări nu au avut succes.

Despre RISI

RISI a fost înființat în februarie 1992, ca parte a Institutului de cercetare a problemelor de informații ale KGB. În 2009, a fost transferat administrației prezidențiale sub conducerea gen.-lt. (r) din SVR, Leonid Reşetnikov. După cum a declarat fostul angajat Alexander Sitin, pentru Radio Liberty, Reşetnikov lucrase anterior în prima direcție principală a KGB și la un moment dat a devenit obsedat de „Mișcarea Albă, ideea ortodoxă albă și renașterea spirituală și teritorială a imperiului” – toate idei care decurg din „Albii” anti-bolșevici – forțele care au luptat împotriva „roșilor”, în războiul civil rus. Sitin a spus că „principala preocupare” a vieții lui Reshetnikov a fost plasarea activității serviciilor de informații rusești în același panteon istoric al războinicilor ruși anti-occidentali. „Pasiunea sa a captat treptat instituția subordonată acestuia. Ideea sa principală a fost anti-occidentalismul”, a spus Sitin.

Mai târziu, administrația prezidențială a creat Centrul pentru Cercetări Umanitare, care a fost conceput pentru a inversa ceea ce s-a numit falsificarea istoriei ruse. Unul dintre liderii săi a fost Peter Multatuli, un fost oficial al Ministerului de Interne care a încercat să reînvie „memoria sacră a regelui martir”. La rândul său, expertul ucrainean, Tamara Guzenkova, a fost numită la conducerea Centrului pentru Studiul Problemelor din Țările Apropiate.

Împreună au promovat idei anti-ucrainene, numind țara „Mica Rusie” și „rezultatul distrugerii criminale a Imperiului Rus de către bolșevici.” În noiembrie 2016, statutul RISI fost sporit odată cu instalarea la conducere a fostului director al SVR, Mihail Fradkov. În 2017, Reuters relata că RISI a elaborat propuneri pentru a asigura victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA.
FSB și KGB sovietic: diferențe

Deși ar putea părea că FSB contemporan ar atrage oameni cu anumite viziuni asupra lumii, ideologiile angajaților sunt propria lor afacere, iar FSB nu are un crez oficial.

De asemenea, spre deosebire de epoca sovietică, VChK, OGPU și NKVD, care recrutau conform ideilor marxiste de clasă și unde rareori găseai ofițeri ai poliției secrete țariste, FSB este compus în mare parte din foști ofițeri KGB. În plus, a moștenit multe elemente de la KGB, inclusiv structuri, metode operative și arhive. Ca atare, este o organizație alcătuite din persoane dedicate aplicării voinței regimului anterior, însărcinată acum cu impunerea voinței regimului actual.

Cel mai important, FSB și KGB diferă prin natura și funcțiile lor ca instituții de putere. Acestea joacă diferite roluri sociopolitice și exercită diferite grade de influență asupra societății și a statului. KGB a făcut parte dintr-un „univers represiv” mai larg, un element al sistemului creat de bolșevici, precum și unul dintre multele instrumente, deși unul important, pentru a asigura supraviețuirea unui stat comunist.

FSB, care a ieșit din „câmpul ideologic”, a devenit el însuși o coloană vertebrală a sistemului, un punct nou și fundamental de sprijin pentru autorități. Povestea FSB, totuși, nu este una a perfecționării instrumentelor terorii ideologice a partidului, ci mai degrabă a apariției unei agenții independente care să pună în aplicare și, uneori, să ia decizii politice și economice strategice.

Comercializarea FSB

Formarea acestei forțe politice fundamental noi, care a avut loc de-a lungul anilor 1990 și a continuat până în 2003, s-a petrecut în trei etape: comercializare, criminalizare și emancipare. Comercializarea și criminalizarea, care au avut loc practic simultan, au fost consecințele inevitabile ale ideologizării serviciului în timpul prelungitei crize politice și economice generale de la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Emanciparea a avut loc mai târziu și a consfințit finalizarea renașterii organizației și atingerea unui nou nivel de influență.

Pe fondul haosului prăbușirii Uniunii Sovietice, zeci de mii de ofițeri din serviciile speciale rusești au pierdut stabilitatea dată de un salariu bun pe – statul, aflat într-o profundă criză economică la începutul anilor 1990, de multe ori nu îi putea plăti pe membrii securității, astfel încât să-i satisfacă. În aceste condiții, când ofițerilor nu li s-a dat suficient pentru a rămâne cinstiți și a opera cu integritate, tentația de a face presiune și de a folosi violența în beneficiu personal a fost extrem de mare. Împreună cu îndeplinirea misiunii lor de bază, membrii serviciilor speciale au început să caute surse suplimentare de venit pe unde au putut.

Acești ofițeri ai serviciului de securitate au început să se uite exact la momentul potrivit. Întreprinderile private, abia legalizate, aveau nevoie urgentă de protecție împotriva criminalității crescânde într-un „Orient sălbatic” în schimbare rapidă, iar acum aveau capital pentru a plăti așa ceva. Astfel a început comercializarea masivă și necontrolată a serviciilor speciale, în care membrii își foloseau conexiunile, abilitățile și puterile oficiale pentru a face bani pe picioarele lor.

În această stare de dublă loialitate, acești oficiali au învățat rapid să servească atât interesele statului, cât și interesul lor personal de a face bani. În acest sens, ofițerii de servicii speciale nu au fost mult diferiți de angajații altor agenții de aplicare a legii, inclusiv ofițerii de poliție, procurorii și ofițerii vamali. Serviciile de securitate rusești au fost, într-un fel, trecute pe o poziție inferioară – nu mai erau în serviciul exclusiv al unei puteri majore, ci și în pat cu asasinul businessman.

Criminalizarea privilegiată a FSB și „Gangland-ul Petersburg”

Securitatea afacerilor nu a fost singura oportunitate care îi aștepta pe agenții KGB șomeri, la începutul anilor ’90. Din cenușa Uniunii Sovietice s-au ridicat o mulțime de grupări de criminalitate organizată, iar autoritățile nu aveau resursele necesare pentru a le opri.

Aceste bande au furat, au traficat arme și droguri și au „protejat” oamenii de afaceri pentru un anumit procent din profiturile lor. Ofițerii KGB familiarizați atât cu elementele de bază ale cârdășiei, cât și cu metodele serviciilor de securitate s-au dovedit deosebit de utili pentru acest tip de muncă. Lucrând direct în sfera criminalității organizate, ofițerii de informații pot conta pe câștiguri decente și ajută la rezolvarea problemelor personale. Și adesea invocau motive operative pentru a justifica cooperarea lor cu infractorii, legalizând efectiv această activitate.

Deși această uniune de escroci și forțe de securitate a avut loc aproape peste tot, dezvoltarea sa la Sankt Petersburg a avut implicații uriașe pentru Rusia contemporană. În acel oraș, angajații regionali ai FSB, birocrații orașului și gangsterii de top au format o coaliție criminală durabilă, care a dus la apariția corupției sistemice și sistematice, cu legături internaționale, fără precedent pentru Rusia, și mai asemănătoare cu perioada de glorie a mafiei italiene ori a criminalității americane, cu sindicatele din timpul Marii Depresii.

La intersecția celor trei grupuri care alcătuiau această coaliție ilicită se afla un oficial al consiliului orașului Sankt Petersburg, Vladimir Putin. În calitate de funcționar de vârf în consiliul din Sankt Petersburg, Putin a văzut în mod direct magnitudinea puterii pe care ar putea să o creeze unirea elementelor criminale și oficiale printr-un parteneriat. Iar ulterior, ca șef al serviciilor de informații, el va transpune în practică aceste lecții.

După ce Putin a fost numit șef al FSB în 1998, el a restructurat serviciile speciale, înlocuind conducerea superioară cu personaje pe care le cunoștea de la Sankt Petersburg și modelând evoluția agenției în anii tulburi care vor urma.

Pe scurt, membrii cercului de la Sankt Petersburg au început să se mute la Moscova și să ocupe alte posturi guvernamentale, precum și funcții în organizații comerciale și nonprofit afiliate statului.

Cu Putin la FSB, organizația și-a consolidat poziția în centrul sistemului politic rus, iar această uniune de cekiști, oficiali și infractori avea acum capacitatea de a influența toate sferele țării. Instituțiile civile și de stat în curs de formare nu au fost pregătite pentru această amenințare, care chiar a început să câștige sprijinul popular atunci când creșterea prețurilor petrolului a permis coaliției să preia controlul fluxurilor masive de numerar și să facă gesturi populiste bine primite. Corupția a fost omniprezentă și a modelat totul.

Emanciparea și extinderea funcțiilor FSB

Pe măsură ce FSB s-a schimbat, a încercat să revendice nu numai controlul asupra guvernului, ci și asupra operațiunilor financiare și de afaceri ale țării. Chiar și astăzi, FSB încearcă să-și restabilească statutul de super-serviciu care supraveghează în mare măsură societatea și aparatul de stat, precum și alte organe de securitate și justiție mai puțin puternice. În acest scop, de la sfârșitul anilor 1990, au fost create divizii, în cadrul FSB, care pot depăși obligațiile constituționale strict definite. De exemplu, acestea permit controlul altor agenții de aplicare a legii – parchetul și, ulterior, Comitetul de anchetă, Ministerul de Interne, vamă și Serviciul Federal de Protecție, printre altele. Poate că cea mai importantă schimbare structurală din anii 1990 a fost crearea Departamentului pentru Securitate Economică al FSB sau Departamentul K. Acesta din urmă a oferit serviciilor speciale mai multe posibilități de intervenție în probleme financiare și de afaceri. Pe lângă contraspionaj și antiterorism, FSB putea controla acum economia. Treptat, a devenit din nou o superagenție.

Printr-un nou val de schimbări structurale, în 2003 și 2004, pe măsură ce Putin și-a consolidat poziția de președinte, el a transferat către FSB funcțiile Serviciului Federal de Frontieră și ale unei agenții federale pentru comunicații și informații guvernamentale.

Între timp, luptele de putere cu alte departamente guvernamentale au continuat, iar FSB și-a scuturat relațiile cu grupurile criminale.

Pe măsură ce crima organizată a crescut în anii 1990, Ministerul de Interne, prin Departamentul său de Combatere a Criminalității Organizate, a preluat conducerea investigațiilor aferente. În același timp, ofițerii FSB și infractorii au cooperat în cadrul unui oarecare echilibru de putere, cu balanța înclinând ușor, probabil, în favoarea gangsterilor. Pe măsură ce persoanele numite de Putin au preluat aproape fiecare post critic din cadrul FSB, la începutul anilor 2000, serviciul de securitate a început să aibă o influență mai mare. Deși cooperarea „lucrativă” a continuat, criminalitatea organizată a fost subordonată FSB.

De asemenea, agenția a respins concurența din partea Ministerului de Interne atunci când departamentele regionale ale ministerului au fost subordonate sediului central din Moscova. Drept urmare, poliția a interferat mai puțin cu ofițerii locali ai FSB, iar conflictele au fost rezolvate prin intermediul centrului federal. La începutul anilor 2000, departamentul criminalității organizate al Ministerului de Interne a fost exclus, iar în 2008 a fost abolit.
FSB și celelalte ministere de securitate

În 2004, Putin a acordat conducerii serviciilor speciale puteri mult mai largi. În special, directorul FSB putea stabili calitatea de membru și dimensiunea consiliului de conducere al agenției – chiar și KGB a trebuit să accepte un consiliu ai cărui membri au fost aprobați de Consiliul Miniștri și Comitetul central al Partidului Comunist.

Prin același decret din 2004, numărul directorilor adjuncți a fost redus de la doisprezece la patru, iar unele departamente, care până atunci acționau ca unități independente, au fost abolite. În schimb, au fost create servicii independente, în cadrul cărora s-au format departamente – răspândirea efectivă și descentralizând zonele de control. Potrivit unui comentariu public al colonelului general Evgheni Lovirev, șeful Departamentului de personal și organizare al FSB, conducerea FSB a căpătat rol principal în decret.

Decretul lui Putin a făcut din FSB un stat în stat, o structură practic autonomă. Puterile serviciilor speciale s-au extins semnificativ dincolo de cele prevăzute în Constituție: din acel moment, FSB putea interveni în orice situație, nu doar în cele legate de contrainformațiile interne. Mai mult, supravegherea din exterior a FSB, chiar și așa mică cum era, a fost redusă.

În 2004 și 2005, Igor Secin, un prieten al lui Putin, care deținea funcțiile de viceprim-ministru și șef adjunct al administrației prezidențiale, a creat cel de-al șaselea Birou FSB, pentru Managementul Securității Interne (așa-numitele „Forțe Speciale Secin”), una dintre cele mai influente unități ale agenției. Potrivit unui fost ofițer al FSB, al șaselea serviciu a fost creat în primul rând pentru a extinde domeniul de aplicare al operațiunilor FSB, care erau în mod tradițional mai limitate decât cele ale Ministerului de Interne, în ciuda accesului mai mare al agenției la informații.

Aparatul de investigație al FSB avea din punct de vedere tehnic o jurisdicție relativ îngustă, pe care biroul său de la Moscova, spre deosebire de cele regionale, a respectat-o strict. Această jurisdicție nu includea, de exemplu, domeniul economic. Al șaselea serviciu a fost creat parțial pentru a compensa acest conservatorism și lipsa de eficiență în competiția cu Ministerul de Interne. Două obiective principale ale noului serviciu au fost lichidarea în cele din urmă a direcției de criminalitate organizată a Ministerului de Interne, care la mijlocul anilor 1990 a reținut în mod repetat ofițeri FSB în timpul raidurilor, și plasarea Ministerului de Interne, în ansamblu, pe o poziție mai inferioară.

