Unul din cele mai moderne telescoape din Europa, inaugurat la Observatorul din Iaşi / ”Se contactează camere performante, iar semnalul este transmis spre calculatoare”
Observatorul Astronomic al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi a fost inaugurat oficial la sfârşitul săptămânii și are în prezent unul dintre cele mai moderne telescoape din Europa, susţine decanul Facultăţii de Matematică din Iaşi, informează Ziarul de Iași.
“Nu mai este un telescop tradiţional la care utilizatorul pune ochiul ca să privească stelele. Se contactează camere performante, iar semnalul este transmis spre calculatoare, se studiază topografii, limbaje video care se analizează apoi cu computere performante. Poate veni oricine, va fi un program săptămânal, vom începe cu două ore săptămânal în care va fi permanent cineva aici, care va oferi explicaţiile necesare. Intrarea va fi cu bilet, dar deocamdată nu am stabilit preţul biletului. Noi sperăm ca în maxim două săptămâni să dăm drumul pentru vizitatori”, a declarat prof. Răzvan Liţcanu, decanul Facultăţii de Matematică din cadrul UAIC şi gazda evenimentului de inaugurare a Observatorului.
Observatorul a fost construit inițial într-un an şi 2 luni, în perioada 1911 – 1912, şi inaugurat în 1913, în urmă cu 110 ani. ”Al doilea din ţară, după cel înfiinţat la Bucureşti, a fost considerat, multă vreme, drept cel mai modern din Europa. În anul 2013, din pricina lipsei fondurilor, a degradării fizice şi a lipsei unui sistem de încălzire eficient, edificiul care adăpostea echipamentele, învechite şi ele, a fost închis”, se arată într-o postare a UAIC pe Facebook.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank