Universul.net: Va ajunge președintele SUA să gireze pentru Vela și Predoiu? / Traficul de persoane, problemă critică pentru România în relația cu SUA

Vă mai amintiți de perioada 2000 – 2004, când aproape că nu trecea o zi și mai venea un mesaj de la Washington care punea presiune pe guvernul Năstase pentru a începe, cu adevărat, lupta împotriva corupției?, se întreabă Dan Turturică într-o analiză publicată de Universul.net

Vă mai amintiți ce tensiune exista între cele două țări din cauza faptului că și atunci când premierul României a vrut să mimeze că își ia mâna de pe marii corupți, de teamă că americanii îl vor mazili, nu a fost în stare să facă nimic pentru că toată camarila sa era băgată până în gât în afaceri oneroase și i-au sabotat chiar și cele mai mici gesturi în direcția corectă?

Ei bine, deși pare aproape neverosimil, dacă ne uităm la cât de mult a evoluat parteneriatul dintre Statele Unite și România, la cât de solidă este cooperarea militară și la aprecierea de care se bucură președintele Klaus Iohannis la Casa Albă, nu este exclus ca în curând să înceapă o nouă perioadă tensionată în relațiile dintre cele două țări. Cu declarații dure, avertismente și poate chiar ultimatumuri.

Și de această dată va fi vorba despre corupție, însă doar într-un plan secund, aproape neobservat. În prim plan va fi o altă problemă majoră pe care România fie nu vrea, fie nu este în stare să și-o rezolve. Deși, întocmai cum este și cu corupția, nu de hatârul americanilor ar trebui să o atacăm, ci pentru binele nostru, pentru a scuti de suferință sute de mii de oameni și pentru a depăși un nivel de subdezvoltare inacceptabil pentru o țară membră UE și NATO.

Dar, să o luăm de la început.

Niciodată nu au venit dinspre Washington atâtea vești bune pentru România, într-un timp atât de scurt! Construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă într-un parteneriat extins, în care alături de SUA se vor implica și Canada și Franța, impulsionarea realizării coridoarelor rutier și feroviar Gdansk – Constanța și intensificarea programelor de cooperare tehnico-militară marchează un moment foarte important în relația SUA – România. Pentru că includ o importantă componentă investițională din partea americană.

În cazul proiectului de la Cernavodă, vorbim de o finanțare de opt miliarde de dolari asumată deja de EXIM, Banca de Export Import a SUA. Legat de finalizarea componentei românești a coridorului Gdansk – Constanța nu există încă multe detalii, dar unul este esențial: implicarea unor finanțatori americani este aproape o certitudine.

Cel puțin la fel de importantă este și evoluția cooperării tehnico-militare dintre SUA și România. Și nu doar pentru că achiziționăm din ce în ce mai mult echipament defensiv și din ce în ce mai sofisticat. Ci și pentru că România a fost acceptată în programul Risk Assessed Payment Schedule. Este un program prin care ni se permite să plătim ”în rate” pentru echipamentul militar pe care îl achiziționăm, nu cu toți banii jos. Ceea ce înseamnă că SUA a fost de acord să își asume un risc financiar în legătură cu aceste exporturi de armament.

Toate aceste evoluții puse laolaltă demonstrează clar o întărire a dimensiunii economice a parteneriatului strategic româno-american. În sfârșit, au fost puse pe masă câteva contraargumente foarte solide la vechiul nostru of că administrația de la Washington este interesată doar de cooperarea militară și de securitate și că nu investesc suficient aici.

Din păcate, România are o problemă care, dacă va fi lăsată nerezolvată, ar putea bloca toate proiectele de cooperare economică enumerate mai sus, plus multe altele care sunt în fază de discuție. O problemă atât de serioasă în ochii americanilor încât ar putea pune pe butuci multe dintre planurile pe care le au în țara noastră. Problema vizează traficul de persoane.

Concret: potrivit Raportului privind traficul de persoane, pe anul 2020, întocmit de Departamentul de Stat al SUA, „România rămâne o sursă primară de victime ale traficului în scopuri sexuale și de muncă în Europa. Traficanții trimit la muncă bărbați, femei și copii, în agricultură, construcții, hoteluri, confecții și servicii casnice, precum și la furat sau cerșit, în România sau în alte țări europene (…) Experții raportează o creștere a cazurilor de românce recrutate pentru căsătorii false în Europa de Vest; după ce se mărită, traficanții le forțează să se prostitueze sau să muncească.”

Raportul nu ezită să arate cu degetul principalul vinovat pentru această situație – ”Guvernul României nu îndeplineşte în totalitate standardele minime în vederea eliminării traficului de fiinţe umane.” Atât de lamentabilă este performanța administrației de la București în a combate exportul de persoane încât am fost incluși, pentru al doilea an consecutiv, în penultima cea mai dezonorantă categorie de țări din lume – ”Nivelul 2. Listă de monitorizare.”

Printre țările din această categorie, care nu îndeplinesc nici măcar ”standardele minime” de combatere a traficului de persoane, se numără multe state africane, precum Republica Democratică Congo, Camerun, Ciad, Gambia, Mauritania, Nigeria, Senegal, Sudan, Tanzania și Zambia. Dintre țările UE, doar Irlanda este la fel de prost clasificată ca România, alături de alte trei țări europene – Bosnia-Herțegovina, Armenia și Azerbaidjan.