Noul serviciu a fost conceput ca o „suprastructură” asupra altor concurenți interguvernamentali, ca organism operațional la care au fost recrutați cei mai promițători candidați.

Prezența lui Secin în fruntea instituției a permis FSB să se extindă încă o dată dincolo de limitele concepute inițial și proporțional cu organismul intern de contraspionaj. De asemenea, i-a permis lui Secin să folosească unitatea pentru propriile sale interese economice. Al șaselea serviciu a fost deosebit de util, deoarece a fost capabil să influențeze alte departamente și organe ale FSB.

Al șaselea serviciu este, de asemenea, responsabil cu protecția martorilor, pe care o folosește atât în ​​scopuri legitime, cât și pentru controlul asupra celor care au atras interesul malign al FSB – fie că sunt infractori, ținte sau dușmani politici. Astfel, pentru angajații săi, biroul a devenit o modalitate de a face bani: mulți oameni de afaceri, în special din economia subterană, sunt dispuși să plătească sume considerabile pentru serviciile Serviciului al șaselea. De exemplu, bancherul Evgheni Dvoskin, care a ajutat gangsteri și oficiali corupți să-și transforme câștigurile ilicite în numerar, era de mult timp sub protecția statului atunci când, în 2007, forțele Ministerului de Interne au încercat să-l aresteze. Se pare că a scăpat de la fața locului cu ajutorul ofițerilor FSB, într-un vehicul deghizat în ambulanță.

Împreună cu celelalte modificări din 2004, direcția de informații a FSB, fondată în 1999 și ai cărei ofițeri au avut voie să călătorească în străinătate, a fost reorganizată în Departamentul de informații, ca parte a Serviciului al cincilea. Centrul de securitate a informațiilor, din FSB, a fost, de asemenea, creat în aceeași linie.

Cu un an înainte, Serviciul Federal de Frontieră a fost desființat. Funcțiile și resursele sale au fost transferate către Serviciul de Frontieră al FSB, conferind FSB responsabilitatea pentru toată securitatea aviației transfrontaliere.

Ca urmare a schimbărilor din anii 1990 și începutul anilor 2000, FSB a devenit mult mai puternic, în special în culegerea de informații și profitând de oportunități de a se insera în sfere care nu se încadraseră în mandatul său inițial și rezonabil. De asemenea, serviciul a devenit independent din punct de vedere financiar, așa cum a arătat crearea propriei companii aeriene. Toate acestea s-au întâmplat în timp ce supravegherea din afară a serviciilor speciale a fost redusă. Drept urmare, agenția concepută de Elțin, exclusiv în scopuri de contraspionaj, a devenit ceva mai mult. O nouă structură, în conformitate cu ambițiile în creștere ale serviciului, s-a dezvoltat în jurul anilor 2007 și 2008.

Pe măsură ce FSB a devenit un instrument în mâinile elitei conducătoare, serviciile speciale au început să îndeplinească noi funcții definite nu de legi, ci de înțelegeri private. Aceste funcții, care includ protejarea intereselor economice și politice ale elitei conducătoare și efectuarea represiunii politice, au înlocuit în mare măsură mandatul său constituțional de a asigura securitatea publică și a statului. Procesul de reformă internă a FSB, care a demarat la începutul anilor 2000, a fost finalizat din 2011 până în 2014.
Lobby economic

„Aranjamentele” economice sau comerciale din acest raport se referă la utilizarea resurselor FSB pentru redistribuirea piețelor (inclusiv a celor ilegale, cum ar fi contrabanda sau traficul de droguri); confiscarea, deținerea și redistribuirea activelor; și protejarea intereselor economice ale celor bine conectați.

Primul scandal major care a arătat publicului profunzimea implicării FSB în activități comerciale a avut loc în anul 2000. În cazul „Trei balene”, câțiva ofițeri de nivel superior din apropierea lui Putin au fost prinși importând mobilier din China fără a plăti taxe vamale sau impozite. În cele din urmă, președintele însuși a intervenit și niciunul dintre principalii inculpați nu a fost pedepsit. Anchetatorii și procurorii au pus cazul în așteptare și, la final, numai actorii secundari au fost considerați responsabili.

La cinci ani de la Trei Balene, ofițerii FSB au fost prinși folosind proprietăți deținute de departamentul lor ca stație de trecere a mărfurilor chineze introduse în țară prin contrabandă. Scandalul a dus la unele demisii la nivel înalt, dar acuzații au putut să-și continue cariera în guvern și în sectorul privat. Soluția dată în acest caz a semnalat că FSB a devenit de neatins și a atras grupuri și persoane care doreau să-și folosească resursele considerabile pentru a-și rezolva propriile probleme financiare sau ilicite.

Ca urmare a cazurilor menționate anterior, o lovitură semnificativă a fost aplicată Serviciului Federal de Control al Drogurilor din Federația Rusă (FSKN). În octombrie 2007, generalul FSKN Alexander Bulbov și mai mulți dintre colegii săi au fost arestați și acuzați de interceptări ilegale. Câteva zile mai târziu, șeful lui Bulbov, Viktor Cerkesov, a scris un articol în Kommersant prin care recunoaște conflictul dintre FSB și FSKN, precum și comercializarea serviciilor speciale. Putin nu a fost mulțumit, declarând reporterilor: „Consider că este greșită difuzarea unor asemenea probleme în mass-media. Iar dacă faci așa ceva, dacă vorbești despre un război între serviciile speciale, trebuie să fii mai întâi fără reproș”. În cele din urmă, Bulbov a fost condamnat, în 2010, la trei ani de probațiune.

În mai 2008, după ce Dmitri Medvedev a fost ales președinte, Cerkesov a fost transferat de la Serviciul Federal de Control al Drogurilor la Agenția Federală pentru Furnizarea de Arme, Militare, Echipamente Speciale și Materiale. Doi ani mai târziu, a fost concediat. Conform relatărilor presei de la acea vreme, președintele nu și-a putut ierta niciodată aliatul pentru că a spălat rufele murdare în public. După plecarea lui Cerkesov, FSKN a fost condus de colonelul general Viktor Ivanov, care provenea din clanul ofițerilor de securitate din Sankt Petersburg. Noul șef al serviciului de control al drogurilor a devenit cunoscut pentru cascadorii și scandaluri de relații publice.
Operațiuni politice

În timp ce FSB și-a asumat noile funcții economice, a început, de asemenea, să desfășoare operațiuni politice cu acordul explicit sau tacit al președintelui, al administrației sale și al Consiliului de securitate.

În 1999, de exemplu, FSB a fost implicat în demiterea procurorului general Iuri Skuratov, care cu un an mai devreme investigase potențialele ilegalități comise de Tatiana Diacenko, fiica lui Boris Elțin, și a vicepremierilor Anatoli Ciubais și Valeri Serov. A fost unul dintre primele exemple de utilizare a FSB în ciocnirile dintre elite.

