G4Media.ro

Unul dintre liderii extremei drepte: Franţa va menţine sprijinul pentru Ucraina, dar…

Sursa Foto: Raytheon

Unul dintre liderii extremei drepte: Franţa va menţine sprijinul pentru Ucraina, dar nu va trimite trupe sau rachete cu rază de acţiune lungă

Liderul extremei drepte franceze, Jordan Bardella, a reiterat luni, în timpul prezentării programului său electoral la Paris, că va menţine sprijinul Franţei pentru Ucraina, dar se va opune trimiterii de trupe franceze şi de rachete cu rază de acţiune lungă dacă va accede la putere în urma alegerilor legislative, informează AFP, transmite Agerpres.

„Sunt pentru ca sprijinul logistic şi în echipamente de apărare pentru Ucraina să poată continua, (însă) linia roşie se menţine în ceea ce priveşte trimiterea de rachete cu rază de acţiune lungă sau de echipament militar ce ar putea avea consecinţele unei escaladări, adică de material ce ar putea lovi direct oraşele ruse, pentru că eu cred că aceasta va crea condiţii întâi pentru o co-beligeranţă a Franţei şi condiţii pentru o escaladare în faţa unei puteri care este o putere nucleară”, a declarat Bardella.

Jordan Bardella, preşedintele partidului Adunarea Naţională (RN), a dat de asemenea asigurări că va fi „extrem de vigilent” în faţa „tentativelor de ingerinţă ale Rusiei”. „Consider Rusia o ameninţare multidimensională atât pentru Franţa, cât şi pentru Europa”, a spus Bardella.

El a deplâns faptul că „Rusia contestă interesele franceze” asupra „zonelor de influenţă istorică în Africa”, în Marea Neagră sau în teritoriile franceze de peste mări.

„Voi fi extrem de vigilent la tentativele de ingerinţă ale Rusiei, dar şi ale tuturor statelor şi tuturor puterilor din lume”, a afirmat el.

Campania pentru alegerile legislative din Franţa a intrat luni în prima sa săptămână.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...