Pentru a înțelege gravitatea evaluării, trebuie spus că Namibia este două trepte deasupra României în Raportul Departamentului de Stat, în timp ce Angola, Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildeș, Congo, Djibouti, Etiopia, Ghana, Zimbabwe și multe alte țări africane, asiatice și sud-americane sunt cu o treaptă mai sus. De ce?

”Guvernul nu a demonstrat eforturi sporite comparativ cu perioada anterioară de raportare.

Autorităţile au anchetat, pus sub acuzare şi condamnat un număr mai mic de traficanţi.

Presupusa complicitate la infracţiuni de trafic de persoane a persistat fără a fi pedepsită, mai ales în cazul funcţionarilor publici care exploatau minori aflaţi în centre de plasament de stat.

Autorităţile nu au urmărit în mod adecvat indiciile traficului de persoane sau nu au identificat victime în rândul populaţiilor vulnerabile, precum solicitanţii de azil, lucrătorii sexuali sau copiii din instituţii de stat.

Serviciile dedicate victimelor minore ale traficului de persoane au rămas inadecvate.

Mai mult, insuficienta finanţare de către guvern a serviciilor de asistenţă şi protecţie a continuat să fie o problemă, lăsând majoritatea victimelor neprotejate, predispuse la noi traume şi vulnerabile la noi acte de trafic de persoane.”

Dacă nu v-ați pierdut răbdarea și nu ați fugit deja spre un subiect mai puțin plictisitor decât exportul de prostituate și de cerșetori, poate vă puneți cele două întrebări esențiale care gravitează în jurul acestei teme: de ce sunt atât de preocupați americanii de o problemă care îi afectează mai mult pe vest-europeni, pentru că acolo ajunge ”carnea vie” plecată din România? Și în ce fel ar putea bloca eșecul autorităților de la București în combaterea traficului de persoane finanțarea pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă sau programul de achiziții militare?

La ambele, răspunsurile sunt cât se poate de simple. Raportul Departamentului de Stat privind traficul de persoane s-a născut acum 20 de ani, odată cu adoptarea unei inițiative legislative menite să protejeze victimele exportului de ființe umane – Trafficking Victims Protection Act (TVPA). La baza acestei legi a stat convingerea Statelor Unite ale Americii că acest flagel ”reprezintă o amenințare globală care necesită un răspuns global.” Dar și imperativul moral de a combate sclavia modernă, în toate formele ei, oriunde este prezentă pe glob.

Impactul pe care Raportul îl poate avea asupra României reiese clar din câteva prevederi cheie aplicabile țărilor din ”Nivelul 3,” adică acolo unde sunt prezente Rusia, China, Iran, Cuba, Afganistan, Belarus și încă vreo câteva state care fie nu vor, fie nu pot face aproape nimic împotriva traficării unui număr semnificativ dintre cetățenii lor. Pentru că în același ”Nivel 3” riscă să ajungă și România chiar anul viitor, dacă în lunile care au mai rămas până la elaborarea următorului Raport nu face progrese semnificative pe numeroasele planuri ale acestei probleme extrem de complexe.

Regulile Raportului sunt foarte clare. O țară nu poate rămâne la ”Nivelul 2. Listă de monitorizare” decât maxim doi ani, iar în al treilea este trecută automat la ”Nivelul 3.” România s-a aflat deja în 2019 și în 2020 la ”Nivelul 2. Listă de monitorizare,” ceea ce înseamnă că dacă autorii Raportului nu constată în curând o îmbunătățire semnificativă, ce poate fi demonstrată cu acțiuni concrete și cu cifre, anul viitor vom intra în aceeași categorie cu statele enumarate mai sus și unde nu figurează decât două țări europene: Rusia și Bielorusia.

Oare cum ar fi privită la Washington și în întreaga lume o țară membră NATO care ajuge să stea alături de Coreea de Nord, Siria și Venezuela într-o chestiune care ține în primul rând de protejarea propriilor cetățeni, nu de acțiuni de politică externă?!

Eșecul statului român de a lupta serios cu traficanții de carne vie nu va avea, însă, doar un cost de imagine. Vom plăti inclusiv în bani și ne vom șubrezi cea mai importantă relație de securitate. Pentru că legea din care s-a născut Raportul spune clar că SUA nu vor mai acorda niciun fel de asistență financiară țărilor din ”Nivelul 3”, cu excepția celei umanitare sau referitoare la relații comerciale.

Ceea ce înseamnă că, dacă România va fi inclusă în ”Nivelul 3,” există un risc major de a pierde și finanțarea de opt miliarde de dolari alocată construcției reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și dreptul de a plăti ”în rate” pentru echipamentul militar achiziționat, dar și posibilele finanțări de care am putea beneficia pentru construcția segmentelor lipsă de pe teritoriul nostru ale coridorului Gdansk – Constanța.

Pentru a înțelege cât de serioase sunt repercursiunile pentru țarile din ”Nivelul 3,” este suficient să citim cum sună această obligație impusă președintelui SUA prin Trafficking Victims Protection Act:

”(După includerea unei țări în ”Nivelul 3” – n.m.), președintele SUA va instrui Directorul Executiv al fiecărei bănci multilaterale de dezvoltare și al Fondului Monetar Internațional să voteze împotriva și să facă toate demersurile pentru a refuza orice împrumut sau altă utilizare a fondurilor instituției pe care o conduce în țara respectivă (alta decât pentru asistență umanitară, comercială, sau pentru dezvoltare care se adresează direct nevoile umane de bază, care nu este administrat de guvernul din țara sancționată și nu conferă niciun beneficiu guvernului respectiv) pentru anul fiscal următor până ce acel guvern nu respectă standardele minime sau nu face eforturi semnificative pentru a intra în conformitate cu standardele minime de luptă împotriva traficului de persoane.”