Episodul începuse în 1998, când Skuratov a lansat o anchetă cu privire la sute de oficiali guvernamentali suspectați că și-au folosit pozițiile pentru a profita de pe piața obligațiunilor pe termen scurt. Printre aceștia, potrivit lui Skuratov, se numărau Ciubais, Serov, Diacenko. În același an, Skuratov a intentat un proces împotriva administrației Elțin, susținând că un oficial al administrației ar fi primit aproximativ 60 de milioane de dolari pentru atribuirea unor contracte de construcție. Cazul a fost investigat în comun cu agențiile elvețiene de aplicare a legii.

Câteva luni mai târziu, pe canalul TV de stat, a apărut un videoclip care arăta o „persoană ce semăna cu Skuratov”, în pat cu două prostituate. După aceea, FSB a deschis un proces penal împotriva procurorului general pentru abuz de funcție, iar Skuratov a fost înlăturat. Skuratov a spus că videoclipul a fost un fals și l-a acuzat pe Putin că a fost creierul complotului împotriva lui. În cartea sa din 2012, Putin – The Executor of Ill Will, a scris că Putin, pe atunci șeful FSB, îl presase să demisioneze pentru a evita un proces lung de demitere, prin parlament. Pentru Putin, cazul Skuratov a reprezentat o ocazie de a-și demonstra loialitatea față de Elțin și anturajul său.
Preluările NTV, YUKOS și cazul Serghei Magnitski

Următorul spectacol îndrăzneț al FSB a fost participarea la confiscarea canalului de televiziune privat NTV, în 2001.

NTV a fost deținut în majoritate de Media-Most, un holding format din antreprenorul Vladimir Gusinski. Cunoscut pentru independența sa editorială, canalul a investigat o serie de explozii misterioase care au avut loc în septembrie 1999 și în care FSB a fost suspectat de implicare.

S-a opus, de asemenea, războiului cecen, a cercetat corupția oficială, a oferit o acoperire neîntreruptă tragediei submarine de la Kursk și a ironizat oficialii în spectacolul său de marionete satirice, Kukly.

La 11 mai 2000, angajații Procuraturii Generale, FSB și poliției fiscale federale au percheziționat birourile stației, iar două zile mai târziu, Gusinsky a fost arestat pentru acuzații de fraudă. Oficialii i-au spus lui Gusinsky că ar putea fi eliberat și și-ar putea păstra celelalte active dacă își va vinde acțiunile NTV către Gazprom. El a fost de acord. Presa a relatat că această condiție a fost inclusă în anexele la acordul lui Gusinsky cu Gazprom, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a citat-o ​​ulterior în constatarea că arestarea sa fusese motivată politic.

Sechestrarea NTV a declanșat o furtună de foc. Protestatarii au organizat mitinguri și pichetări în apărarea sa, unele mass-media regionale anunțându-și solidaritatea cu canalul. Totuși, postul a rămas pe mâna companiei media a Gazprom. Mulți jurnaliști NTV au demisionat și mai multe dintre programele sale au fost anulate.

Putin a pozat în cel ce stă deasupra, spunând că nu se simte „îndreptățit să intervină într-o dispută dintre entități comerciale”.

Capturarea NTV a fost primul caz major al guvernului în care s-a folosit de serviciile speciale pentru a pune presiune politică asupra mass-media.

Afacerea Yukos

FSB a jucat, de asemenea, un rol major în exproprierea companiei petroliere Yukos, care a marcat începutul raidurilor politice ale companiilor private din Rusia. Beneficiarii acestei operațiuni, care a început cu un dosar penal de evaziune fiscală, în 2003, au fost figuri asociate forțelor de securitate și președintelui.

În preluarea lui Yukos și încarcerarea proprietarului său, Mihail Hodorkovski, echipa lui Putin a îndeplinit trei sarcini importante: eliminarea amenințării la adresa guvernării președintelui, reprezentată de Hodorkovski, un finanțator al opoziției; consolidarea propriului cap de pod într-o industrie importantă din punct de vedere strategic; și trimiterea unui avertisment către proprietarii altor companii mari. Afacerea Yukos a schimbat natura relațiilor dintre guvern și antreprenorii din Rusia: de-acum, oamenilor de afaceri li s-a permis să dețină un capital semnificativ numai în schimbul loialității politice și evitând orice critică la adresa președintelui.

Chiar dacă au fost implicați angajați ai diferitelor agenții de aplicare a legii, toți au acționat sub autoritatea FSB care a condus operațiunea.
Cazul lui Serghei Magnitski

Câțiva ani mai târziu, în 2007, poliția a atacat birourile fondului de investiții de mare succes Hermitage Capital, administrat de finanțatorul britanic William Browder. Când avocatul fondului, Serghei Magnitski, a descoperit că persoanele din forțele de ordine cereau în mod fraudulos rambursări uriașe de taxe pe valoarea adăugată (TVA) în numele Hermitage, folosind ștampile ale companiei aparent sustrase în timpul perchezițiilor, a fost arestat și acuzat de evaziune fiscală. Oficialii i-au cerut lui Magnitski să încheie un acord și să depună mărturie împotriva lui Browder. El s-a opus, iar după unsprezece luni de închisoare, Magnitski a murit în celulă, după ce ar fi fost bătut și suferind de probleme cronice de sănătate pe care anchetatorii și judecătorii le-au ignorat.

Cazul Magnitski a fost o operațiune a Serviciului de Securitate Economică al FSB. Moartea sa a declanșat unul dintre cele mai mari scandaluri internaționale din istoria Rusiei post-comuniste și l-a determinat pe Browder să promoveze adoptarea Legii Magnitski, impunând sancțiuni împotriva agresorilor ruși la adresa drepturilor omului, în Statele Unite, Canada, Regatul Unit (Marea Britanie) și alte țări europene. Cu toate acestea, a servit scopului de a anunța întreprinderile străine din Rusia că acestea nu vor fi tratate diferit de cele autohtone. Cooperarea cu autoritățile, inclusiv oferirea de mită și recompense, va fi prețul ce trebuie plătit pentrue a face afaceri acolo.
FSB ca un „Guvern din umbră”

Până astăzi, FSB a strămutat o varietate de instituții de stat și continuă să exercite controlul din spatele scenei asupra fiecărei surse de putere din Rusia. Pe lângă îndatoririle lor directe, ofițerii de informații ajută la rezolvarea problemelor politice și economice în interesul lui Putin, al cercului său interior sau administrația președintelui.

Având în vedere rolul său preeminent în conducerea țării, FSB a devenit în mod natural un câmp de luptă pentru putere și resurse. Într-o societate democratică, conflictele politice se desfășoară în sistemul partidelor, ramura legislativă și grupurile de lobby, în timp ce disputele financiare sunt soluționate prin sistemul judiciar. În Rusia contemporană, aceste conflicte se manifestă ca o luptă inter-clanuri pentru influența asupra și în cadrul FSB.

