G4Media.ro

UPDATE Aeroportul Iași cere executarea silită a Tarom pentru o datorie de…

UPDATE Aeroportul Iași cere executarea silită a Tarom pentru o datorie de 1,1 milioane de lei/ Compania e căpușată de pile și sinecuriști, are de două ori mai mulți angajați decât nevoile reale/ Tarom: ”Compania nu se află într-o situație de executare silită”

Aeroportul Iaşi a cerut executarea silită a companiei Tarom, din subordinea Ministerului Transporturilor, pentru o datorie de 1,1 milioane lei, transmite publicația 7Iasi.ro. Operatorul aerian a acumulat datorii către regia aeroportuară încă de anul trecut în contul zborurilor operate de la Iaşi.

UPDATE 17:08 Compania TAROM a făcut precizări, sâmbătă, spunând că nu se află într-o situație de executare silită:

  • ”Subliniem faptul că TAROM nu se află într-o situație de executare silită și, mai mult decât atât, compania efectuează recurent plăți către Aeroportul Iași , inclusiv plăți parțiale față de debitele actuale. TAROM operează în continuare pe Aeroportul Iași, cu un număr de patru frecvențe zilnice. Ne aflăm într-o relație comercială în care avem multiple opțiuni de a continua, nici una dintre acestea nu presupune executarea silită a companiei noastre sau stoparea operării pe Aeroportul Iași. Între Compania TAROM și Aeroportul Iași există o dispută de natură juridică și comercială, care face obiectul dreptului civil. TAROM încearcă să ajungă la o soluționare pe cale amiabilă a acestei situații, care se referă la un set de debite pe care TAROM le-a achitat parțial. Relația dintre TAROM și aeroporturile interne este una tradițională, clădită pe experiență, profesionalism și servicii de calitate, dedicate pasagerilor noștri, iar întreaga activitate a companiei este dedicată transportului în condiții de siguranță, securitate și confort a pasagerilor noștri”.

știrea inițială

Banii datorați sunt reprezentați de taxele de procesare pe pasageri, servicii de aterizare, balizaj şi staţionarea avioanelor. Operatorul aerian nu a plătit însă sumele respective, astfel încât a fost acționat în judecată la Tribunalul Iaşi de către aeroportul ieșean, companie din subordinea Consiliului Județean.

Aeroportul a emis opt facturi, iar în 6 februarie 2023 a trimis şi o somaţie de plată. Cum TAROM nu şi-a onorat obligaţiile, s-a ajuns la proces. Aeroportul a cerut plata debitului în baza OUG 119/2007 cu titlu executoriu. Primul termen dat de magistraţii de la Tribunalul Iaşi a fost stabilit la data de 24 mai 2023, potrivit 7Iasi.

La finalul anului 2022, compania avea datorii şi către statul român, dar şi către aeroporturile din ţară de pe care operează curse. La Iaşi, compania TAROM gestionează ruta spre Otopeni, cu zboruri zilnice, dar şi curse charter pe perioada sezonului estival. TAROM a mai fost dată în judecată şi de Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj- Napoca pentru plata datoriilor restante.

În martie, Cătălin Drulă, președintele USR și fost ministru al Transporturilor, declarase pentru B1 TV că Tarom are datorii către Aeroportul Otopeni de 200 de milioane de lei, dar în conturi doar câteva milioane de dolari. El i-a reproșat actualului ministru, Sorin Grindeanu (PSD), că nu a reușit să aibă planul de ajutor de stat aprobat la Bruxelles, deși e în această funcție deja mai bine de un an.

În planul de restructurare al TAROM, trimis către Comisia Europeană de statul român, se stipulează că societatea va intra pe profit în 2024. În cazul în care nu va face acest lucru până în 2025, compania va intra în faliment sau va fi privatizată. Operatorul a intrat din martie 2020 într-un colaps financiar, când societatea deținută de statul român nu se mai putea susține din propriile venituri.

Compania are peste 1.200 de angajați, fiind recunoscută pentru faptul că a devenit adăpost pentru rudele, amantele și obligațiile liderilor politici. Chiar sâmbătă, ministrul Sorin Grindeanu a recunoscut la Prima TV că ”o companie de mărimea TAROM-ului trebuie să aibă în jur de 500, hai să zic 600 de angajaţi. TAROM-ul are mai mult decât dublu, în acest moment”.

Grindeanu (PSD) nu a avansat însă nici o soluție pentru compania cvasi-falimentară din subordinea sa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Tarom, alta companie plina de pile și capusata de toți neaveniții.