Mai direct: SUA își va folosi toată forța pentru a bloca accesul la finanțări pentru toate țările din ”Nivelul 3” din partea unor bănci precum ”International Bank for Reconstruction and Development, the International Development Association, the International Finance Corporation, the Inter – American Development Bank, the Asian Development Bank, the Inter-American Investment Corporation, the African Development Bank, the African Development Fund, the European Bank for Reconstruction and Development, and the Multilateral Investment Guaranty Agency.”

Din toată această listă este suficient să ne uităm la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În România, până în prezent, BERD a investit aproape 9 miliarde de euro, în 446 de proiecte. Chiar și doar un blocaj în relația cu BERD, cauzat de opoziția Statelor Unite, ar avea un impact colosal asupra României.

Este greu de crezut, dat fiind relația excelentă existentă azi între București și Washington, că am putea ajunge vreodată într-un asemenea impas, în care SUA să trateze România cam în același mod în care tratează Cuba, Venezuela sau Siria. Cu toate acestea, soluțiile de a evita un asemenea scenariu dezastruos nu pot fi găsite în America, ci doar în România. Puterea administrației de la Washington de a ne ajuta să evităm intrarea în ”Nivelul 3” este limitată de alte prevederi foarte stricte ale Trafficking Victims Protection Act.

Departamentul de Stat al SUA poate acorda o păsuire României de la declasificarea în ”Nivelul 3”, însă doar o singură dată, în schimbul unor promisiuni ferme, dublate de un plan de măsuri concrete că vom lupta serios împotriva exportului de carne vie. Adică, dacă și raportul pe 2021 va fi tot unul defavorabil, pot decide să ne mai păsuiască încă un an. Însă doar pe baza unui plan de acțiune elaborat de minștrii de Interne și al Justiției și asumat de întregul Guvern. Iar dacă nici până în 2022 nu ne schimbăm radical atitudinea, absolut nimeni nu va mai putea împiedica intrarea României în clubul statelor eșuate din perspectiva traficului de persoane.

Odată ajunși acolo, tot ce se va mai putea face pentru salvarea unei cooperări solide va fi ca președintele SUA să invoce interesul strategic al țării sale în relația cu România pentru a putea obține o derogare de la sancțiunile detaliate mai sus și a continua anumite tipuri de finanțări. Dar și această portiță de salvare pentru administrațiile incompetente și/sau corupte are limitările ei.

Prima, cea mai importantă, este că președintele SUA poate cere o singură dată o astfel de derogare. După care, nimeni și nimic nu mai poate bloca aplicarea, la literă, a legii.

Întrebarea, însă, este dacă Donald Trump, în cazul în care va fi reales, și-ar asuma un plan propus de Executivul de la București și ar cere o derogare.

Iar răspunsul, acum, este că mai degrabă nu. Pentru că Donald Trump și-a asumat cât se poate de vocal sprijinul pentru lupta împotriva traficului de persoane. Din acest motiv, s-a angajat să limiteze drastic numărul de derogări pe care îl va mai acorda țărilor din ”Nivelul 3”. Și s-a ținut de cuvânt!

Trump este primul președinte al SUA care se implică total, până la capăt, în a pune presiune maximă pe țările care nu luptă cu adevărat împotriva traficului de persoane. Fiica sa, Ivanka Trump, a scris un articol de opinie pe acest subiect, care ar trebui citit cu mare atenție de oricine își imaginează că România mai are mai mult de un an la dispoziție ca să demonstreze că își ia foarte în serios obligația de a-și proteja cetățenii vulnerabili de samsarii de carne vie. Vor afla din el că se înșeală.

Nici în Joe Biden nu ar trebui să-și pună speranțe. Într-o declarație dată pe 30 iulie, candidatul democrat la Casa Albă a vorbit la fel de tranșant și de intransigent despre acest fenomen. Și dacă ar vrea, în caz că va ajunge președinte, nu va putea opri mecanismele legale asociate Raportului Departamentului de Stat, care se strâng din ce în ce mai tare în jurul României și care pun în pericol parteneriatul economic cu SUA exact în momentul în care capătă aripi.

Și până la urmă, de ce nu reușește România să lupte eficient împotriva acestui fenomen? De ce și pentru cine riscăm un dezastru de imagine, pierderea unor sume importante de bani și vulnerabilizarea relației cu SUA? Mai jos, redau toate criticile punctuale cuprinse în Raportul care ne pune la colț. Răzbate din fiecare element criticat aceeași combinație de incompetență administrativă și corupție pe care o simțim la tot pasul, în toate domeniile.

Puținele măsuri corecte și eficiente, cum ar fi inițiativa confiscării extinse, promovată de Ana Birchall, modificarea legilor Justiției, inițiată de Cătălin Predoiu sau destructurarea unei rețele mafiote din care făcea parte și un polițist de la crimă organizată, sunt îngropate într-un morman de nepăsare și indolență. Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – da, avem așa ceva – este o formă fără fond. Aproape că nici nu există, pentru că este subfinanțață și ignorată. Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, o instituție cheie în acest război, s-a făcut remarcat mai ales prin scandaluri de corupție și prin bătaia de joc cu care s-a achitat de obligațiile ce îi revin față de martorii protejați.