Fiecare grup financiar-industrial care contează are reprezentanți în cadrul FSB, la fel ca în altă parte ar putea avea reprezentanți în legislativ, guvern sau instanțe. Astăzi, interesele speciale fac lobby pentru FSB la fel de mult ca și pentru administrație.

Prioritatea serviciilor speciale rămâne legată de persoanele din cercul interior al lui Putin, care își păstrează clanurile FSB, sau ofițerii care au intrare la președinte. Cu aprobarea sa, acești ofițeri pot viza liderii diferitelor agenții guvernamentale sau întreprinderi majore folosind o gamă largă de metode, de la plantarea de probe până la întâlniri agresive și țintite pentru comiterea infracțiunii dorite. Uneori, reprezentanții serviciilor speciale cer consimțământul după ce o operațiune este deja în desfășurare, ca în cazul lui Denis Sugrobov, care a condus unitatea anticorupție a Ministerului de Interne. Echipa lui Sugrobov a fost vizată de FSB, iar el a fost în cele din urmă condamnat, în 2017, sub acuzațiile de crimă organizată și abuz de putere. În astfel de cazuri, rezultatul depinde de care dintre părțile aflate în conflict ajunge prima la președinte cu versiunea sa asupra evenimentelor.

Acest sistem îl face pe Putin arbitrul final, fără a-i permite să vadă lucrurile așa cum stau ele cu adevărat. Pentru a rezolva acest neajuns, el a încercat să dezvolte ceva asemănător sistemului de „checks and balances”, în interiorul serviciilor speciale, încurajând rivalitatea clanurilor din FSB și nepermițând niciunui grup anume să acumuleze prea multă putere. De exemplu, fostul șef al Serviciului al șaselea al FSB, Oleg Feoktistov, considerat omul lui Secin, a fost echilibrat de Serghei Korolev, care anterior conducea Departamentul de Securitate Internă al FSB și aparține unui alt clan.

Relația dintre FSB și președintele Rusiei

FSB este instrumentul preferat de Putin dintre agențiile de aplicare a legii și de securitate din țară.

În general, se tinde spre un sistem de guvernare cu un singur canal susținut de FSB, deoarece alte agenții, indiferent dacă sunt sau nu din domeniul securității, își pierd influența. Până în prezent, conflictele cu alte instituții de stat au fost de obicei rezolvate în favoarea FSB.

Una după alta, FSB a reușit și a absorbit adesea alte agenții de securitate, de la subminarea primului șef al Comitetului de stat pentru controlul drogurilor, Viktor Cerkesov, în 2007, până la obținerea controlului operațional al Serviciului Vamal, sub conducerea lui Andrei Belianinov și Serviciul Federal de Protecție, sub Evgheni Murov. Dar FSB și-a stabilit supremația deplină abia recent. La începutul anilor 2010, Procuratura Generală putea contracara în mod eficient agenția și își putea proteja angajații de urmărirea penală atunci când procurorii din zona Moscovei lucrau ilegal cu cazinourile, dar aceasta a fost în esență ultima provocare reușită de către un organism de stat la adresa puterii FSB.

Din 2015 până în 2017, FSB s-a arătat a fi forțele de ordine ale lui Putin atunci când Departamentul de Securitate Internă (USB) al celui de-al șaselea serviciu a reținut trei guvernatori regionali în dosare penale. Mulți comentatori politici au speculat că agenția a acționat singură, dar datele arată că Putin a tras sforile. Arestările guvernatorilor au avut loc după luni de pregătiri minuțioase, iar ordinele au venit de sus.

FSB este instrumentul pe care Putin îl folosește pentru a redistribui resursele economice locale clanurilor favorizate, pentru a satisface cererile publice de combatere a corupției și pentru a asigura loialitatea politică de la oficialii regionali, o tactică preferată în birocrația rusă. Întrucât economia țării depinde de relațiile sale cu statele occidentale, Putin mimează democrația, dar epurările în stil sovietic au lăsat loc operațiunilor alese cu grijă, de profil, care pacifică „disidenții” Rusiei și elitele regionale. În paralel, sub masca luptei împotriva corupției, are loc o redistribuire a bogăției, a resurselor și a cotei de piață, departe de ochii publicului, în beneficiul celor apropiați de Kremlin și al forțelor de securitate.

Astăzi, Putin încearcă să își consolideze controlul asupra FSB dincolo de supravegherea pe care o exercită prin administrație și Consiliul de Securitate. El caută să stabilească o comunicare regulată nu numai cu directorul agenției, Alexander Bortnikov, ci și cu șefii direcțiilor și departamentelor. Procedând astfel, el provoacă concurență și fricțiuni între conducerea formală a serviciului și subordonații care beneficiază de contactul direct cu președintele.

Particularitatea statutului lui Putin constă în faptul că el conduce atât FSB, cât și pe clientul său principal. El este forța dominantă în relație: dacă și-a exprimat în mod clar opinia fermă cu privire la o anumită problemă, aproape întotdeauna își poate impune voința prin FSB. Totuși, pentru că FSB a eclipsat alte agenții de securitate, președintele depinde din ce în ce mai mult de informațiile și consilierea sa pentru a-și forma opiniile, astfel încât coada dă din câine.

Din ce în ce mai mult, rezultatul conflictelor corporative depinde de cine a făcut primul raport către autoritățile guvernamentale, ceea ce a dus la o slăbire rapidă a statului de drept în sistemul rus. Aceasta este o diferență esențială față de sistemul stalinist al puterii personale, deoarece Stalin s-a bazat atât pe partid, cât și pe agențiile securității statului, pe care le-a păstrat strict separate, în timp ce Putin se bazează exclusiv pe FSB.

În general, FSB a preluat controlul asupra întregului aparat de aplicare a legii. A eliminat atât de bine sau a stabilit primatul asupra instituțiilor de securitate concurente, încât singura supraveghere rămasă pentru FSB este controlul personal al președintelui, care încearcă să-l administreze prin intermediul directorului său și al celor de sub el.
FSB ca schimb comercial și politic

Rolul modificat al FSB a condus la o contradicție internă între structurile sale formale și informale. Structura formală a serviciului și ierarhia sa rigidă corespund funcțiilor sale constituționale declarate. În paralel, FSB funcționează și ca centru pentru luarea deciziilor și implementarea informală.

În adaptarea la noile responsabilități și puteri absorbite de alte organe, agenția s-a schimbat din punct de vedere organizațional și a început să semene cu o colecție de grupuri de interese independente de ierarhia formală. De exemplu, Serghei Korolev, directorul Serviciului de Securitate Economică al FSB, și Ivan Tkacev, șeful Departamentului K al serviciului respectiv, care supraveghează băncile și alte instituții financiare, erau în contradicție deoarece „aparțin” unor clanuri diferite. Uneori ofițerii acționează în conformitate cu pozițiile lor formale și, uneori, în funcție de fidelitățile lor informale, semănând confuzie. Liderii acestor grupuri informale pot avea o influență comparabilă, iar uneori depășind puterile liderilor formali ai FSB.

Relațiile dintre grupurile de influență din cadrul FSB și clienții acestora – oamenii de afaceri corupți, infractorii și personalități politice care caută un avantaj – sunt fluide, rolurile „principal” și cel de „agent” schimbându-se în mod repetat pentru a se potrivi situației. Uneori grupurile de influență promovează anumite decizii în interesul clientelei lor, alteori lucrează pentru a-și promova propriile interese. În cazuri extreme, aceste grupuri pot chiar să-și activeze clienții. În general, grupurile de influență lucrează simultan cu diferiți clienți, modelează peisajul și își construiesc rapid propriile feude. Numai clienții care mențin accesul direct la președinte rămân privilegiați, dar chiar și acesta nu este uneori un scut suficient – un exemplu recent fiind cazul fostului ministru al Apărării, Anatoli Serdiukov, care a fost prins într-un val de concedieri legate de un plan de delapidare, în Ministerul Apărării, deși nu există acuzații de delapidare împotriva sa.

Cu influența sa de neegalat, FSB se poate insera în orice anchetă penală. Pentru a permite agenției să controleze în mod direct investigațiile, ca și în cazul anchetei uciderii lui Boris Nemțov, oficialii înființează uneori grupuri de lucru interdepartamentale pe termen lung. Aceste grupuri pot include anchetatori, procurori supraveghetori, ofițeri de poliție operativi și membri ai FSB, precum și alte părți interesate, cum ar fi membrii unor instituții de aplicare a legii pe termen lung, de obicei responsabili de comunicarea cu lumea criminală.

FSB poate controla direct orice anchetă penală și o poate transforma într-o vitrină ineficientă stabilită de relațiile juridice dintre procurori, anchetatori și judecători. În alte investigații, FSB își exercită influența neoficial, prin angajați detașați sau agenți sub acoperire. Întrucât cauzele penale au devenit un instrument principal de control manual al statului – tipul de armă care poate fi desfășurată atunci când guvernul dorește influență directă și acțiune – avizul FSB a devenit decisiv cu privire la aproape orice problemă economică sau politică de interes special.

II. Cum funcționează de fapt FSB
Implicarea FSB în criminalitatea economică

Pentru a înțelege mai bine modul în care funcționează FSB, este de ajutor o privire atentă asupra unora dintre departamentele cheie ale organizației. Printre cele mai influente se numără al patrulea serviciu pentru securitate economică (SEB), inclusiv departamentul său de contraspionaj pentru industria financiară și de credit, Departamentul K.

În mod oficial, SEB este angajat în sprijinul de contraspionaj în domenii importante din punct de vedere strategic, cum ar fi industria, transporturile și comunicațiile. În același timp, SEB este responsabil pentru securitatea și stabilitatea sistemelor financiare și bancare.

Aceste sarcini declarate sunt, fără îndoială, importante, mai ales având în vedere riscurile inerente unei economii globalizate și a unui sistem financiar. Dar controlul și reglementarea industriei financiare nu se încadrează la capitolul contraspionaj în nicio țară occidentală și depășesc cu mult puterile și competența rezonabile ale serviciilor speciale – reglementarea finanțelor și a serviciilor bancare ar reveni de obicei băncii centrale și Ministerul Finanțelor. În Rusia, controlul SEB asupra acestor instituții le permite agențiilor să intervină în procese pur economice, iar absența supravegherii din afară permite SEB să controleze, să organizeze și să acopere activitățile ilegale.

Puterea excesivă generează corupție în SEB și în alte servicii ale FSB, sistemul bancar privat și instituțiile guvernamentale, inclusiv banca centrală și Agenția de asigurare a depozitelor (DIA). Îmbogățirea personală este obiectivul principal. Corupția serviciilor speciale și lipsa de siguranță a acestora în lupta împotriva infracțiunilor financiare subminează economia rusă și credibilitatea țării pe piața globală. În cele din urmă, climatul investițional suferă, iar creșterea încetinește.

În anii 2000, s-a dezvoltat în Rusia un „parteneriat infractor-stat”, în care piața din umbră a serviciilor financiare a fost monopolizată de SEB/FSB, sub conducerea actualului director al FSB, Alexander Bortnikov. De atunci, angajații SEB controlează întregul lanț, de la scheme de retragere a banilor din buget până la încasarea acestor fonduri și spălarea lor în străinătate.

O parte importantă a acestui proces a fost „arderea” băncilor cu ajutorul Agenției de Asigurare a Depozitelor. Sub controlul FSB, finanțatorii infractori au putut spăla bani prin bănci mici, ale căror licențe ar putea fi revocate banca centrală. Acest lucru, la rândul său, a deschis noi oportunități pentru șarlatani – cei din FSB și asociații lor – de a profita prin restructurarea activelor băncilor sau prin furtul fondurilor alocate pentru reorganizările lor.

De-a lungul anilor 2000, Serviciul Federal pentru Impozite, Serviciul Federal pentru Vamă și banca centrală au intrat sub controlul indirect al SEB atunci când ofițerii SEB au fost detașați la aceste agenții. Acest aranjament a pus sume mari la îndemâna ofițerilor detașați și, în primul rând datorită SEB, corupția a devenit norma pentru o parte semnificativă a FSB. Concurența pentru pradă între diferite grupuri din SEB a dus la scandaluri publice și dosare penale.
Scheme de furt de la buget, prin rambursări de impozite, vânzări și spălare de bani
Colaborarea cu Agenția de Asigurare a Depozitelor

Pentru a înțelege cât de adânc au pătruns SEB și FSB în economia subterană, să luăm în considerare cazul a trei colonei ai Departamentului K, arestați în aprilie 2019: Kirill Cerkalin, pe atunci director al unei filiale a departamentului; Dmitri Frolov, șef adjunct al departamentului, până la revocarea sa în 2013; și Alexander Vasiliev.

Oficial, scopul Departamentului K este cel de a asigura securitatea sistemului bancar rus, dar autoritatea de amploare a departamentului creează un teren fertil pentru o activitate criminală practic nelimitată. Cerkalin și colegii săi au stors mită, au „protejat” afacerile, au spălat bani, au confiscat și lichidat bănci și au deschis dosare penale personalizate. În timpul perchezițiilor, ofițerii FSB au confiscat bijuterii și numerar în valoare de 12 miliarde de ruble (aproximativ o sută optzeci de milioane de dolari în acel moment), dar acuzații au fost acuzați în doar două cazuri de extorcare și luare de mită: împotriva lui Cerkalin, peste 850.000 de dolari și împotriva lui Frolov și Vasiliev, peste 490 milioane de ruble.