Pe toate aceste instituții, pe ministerele de Interne și al Justiției, principalele responsabile de combaterea traficului de persoane, guvernările Ponta și Dragnea și-au pus amprenta din plin. Dacă și-au propus să sape la temelia relației SUA – România, folosindu-se de mecanismele Raportului Departamentului de Stat, au reușit din plin.

Cu toate acestea, azi ministerele sunt în mâna PNL și indiferent cât ar invoca ”greaua moștenire” pesedistă, pe care și ambasadorul SUA la București o menționează adesea, răspunderea pentru a repara ce a fost stricat le revine în totalitate. Iar timpul trece, lista schimbărilor legislative, instituționale și de mentalitate ce trebuie implementate ultra rapid este imensă, iar mari progrese nu se văd. Ceea ce înseamnă că ne îndreptăm cu pași repezi spre un moment de criză. Chiar și nevoia ca Departamentul de Stat să ne acorde o păsuire anul viitor, pentru a ne împiedica trecerea în ”Nivelul 3,” va reprezenta un eșec major pentru România.

La suprafață, vizibil, public, nu va fi o criză de tipul celei din vremea lui Adrian Năstase. Va fi una în surdină, dusă cu declarații puține și foarte atent cântărite, dar nu mai puțin serioasă. Repet, pentru că problema nu poate fi rezolvată sub nicio formă la Washington, ci doar la București! Și pentru asta se va pune presiune maximă pe administrația românească.

După cum repetă cu insistență ambasadorul Zuckerman, semn că la Washington se știe adevărul, am ajuns în această fundătură din cauza regimului Dragnea. Ana Birchall și câțiva profesioniști de calibru din Ministerul de Interne au avut un rol foarte important în a evita retrogradarea României în ”Nivelul 2. Listă de monitorizare” încă din 2018. Dar ulterior, nimeni nu a mai putut face nimic pentru România, câtă vreme Carmen Dan și Tudorel Toader aveau alte priorități decât combaterea traficului de persoane, printre care și protejarea infractorilor de tot soiul.

Cu toate acestea, a trecut un an de când avem un nou guvern și în curând toate promisiunile pe care le-a făcut în legătură cu remedierea problemelor semnalate în Raportul Departamentului de Stat vor deveni scadente. Oricâtă înțelegere ar exista la Washington pentru scara problemelor ce trebuie remediate într-un timp foarte scurt, dacă nu vor vedea rezultate palpabile frustrarea va crește și la un moment dat va răbufni. Pentru că oricine se uită atent pe ultimul Raport va observa că sunt și lucruri ce pot fi reparate rapid.

Elementul exploziv în această criză ce se profilează la orizont va fi conjuncția între problema traficului de persoane și problema corupției. Câtă vreme explicația lipsei de progres ține mai degrabă de incompetență și de indolență, vom beneficia și de toleranță și de sprijin.

Însă, dacă lucrurile tot nu se vor mișca și vor începe să apară întrebări serioase dacă nu cumva cotizațiile marilor grupuri mafiote, specializate în trafic de persoane, către policieni și înalți funcționari ai statului sunt adevărata cauză a eșecului României, lucrurile vor lua o altă turnură. Nevoia de a revigora lupta anticorupție va reveni, cu forță, ca un imperativ urgent, având în vedere că afectează atât viețile tuturor românilor, dar și interesul strategic al SUA de a avea la Marea Neagră un partener solid, pe care să se poată baza.

Raportul privind traficul de persoane (2020) – integral

ROMÂNIA (Nivelul 2 Listă de monitorizare)

Guvernul României nu îndeplineşte în totalitate standardele minime în vederea eliminării traficului de fiinţe umane, însă depune eforturi semnificative în acest sens. Aceste eforturi au inclus identificarea unui număr semnificativ mai mare de victime ale traficului de persoane, participarea la un număr de două ori mai mare de anchete internaţionale şi desfăşurarea mai multor campanii de informare.

Cu toate acestea, guvernul nu a demonstrat eforturi sporite comparativ cu perioada anterioară de raportare. Autorităţile au anchetat, pus sub acuzare şi condamnat un număr mai mic de traficanţi. Presupusa complicitate la infracţiuni de trafic de persoane a persistat fără a fi pedepsită, mai ales în cazul funcţionarilor publici care exploatau minori aflaţi în centre de plasament de stat.

Autorităţile nu au urmărit în mod adecvat indiciile traficului de persoane sau nu au identificat victime în rândul populaţiilor vulnerabile, precum solicitanţii de azil, lucrătorii sexuali sau copiii din instituţii de stat. Serviciile dedicate victimelor minore ale traficului de persoane au rămas inadecvate.

Mai mult, insuficienta finanţare de către guvern a serviciilor de asistenţă şi protecţie a continuat să fie o problemă, lăsând majoritatea victimelor neprotejate, predispuse la noi traume şi vulnerabile la noi acte de trafic de persoane. Drept urmare, România a rămas la Nivelul 2 Listă de monitorizare pentru al doilea an la rând.

RECOMANDĂRI PRIORITARE

Fermitate în anchetare şi punere sub urmărire penală în cazurile de trafic de persoane, conform legislaţiei, şi pedepse semnificative cu închisoarea pentru traficanţii condamnaţi, inclusiv pentru funcţionarii complici.

Identificarea preventivă a potenţialelor victime, în special din rândul populaţiei vulnerabile precum migranţi şi solicitanţi de azil, persoane implicate în activităţi de prostituţie şi copii din centrele de plasament de stat, printr-o mai bună pregătire a poliţiştilor şi a inspectorilor muncii pentru a recunoaşte indiciile exploatării.

Sporirea semnificativă a resurselor alocate pentru servicii specializate dedicate victimelor şi a calităţii acestora, inclusiv prin pregătirea lucrătorilor de la protecţia copilului care lucrează cu victimele şi prin asigurarea resurselor de care aceştia au nevoie, precum finanţarea.Modificarea legislaţiei pentru a permite oferirea de sprijin financiar ONG-urilor pentru servicii pentru victime şi crearea şi instituirea unui mecanism formal de administrare a fondurilor.

Extinderea eforturilor de pregătire a funcţionarilor implicaţi în procedurile judiciare – în special a judecătorilor – pentru abordarea cazurilor de trafic de persoane şi lucrul cu victimele, în vederea sensibilizării în privinţa traficului de persoane şi a înţelegerii tuturor formelor de trafic.

Creşterea numărului de poliţişti care anchetează infracţiunile de trafic de persoane şi a numărului de anchetatori financiari specializaţi în cazuri de trafic de persoane.

Creşterea semnificativă a pregătirii poliţiei pentru lucrul cu victimele, strângerea de dovezi ale traficului de persoane şi înţelegerea constrângerii psihologice.

Modificarea legislaţiei pentru a permite autorităţilor să sancţioneze agenţiile de recrutare pentru infracţiuni legate de traficul de persoane.

Creşterea calităţii consilierii psihologice şi îmbunătăţirea accesului victimelor la asistenţă medicală.

Modificarea regulamentelor pentru a permite nepublicarea electronică a numelor tururor victimelor care depun mărturie la procese pentru protejarea martorilor de represalii şi stigmatizare şi pentru a încuraja mai multe victime să se implice în urmărirea în justiţie.

Acordarea de consiliere juridică adecvată şi protecţie în instanţă victimelor care asistă la punerea sub acuzare.

Revizuirea mecanismului de retrocedare pentru a include o scădere la minim a taxelor judiciare şi o creştere a eforturilor de asigurare de compensaţii pentru victime.

Alocarea de resurse financiare adecvate pentru punerea în aplicare a strategiei naţionale şi a planului naţional de acţiune 2018-2022.

URMĂRIREA PENALĂ

Autorităţile au diminuat eforturile de aplicare a legii. Articolele 210 şi 211 din Codul Penal incriminau traficul de persoane în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată şi prevedeau pedepse cu închisoarea între 3 şi 10 ani, suficient de severe şi, în ce priveşte traficul de persoane în scopuri de exploatare sexuală, proporţionale cu pedepsele prevăzute pentru alte infracţiuni grave, cum este violul.

Ca şi în anii trecuţi, datele furnizate de autorităţi nu au făcut diferenţa între cazurile legate exclusiv de trafic de persoane şi cazurile care priveau alte infracţiuni, precum proxenetismul. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate (DCCO) răspund de anchetarea şi urmărirea penală în cazurile de trafic de persoane.

Autorităţile române au deschis 532 de noi cazuri de trafic de persoane în 2019, număr în scădere faţă de 695 în 2018 şi 675 în 2017. Procutorii au pus sub urmărire penală 347 de suspecţi de trafic de persoane, comparativ cu 399 în 2018 şi 362 în 2017). Instanţele au condamnat 120 de traficanţi de persoane în 2019, continuând scăderea anuală de la 130 de traficanţi în 2018, şi de la 222 în 2017.

Deşi 37 de traficanţi condamnaţi au primit pedepse cu suspendare, iar în cazul a trei s-a amânat executarea pedepsei cu închisoarea, restul de 80 de traficanţi au primit pedepse cu închisoarea între 1 şi peste 10 ani. În perioada de referinţă, instanţa a achitat 25 de presupuşi traficanţi în cunoscutul caz de trafic de copii „Ţăndărei”, în care instanţa i-a judecat pe presupuşii traficanţi în baza unei legi care a prevăzut pedepse mai mici şi o perioadă de prescriere mai scurtă.

Cazul a fost rezultatul unei anchete comune desfăşurate cu Marea Britanie în 2009-2010, care a vizat o reţea românească de trafic de persoane, considerată de Europol a fi una dintre cele mai mari din Europa; traficanţii au recrutat sute de copii din comunităţi sărace de romi din partea de sud a ţării şi i-au exploatat în Marea Britanie pentru cerşetorie forţată sau furt.

În 2019, DIICOT şi DCCO au făcut parte din 80 de echipe comune de anchetatori cu omologi europeni, creştere semnificativă de la 36 în 2018 şi 44 în 2017. În iulie 2019, autorităţile române şi germane au colaborat la o anchetă care a dus la arestarea a patru bărbaţi români pentru exploatare sexuală a minorilor, inclusiv a propriilor copii. Autorităţile române au participat şi la un caz pan-european de trafic de copii, a cărui anchetă a fost condusă de Europol şi a dus la 34 de arestări.

Complicitatea extinsă şi necondamnarea funcţionarilor publici au împiedicat aplicarea eficientă a legii. Deşi autorităţile nu au colectat date despre funcţionarii complici, ONG-urile, jurnaliştii şi activiştii pentru drepturile omului au semnalat cazuri de complicitate la infracţiuni de trafic de persoane a funcţionarilor guvernamentali, în special cazuri de exploatare a minorilor şi de complicitate cu traficanţii.