Conduși de Frolov, au lucrat îndeaproape cu Agenția de Asigurare a Depozitelor, care a trimis rapoarte de informații – de fapt, o „acoperire” financiară – către Departamentul K care i-a permis lui Frolov și apoi lui Cerkalin să aleagă noi victime. Țintelor li se va oferi o „soluție la problemele lor” în schimbul unor recompense. Victimele care au refuzat și-au pierdut licențele bancare și și-au văzut transferate activele către persoane apropiate FSB. Sursele Dossier Center indică totuși că plata nu a ajutat întotdeauna: În unele cazuri, chiar și după primirea mitei, ofițerii FSB, împreună cu DIA și banca centrală, tot au lichidat banca respectivă.

Imediat după arestarea lui Cerkalin și a complicilor săi, un înalt oficial DIA, Valeri Miroșnikov, a părăsit țara. După cum arată acest caz, corupția, spălarea de bani și furtul sunt o industrie din umbră instituționalizată, profitabilă pentru unii, dar pentru alții echivalentă cu falimentul, emigrarea forțată sau acuzații penale. În mod similar, decizia procurorilor de a nu investiga mai multe acuzații suplimentare împotriva lui Cerkalin sugerează că procesul și condamnarea sa au fost mai puțin despre lege și ordine și mai mult despre o luptă pentru putere în interiorul forțelor de securitate.

Devine evident imaginea politicii birocratice complexe, atât formală, cât și informală pentru cei care o execută. Interesele reprezentanților a patru departamente ale serviciilor speciale coincid:

• Cel al Direcției „K” din SEB, al cărui șef, Ivan Tkacev, a fost inițial de partea lui Shestun.
• Cel al FSB regional din Moscova, pe care Șestun l-a elaborat în numele guvernatorului regiunii Moscovei, Andrei Vorobiov.
• Cel de-al șaselea serviciu al USB/FSB, care s-a ocupat oficial cu apărarea de către stat a lui Șestun (pentru care el, potrivit propriilor sale cuvinte, a plătit „mită”).
• Departamentul „M” (probabil), care încearcă să profite de situația actuală pentru propriile sale interese aparate.

Puterea serviciului special al șaselea, al lui Igor Secin: cazurile Sugrobov și Uliukaev

Unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Putin este directorul executiv al Rosneft, Igor Secin, a cărui relație cu președintele datează din anii 1990, de la Sankt Petersburg, unde Secin era adjunct al lui Putin.

Lucrând ca șef adjunct al administrației prezidențiale, în 2004 și 2005, Secin a fost bine plasat pentru a crea al șaselea serviciu în cadrul Departamentului de securitate internă (USB) al FSB. Serviciul se bucură de o autonomie considerabilă și servește adesea ca unitate de elită, executând cele mai delicate operațiuni, cum ar fi arestările guvernatorilor regionali, la ordinele conducerii țării.

Managerii celui de-al șaselea serviciu au avut aproape întotdeauna acces la președinte și la Secin, ocolind șefii direcți ai Departamentului Securității Interne (USB) și ai întregului FSB. Acest statut special le oferă ofițerilor serviciului al șaselea oportunități ample de a obține profit. Potrivit unei surse anonime a Dossier Center, cu cunoștințe directe despre cel de-al șaselea serviciu, denumit aici „S1”, angajații acestei unități au canalizat bani din țintele asociate căilor ferate ruse pentru o lungă perioadă de timp, extrăgând beneficii comerciale substanțiale din aceasta.

Se presupune că corupția din zona Căilor Ferate Ruse și a directorului acestora la acea vreme, Vladimir Yakunin, a dus la căderea lui Denis Sugrobov, pe atunci șef al unității anticorupție a Ministerului de Interne. În cazul lui Sugrobov, menționat anterior în acest raport, el și adjunctul său, Boris Kolesnikov, au fost arestați, în 2014, și acuzați de abuz de putere după ce ar fi instigat ofițerii FSB să accepte mită. Sugrobov execută acum o pedeapsă de 12 ani, iar Kolesnikov este mort, după ce a sărit sau a fost împins de pe un balcon al sediului Comitetului de anchetă, echivalentul din Rusia al FBI.

S1, sursa Dossier Center, a declarat că Kolesnikov a fost aruncat de pe balcon de către un agent al Serviciului 6.

Dovezile din cadrul celui de-al șaselea serviciu au fost folosite pentru arestarea lui Sugrobov, despre care sursa a spus că este vizată, deoarece avea materiale compromițătoare despre ofițerii din al șaselea serviciu. Operațiunea împotriva lui Sugrobov a fost condusă de Oleg Feoktistov, care la acea vreme era șef adjunct al Departamentului de securitate internă al FSB și a fost, de asemenea, esențial într-un alt caz important, care avea amprentele digitale ale lui Secin peste tot.

În noiembrie 2016, ministrul dezvoltării economice, Alexei Uliukaev, a fost arestat și acuzat că a luat mită de 2 milioane de dolari pentru a renunța la opoziția față de preluarea companiei petroliere de stat Rosneft de la Bashneft, un producător privat de petrol. Secin este director executiv al Rosneft, unde la în momentul arestării lui Uliukaev, Feoktistov era șeful securității, după ce părăsise recent Serviciul al șaselea. Lui Feoktistov i s-a alăturat, în operațiunea Uliukaev, Ivan Tkacev, un alt fost membru al Serviciului al șaselea, care conducea acum Departamentul K.

Uliukaev și-a susținut nevinovăția, spunând că a acceptat doar un coș de cadouri de Crăciun, nu o mită, de la Secin. În mod obișnuit, în astfel de cazuri penale politizate, evenimentele evidențiate în rechizitoriu constituie doar un pretext pentru urmărire penală, care este determinată de conflicte personale sau comerciale. Totuși, potrivit lui S1, cazul lui Uliukaev este rar, deoarece motivul declarat al urmăririi penale nu este o fabulație. Ministrul a fost în cele din urmă condamnat la opt ani de închisoare.

Cazul Uliukaev este un exemplu excelent al modului în care foștii și actualii ofițeri FSB acționează ca un instrument de luptă inter-clanuri. De asemenea, demonstrează în mod clar modul în care membrii cercului interior al lui Putin folosesc serviciile speciale în scopuri proprii – în special pentru a-și construi structurile de putere paralele și pentru a atrage ofițerii de securitate în ele. Secin, aparent din cauza ambițiilor sale excesive, a atras nemulțumirea numărului unu (Putin), iar Feoktistov și-a pierdut slujba atât din poziția înaltă la Rosneft, cât și de la FSB. Secin a pierdut un instrument rodat, pe Fektistov, și a reamintit, ca o lovitură de arc, cine este la conducere.
Supravegherea FSB a altor forțe de securitate

Departamentul M oferă asistență de contraspionaj pentru agențiile de aplicare a legii. Este poliția poliției, care exercită o supraveghere informală asupra poliției, anchetatorilor, procurorilor și instanțelor. Departamentul joacă un rol în numirile în toate posturile semnificative din aceste departamente și le monitorizează angajații. Acest aranjament permite FSB să țină sub control restul forțelor de securitate: emshchiki – ofițerii direcției – pot aranja numirea propriilor lor persoane, pot filtra candidații indezirabili sau pot cere „mulțumiri” și cooperare de la ofițerii de securitate deja numiți. Așa cum a fost raportat pe scară largă în presă, Departamentul M exercită, de asemenea, un control informal asupra judecătorilor și poate influența luarea deciziilor acestora, deși sistemul judiciar este independent.