În mai 2019, DIICOT a început urmărirea penală a fostului şef de poliţie dintr-un oraş din sud-estul României pentru presupusa protejare a unei reţele de trafic de persoane în timp ce se afla la conducerea inspectoratului local de poliţie.

Presa a semnalat faptul că o reţea transfrontalieră de trafic de persoane a folosit mita şi presiunea pentru a determina poliţia să angajeze un ofiţer la Inspectoratul General al Poliţiei. Presa a menţionat de asemenea faptul că traficanţii au negociat alte funcţii şi transferuri în cadrul forţelor de poliţie şi au oferit poliţiei informaţii despre grupuri rivale de infractori pentru a-şi elimina competiţia.

În plus, mai multe ONG-uri au exprimat suspiciunea că personalul care lucrează în centrele de plasament pentru minori şi în centrele rezidenţiale pentru persoanele cu dizabilităţi au facilitat traficul de persoane. Cu toate acestea, autorităţile nu au raportat nicio anchetă, punere sub urmărire penală sau condamnare a unor angajaţi guvernamentali complici la infracţiuni de trafic de persoane.

O nouă administraţie a preluat conducerea în noiembrie 2019 şi şi-a asumat angajamentul de a reforma structurile judiciare; cu toate acestea, deficienţele existente în aplicarea legii şi vidul de cunoştinţe au împiedicat obţinerea de progrese.

Adesea, autorităţile i-au acuzat pe suspecţii de trafic pentru infracţiuni precum proxenetismul. DCCO a continuat să funcţioneze cu un număr limitat de angajaţi ca urmare a prevederilor privind pensionarea anticipată a poliţiştilor, adoptate de guvernul anterior, care solicitau pensionarea a 30% din personal în 2018. Drept urmare, poliţişti suprasolicitaţi au ajuns să gestioneze mai multe cazuri simultan şi să se zbată să genereze cazuri puternice pentru procurori.

În plus, eforturile de combatere a traficului de persoane au variat în diferite părţi ale ţării, unele judeţe păstrând mai puţin personal şi resurse decât altele. Mai mult, autorităţile au raportat lipsa instrumentelor de anchetă şi a programelor software care să le permită să desfăşoare anchete online mai rapid şi într-un mod mai eficient. În plus, observatorii au raportat faptul că structura de raportare scindată a împiedicat poliţia să acţioneze eficient şi a blocat coordonarea cu anchetele şi urmăririle penale.

Similar, ONG-urile au semnalat faptul că existenţa unui număr limitat de anchetatori financiari dedicaţi (opt în întreaga ţară) a limitat anchetele financiare şi confiscările de active, blocând strângerea de dovezi care să confirme mărturiile victimelor în cazurile de trafic de persoane.

Potrivit ONG-urilor, deşi sfera legală a dezvoltat o oarecare sensibilitate la situaţiile victimelor traficului de persoane, unor poliţişti şi judecători le lipseşte în continuare pregătirea specializată şi sensibilitatea necesare în cazurile de trafic de persoane în scop de exploatare sexuală şi în aspectele privind traficul de persoane, inclusiv o înţelegere de bază a traficului de persoane.

În plus, observatorii au criticat frecvent poliţia şi membrii jandarmeriei – în special din zonele rurale şi din oraşele mici – pentru neconştientizarea potenţialului de exploatare prin prostituţie, ceea ce a dus la neidentificarea semnelor de utilizare a forţei, fraudei şi coerciţiei asupra persoanelor care practică prostituţia.

Autorităţile au continuat să folosească fonduri din donaţii pentru pregătirea poliţiştilor şi a procurorilor, pentru organizarea unei serii de programe de pregătire în perioada cuprinsă în raport. Institutul Naţional al Magistraturii a efectuat un seminar despre cooperarea judiciară internaţională şi tehnici de anchetare a traficului de persoane, de identificare, referire şi asistenţă a victimelor; 14 judecători şi procutori au participat.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a organizat 160 de sesiuni de pregătire despre abordarea centrată pe victimă în cazurile penale şi despre identificarea şi asistenţa victimelor, pentru funcţionari guvernamentali, membri ai sistemului judiciar şi funcţionari din prima linie. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a organizat trei sesiuni de pregătire dedicate lucrului cu persoane vulnerabile şi combaterii traficului, pentru 15 poliţişti de frontieră.

PROTECŢIE

Guvernul a menţinut eforturi de protecţie insuficiente. Funcţionarii publici şi ONG-urile au identificat 698 de victime în 2019 (518 traficate în scop de exploatare sexuală; 138 în scop de muncă forţată, inclusiv cerşetorie şi furt; 42 de victime ale tentativelor de trafic de persoane), număr în creştere faţă de 497 în 2018 şi 662 în 2017.

Aceste date statistice includeau victimele din anchetele şi urmăririle penale pe rol începute în anii trecuţi. 327 dintre victime erau minori. Ca şi în anii trecuţi, mai puţin de jumătate dintre victimele identificate au beneficiat de asistenţă. În 2019, 49% (339) dintre victimele identificate au primit asistenţă din partea instituţiilor publice, a parteneriatelor public-private şi a ONG-urilor, comparativ cu 48% în 2018 şi 46% în 2017.

Autorităţile au folosit mecanismul naţional de identificare şi referire a victimelor existent pentru identificarea şi referirea victimelor. Deşi ANITP a elaborat în 2018 un nou mecanism cu sprijinul ONG-urilor, autorităţile nu l-au aplicat în perioada de referinţă.

Observatorii au raportat faptul că autorităţile nu au identificat anticipat victimele, în special în rândul populaţiilor vulnerabile, de exemplu al lucrătorilor sexuali. Observatorii au raportat şi faptul că autorităţile nu au identificat victimele în locuri cheie precum centrele de plasament, iar identificarea a avut loc în general după demararea unei anchete penale.

Drept urmare, ONG-urile au susţinut că numărul real de victime este mai mare decât cel raportat. Observatorii au semnalat de asemenea faptul că autorităţile au amendat persoanele implicate în activităţi de prostituţie, chiar dacă acestea erau minore, fără a căuta indicii de trafic de persoane.

Pe baza informaţiilor obţinute în cursul procesului de identificare, autorităţile au informat victimele cu privire la serviciile disponibile pentru ele, apoi victimele au hotărât ce servicii preferă şi şi-au dat consimţământul la procesul de referire. Autorităţile au îndreptat victimele identificate către ANITP, dacă acestea erau adulte, şi către serviciile de protecţie a copilului dacă victima era minoră.

Victimele au primit protecţie şi servicii de asistenţă în instituţii de stat şi în adăposturi conduse de ONG-uri şi destinate victimelor traficului de persoane. Guvernul a menţinut trei adăposturi de stat destinate victimelor traficului de persoane cu capacitatea de a găzdui 18 adulţi; în aceste adăposturi erau găzduite şi victime ale violenţei domestice.

Autorităţile au plasat copiii victime ale traficului de persoane în instituţii pentru copii sau în instituţii pentru copiii cu dizabilităţi administrate de serviciile pentru protecţia copilului. În ciuda faptului că 47% dintre victimele identificate sunt copii, aceste instituţii nu au furnizat asistenţă specializată şi, în cazuri frecvente, au supus copiii unor noi traume.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a semnalat faptul că serviciile de protecţie a copilului din majoritatea judeţelor nu au experienţa şi resursele necesare pentru a oferi servicii care să răspundă nevoilor speciale ale victimelor traficului de persoane.

ANPDCA a semnalat de asemenea captul că serviciilor locale de protecţie a copilului, care trebuiau să ofere servicii victimelor traficului de persoane, le-au lipsit cunoştinţele necesare care să le permită să justifice solicitarea de fonduri pentru servicii specializate. Serviciile de protecţie a copilului au gestionat doar două centre specializate destinate copiilor victime ale traficului de persoane.

Problemele permanente ale abuzului şi neglijării copiilor instituţionalizaţi şi lipsa unei identificări anticipate în instituţiile de stat au pus copiii din centrele de plasament în pericol de a deveni victime ale traficului. În 2019, autorităţile nu au identificat victime din alte ţări printre refugiaţi şi solicitanţii de azil, dar observatorii estimau că există zeci de cazuri. Legea permite străinilor victime ale traficului de persoane să solicite azil şi acordă solicitanţilor de azil dreptul de a lucra după trei luni.

De asemenea, legea permite străinilor victime ale traficului de persoane care cooperau cu autorităţile să primească drept temporar de reşedinţă în ţară timp de 6 luni, cu posibilitate de prelungire. Victimele din România aflate în străinătate au primit gratuit documente de călătorie emise de către ambasadele României; cu toate acestea, guvernul nu a achitat costurile de transport, lăsând acest lucru în seama ONG-urilor şi a unei organizaţii internaţionale.

Lipsa fondurilor guvernamentale pentru servicii de asistenţă şi protecţie ale ONG-urilor a fost în continuare o problemă. Deşi guvernul s-a bazat pe ONG-uri pentru a furniza asistenţă victimelor, nu a alocat fonduri direct ONG-urilor, ca urmare a unei prevederi legislative care nu permite finanţarea directă.

Guvernul nu a impus standarde minime obligatorii de calitate a asistenţei oferite victimelor, drept urmare, asistenţa oferită a variat extrem de mult de la o instituţie la alta. Legea prevede îngrijire psihologică şi medicală pentru toate victimele.

Cu toate acestea, guvernul nu a oferit mai mult de o şedinţă de consiliere psihologică şi nu a acoperit costul serviciilor medicale. ONG-urile au achitat costul tuturor serviciilor psihologice acordate victimelor, ca urmare a refuzului guvernului de a-i plăti pe psihologii care au oferit asistenţă victimelor. ONG-urile au achitat de asemenea costul serviciilor medicale de urgenţă acordate victimelor, fiindcă guvernul nu a dispus de asistenţă financiară iar plata serviciilor medicale s-a făcut pe loc.

Mai mult, pentru a avea acces la îngrijire medicală, victimele din România au fost nevoite să se întoarcă în localitatea de domiciliu pentru a obţine documente de identitate. Acest proces a prezentat obstacole logistice şi financiare pentru multe victime ale traficului de persoane; şi aceste costuri au fost acoperite de ONG-uri.

În general, victimele nu au beneficiat de sprijin adecvat în timpul proceselor penale. În 2019, 255 de victime implicate în proceduri penale au beneficiat de servicii disponibile victimelor care sprijină instituţiile de aplicare a legii; aceste servicii au inclus ascunderea identităţii victimelor, protecţie la domiciliu şi transportarea victimelor până la instanţă şi înapoi acasă.

Deşi guvernul a oferit asistenţă juridică victimelor, adesea, avocaţii desemnaţi nu aveau experienţă în lucrul cu victimele traficului de persoane. În plus, autorităţile au publicat numele tuturor martorilor în procese, inclusiv ale copiilor, în internet, punând victimele care doreau să depună mărturie în pericol de a se confrunta cu o ripostă.