Supravegherea de către Departamentul M a organelor de aplicare a legii oferă corupției sale un domeniu larg: șefii săi pot derula scheme nu numai prin departamentul lor, ci și prin intermediul angajaților altor agenții. Managementul Departamentului M a jucat un rol esențial pe piața serviciilor financiare din umbră încă de la jumătatea anilor 2000. Este probabil că piața a fost împărțită între cele trei divizii ale FSB, care, uneori concurând și uneori cooperând între ele, au facilitat spălarea și transferul a sute de miliarde de ruble în străinătate. În același timp, agențiile de aplicare a legii, pe care Departamentul M trebuie să le monitorizeze, sunt afectate în mod regulat de scandaluri de corupție, dintre care unele implică ele însele emshchiki.

Departamentul M, la fel ca întreg FSB, încearcă să subordoneze restul structurilor de securitate voinței sale. Adesea, agenții săi urmăresc acest scop, făcând dosare penale împotriva inculpaților importanți, decapitând efectiv agențiile de aplicare a legii și instalându-și proprii loialiști. Aceste operațiuni, printre altele, trimit un semnal despre locul FSB deasupra ierarhiei de securitate.

În 2015, un conflict de lungă durată între FSB și Comitetul de anchetă a ajuns la un final. Comitetul era un organism independent de doar cinci ani, fiind despărțit de Procuratura Generală în 2011. Însă a devenit un instrument indispensabil, inclusiv pentru exercitarea presiunii asupra oamenilor de afaceri și a dizidenților. În acel moment, Procuratura Generală își pierduse autoritatea de a iniția dosare penale, iar legea limita condițiile în care FSB putea iniția anchete. Pentru a-și extinde influența, FSB ar trebui să pună comitetul de investigație sub controlul său.

O împușcătură într-un restaurant coreean din Moscova i-a oferit FSB oportunitatea. Două persoane au fost ucise atunci când un șef al crimei organizate și locotenenții săi au încercat să-l stoarcă de bani pe proprietarul restaurantului și a urmat o bătălie care s-a încheiat cu focuri de armă. Anchetatorii de la Comitetul de anchetă, care ar fi putut avea legături cu liderul interlop, au avansat lent în dosar și au redus acuzațiile. Acuzați de corupție în acest caz au fost Mihail Maksimenko, șeful Direcției de Securitate Internă a Comitetului de Investigații (nu trebuie confundat cu departamentul FSB cu același nume); adjunctul său, Alexander Lamonov; și trei anchetatori de top din Moscova.

O lovitură decisivă a venit anul următor, când influentul director al Comitetului de investigație pentru regiunea Volgograd, Mihail Muzraev, a fost arestat împreună cu alți ofițeri de rang înalt. Muzraev, un investigator veteran, pregătise câteva generații de oficiali și era să conducă întregul Comitet de anchetă. Spre deosebire de conflictul dintre Ministerul de Interne și FSB care a condus la cazul Sugrobov, arestarea lui Muzraev și ocuparea ulterioară a unor posturi importante cu loialiști ai FSB au contribuit la subordonarea informală a personalului Comitetului de anchetă.

Departamentul M însuși a fost ros de conflicte interne. De exemplu, când Serghei Alpatov a preluat conducerea departamentului, în 2014, a încercat să-i elimine pe cei care erau loiali predecesorului său, Viktor Kriucikov. Alpatov a lansat o operațiune care l-a vizat pe Dmitri Zaharcenko, liderul unității anticorupție a Ministerului de Interne, precum și alți angajați ai ministerului și ai FSB, inclusiv din propriul departament al Alpatov.

Anchetatorii au găsit 13 apartamente și 14 locuri de parcare în zone exclusive din Moscova, patru mașini, un lingou de aur de 500 de grame, ceasuri Rolex, bijuterii și valută în valoare de nouă miliarde de ruble aparținând lui Zaharcenko și familiei sale.

Grupul se bucura de protecția lui Kriucikov de mai bine de un deceniu, în timp ce ei și ofițerii de poliție au supravegheat „problemele rezolvate” pentru întreprinderile din economia gri și au oferit servicii ilicite oficialilor de rang înalt. Printre sursele imensei bogății pe care le-au acumulat au fost probabil restituiri și delapidări din contracte de stat cu Căile Ferate Ruse.
Concluzie

Povestea serviciilor de informații ruse, KGB și FSB, din ultimii treizeci de ani este extraordinară. După o perioadă de mare slăbiciune și dezorganizare, din primii ani de după căderea Uniunii Sovietice, FSB a devenit instituția definitorie și de guvernare din Rusia lui Putin.

În cea mai represivă perioadă a istoriei sovietice și chiar rusești, Stalin a ținut NKVD (predecesorul KGB) ferm în mâna sa. Astăzi, FSB este mai mult decât un instrument al lui Putin. Trecutul lui din KGB a avut o mare legătură cu ascensiunea FSB, mulți dintre asociații săi apropiați au venit din rândurile KGB, iar FSB este instrumentul său preferat pentru a face treabă în Rusia. În acest scop, Putin și-a instalat acești asociați din KGB / FSB în poziții cheie ale guvernului și ale structurilor comerciale, extinzând acoperirea FSB cu mult dincolo de sferele în care ajunsese poliția secretă a lui Stalin.

Dar, deși este autoritară, Rusia lui Putin este un loc mai liber decât Uniunea Sovietică, iar controlul președintelui asupra FSB nu rivalizează cu controlul Stalin asupra NKVD sau chiar cu controlul Biroului Politic sovietic asupra KGB. Înalți oficiali ai FSB și chiar ofițeri de rang inferior își pot urmări propriile planuri și ambiții. Abuzurile și corupția de la vârful FSB sunt reflectate mai jos, pe măsură ce mai mulți oficiali mai mici își instalează propriile instrumente de extorcare și protecție pentru a suge din afacerile țării. Și pe măsură ce diferite părți ale FSB își caută propriul avantaj economic, ele încep să concureze între ele, adăugând o altă complicație pentru afacerile din Rusia – ceva care ar putea, în timp, să distrugă stabilitatea regimului Putin.

Misiunea Centrului Eurasia este aceea de a consolida cooperarea transatlantică în promovarea stabilității, valorilor democratice și prosperității în Eurasia, din Europa de Est și Turcia în Vest până în Caucaz, Rusia și Asia Centrală în Est.

Sursa: Universul.net

Sursa Foto: Kremlin.ru