Conform legii, victimele au dreptul să ceară despăgubiri de la traficanţi; în general, însă, victimele nu și-au putut permite să plătească taxele necesare pentru a-i acţiona în instanţă, sau, în cazurile în care judecătorii au dispus plata despăgubirilor, nu au putut plăti costurile recuperării banilor de la traficanţi prin intermediul executorilor judecătoreşti. Cu toate acestea, în cazul în care victimele nu obţineau daune în instanţă, guvernul putea rambursa cheltuielile cu spitalizarea, daunele materiale cauzate de traficanţi şi veniturile pierdute de victime în perioada în care au fost traficate.

Mai mult, dacă bunurile traficanţilor nu erau confiscate în cazul unui verdict de vinovăţie, guvernul putea plăti daune materiale pentru cheltuielile justificate prin documente, de exemplu pentru serviciile medicale facturate.

PREVENŢIE

Guvernul şi-a crescut într-o mică măsură eforturile de prevenţie. Guvernul a continuat să aplice strategia sa naţională şi planul anual de acţiune pentru 2018-2022, însă nu a alocat resurse financiare pentru vreuna dintre activităţile sau obiectivele stabilite. ANITP a continuat să publice rapoarte şi statistici anuale privind traficul de persoane şi a organizat 85 de campanii de informare publică dedicate informării tinerilor şi adulţilor în căutarea unui loc de muncă în străinătate, comparativ cu 36 în 2018.

Mai multe ONG-uri au criticat ANITP pentru că a alocat prea multe resurse campaniilor de informare şi a neglijat nevoile presante ale victimelor. Mai mult, ONG-urile şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilităţile de acţiune ale ANITP, menţionând capacitatea sa limitată, infrastructura uzată şi lipsa de autoritate, fonduri şi sprijin din partea guvernului.

Guvernul a luat măsuri pentru a reduce cererea de acte sexuale comerciale, desfăşurând inclusiv campanii de informare destinate educării celor care cumpără astfel de servicii cu privire la rolul şi cererea de trafic de persoane asociată actelor sexuale comerciale.

În 2019, Inspectoratul General pentru Imigrări a desfăşurat sesiuni de informare despre reglementările de muncă şi obligaţiile angajatorilor pentru solicitanţii de azil şi cetăţenii străini care studiază în România. Deşi Codul Penal interzice companiilor de recrutare cu sediul în România să faciliteze exploatarea cetăţenilor în străinătate, guvernul nu a avut puterea de a pedepsi agenţiile recrutare pentru infracţiunile care contribuie la traficul de persoane, precum taxele de recrutare ilegale.

Potrivit unor ONG-uri, poliţia a continuat să nu reacţioneze la informări de trafic în scop de muncă, iar inspectorii muncii nu au avut nici competenţa necesară pentru a identifica situaţiile de trafic de persoane, nici autoritatea legală de a efectua inspecţii neanunţate la mai multe categorii de locuri de muncă. În ciuda acestor neajunsuri, autorităţile au emis 22.000 de permise de muncă pentru migranţi non-UE, ceea ce i-a supus în mod special riscului de a deveni victimele traficului de persoane.

ANITP a gestionat o linie telefonică gratuită non-stop, însă cu operator doar în timpul orelor de program. Linia telefonică a oferit servicii în limbile română şi engleză, destinată în principal informării românilor despre modalităţile de a lucra în siguranţă în străinătate. În 2019, la linia telefonică gratuită s-au primit şapte apeluri referitoare la potenţiale cazuri de trafic de persoane, faţă de 13 în 2018, iar patru dintre sesizări au fost anchetate de DCCO.

PROFIL DIN PUNCT DE VEDERE AL TRAFICULUI DE PERSOANE

Aşa cum arată rapoartele din ultimii cinci ani, traficanţii de fiinţe umane exploatează români şi străini în România, iar traficanţii exploatează victimele din România în străinătate. România rămâne ţară sursă principală pentru traficarea victimelor în scopul exploatării sexuale şi a exploatării prin muncă forţată în Europa.

Bărbaţi, femei şi copii români sunt traficaţi în scopul muncii forţate în agricultură, construcţii, hoteluri, industrie şi gospodării, precum şi pentru cerşetorie forţată şi furt în România şi alte ţări europene. Femei şi copii din România sunt victime ale traficului în scopuri de exploatare sexuală în România şi alte ţări europene.

Experţii au semnalat creşterea numărului de femei din România recrutate pentru căsătorii false în Europa de Vest; după încheierea acestor căsătorii, traficanţii le forţau pe femei să se prostitueze sau să muncească. Minorii constituie circa 50% din numărul total de victime identificate în România.

Copiii, în special fetele din instituţii de stat şi centre pentru persoanele cu dizabilităţi, au fost supuse traficului în scop de exploatare sexuală. Copii de etnie romă, cu vârste de doar 13 ani, sunt supuşi de traficanţi cerşetoriei forţate sau exploatării sexuale.

Amploarea traficului de persoane din Republica Moldova către şi prin România este neclară, deşi unele rapoarte indică faptul că traficanţii acţionează în România şi Moldova, exploatând femei din Moldova şi fete din România în operaţiuni desfăşurate în Europa. România este ţară de destinaţie pentru un număr redus de victime ale traficului de persoane, inclusiv pentru migranţi din Africa şi din sudul şi sud-estul Asiei, exploataţi în industriile construcţiilor, hotelieră şi alimentară.

Sursa: Universul.net