UPDATE Dosarul Tony Blair a fost clasat de DNA / Fostul premier Victor Ponta și fostul deputat Sebastian Ghiță erau inculpați în acest caz din 2016/ Reacția lui Victor Ponta
Dosarul Tony Blair a fost clasat de DNA, potrivit ordonanței de clasare consultate de G4Media.ro. În acest caz, fostul premier Victor Ponta și fostul deputat Sebastian Ghiță erau inculpați de către DNA Ploiești încă din 2016 pentru folosirea influenței de lider de partid în scopul obținerii de foloase necuvenite și spălare de bani. Cei doi au fost plasați chiar sub control judiciar.
DNA Ploiești susţinea că fostul preşedinte al PSD, Victor Ponta, şi-ar fi folosit autoritatea de lider de partid pentru a-l pune pe amicul lui, omul de afaceri din Ploieşti, Sebastian Ghiţă, pe un loc eligibil la alegerile parlamentare din 2012. În schimb, ar fi primit o sponsorizare de 220.000 de euro pentru aducerea în România a fostului premier britanic laburist Tony Blair. Astfel, fostul lider PSD ar fi beneficiat de un capital electoral finanţat cu bani negri.
Fostul premier Victor Ponta a reacționat, printr-un mesaj pe Facebook, referitor la clasarea dosarului, spunând că după 6 ani de ”umilințe și minciuni s-a închis dosarul”:
- ”Dupa 6 ani de umilinte și minciuni s-a închis și Dosarul “Ponta – Blair”. Mă bucur că în România, după atâția ani, se poate face totuși puțină dreptate. Sigur că Portocală și șefii care l-au pus sunt bine merci; sigur că nimeni nu îmi dă înapoi cei 6 ani; nici nu își va cere scuze vreunul dintre cei care m-au înjurat pe această temă. Dar ce nu te omoară, te întărește! PS – pentru focile care înca mai caută ceva de înjurat, clasarea NU are nicio legatură cu prescripția; doar cu faptul că acuzațiile lui Portocală au fost pur și simplu aberante, un caz ”de școală” de dosar politic!”.
UPDATE ora 13:45
De ce a fost clasat dosarul
Procurorul Gheorghe Moța a argumentat faptul că nu s-ar fi dovedit că fostul premier și lider PSD Victor Ponta i-ar fi cerut lui Sebastian Ghiță să sponsorizeze PSD în schimbul obținerii unui loc de deputat pe listele PSD în decembrie 2012.
<<În speță, nici în actul de inculpare, nici probatoriul nu relevă elemente faptice care să susțină varianta folosirii influenței dată de funcția deținută de inculpatul Ponta Victor Viorel.
Astfel, atât Sebastian Ghiță Aurelian cât și Victor Viorel Ponta au candidat în anul 2012, pentru ocuparea unui loc de deputat în Parlamentul României, neexistând date din care să rezulte că, calitatea de președinte al PSD dobândită în anul 2010, negenerând un raport de inegalitate din punct de vedere al potențialului de influențare între inculpat și persoana asupra căreia se exercită influența.
Inculpatul Sebastian Aurelian Ghiță deținea grupul de firme Asesoft, începând cu data de 23.10.2011 deținea postul de televiziune România TV și avea o avere estimată la 90 – 100 milioane de euro, neexistând probe că între acesta și inculpatul Ponta Victor Viorel există vreun raport de inegalitate sau subordonare.
De asemenea, nu se poate reține obținerea unui folos necuvenit de inculpatul Ponta Victor Viorel constând în „câștigarea de capital electoral prin aducerea în România a fostului premier britanic Tony Blair” sau „sporirea capitalului electoral al PSD”.
Capitalul electoral presupus realizat prin mediatizarea unor întâlniri între Ponta Victor Viorel și Tony Blair nu poate fi cuantificat și nu poate fi considerat un folos nepatrimonial necuvenit. De asemenea, finanțarea sau sponsorizarea unor evenimente cu impact mediatic de candidații la funcții elective în statul român, nu a fost și nu este incriminată, atâta timp cât se realizează cu respectarea dispozițiilor legale și în condiții ce asigură transparența>>, a motivat procurorul Gheorghe Moța soluția de clasare.
Alte fapte s-au prescris
”În ceea ce privește actele materiale pentru care prin ordonanța din data de 09.09.2020 s-a dispus extinderea obiectului de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat sau în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (…) constând în actele materiale comise în legătură cu:
– contractele încheiate de S.C. Federal Media Partner S.R.L., în perioada 2013- 2015, cu S.C. Cat Music S.R.L., privind “dreptul de utilizare exclusiv, în Campania electorala a PSD, a piesei muzicale “Noi simțim la fel“, a contractelor nr. (…) încheiate de S.C. Federal Media Partner S.R.L. cu Partidul Social Democrat, a contractelor încheiate de S.C. Federal Media Partner S.R.L. cu S.C. Politic Blueprint S.R.L. (…), cu firmele din China Yiwu Tempy Import – Export Co.Ltd, Yantian Industrial Co.Limited și Nanchang Guanqiu Clothing Co Limited, cu APCQ Worldwide LTD – Marea Britanie, cu firma americană Podesta Group INC, cu firma americana 270 Strategies, cu firma germană Pfluger Internationale Beratung – Berlin și cu firma israeliană ESBR Consulting LTD.
– contractul încheiat în anul 2012 de S.C. Mediata Consulting S.R.L. cu S.C. Gaco Com S.R.L., privind achiziționarea cantității de 97.020 bucăți tigai, precum și
– contractele încheiate de S.C. Media Fantasy Solution S.R.L., în perioada 2012 – 2013. cu EMF Conseils et Participations – Paris (…), S.C. Politic Blueprint S.R.L., S.C. Gaco Com S.R.L.,
acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare întrucât subzistă cazul de împiedicare a punerii în mișcare și exercitare a acțiunii penale prev. de art. 16 alin. 1 lit. f), deoarece la data extinderii urmăririi penale, prin ordonanța din data de 09.09.2020, se împlinise termenul de prescripție (…)
Astfel, infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește 5 ani.
Deși în ordonanța de extindere a urmăririi penale se face referire la contractele încheiate de SC Federal Media Partner SRL, în perioada 2013 – 2015, perioada la care ne putem raporta este 2012 – 2014, respectiv campaniile electorale pentru alegerile parlamentare din 9.2.2012 și prezidențiale (2 noiembrie – 16 noiembrie 2014), astfel încât termenul de prescripție în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 se împlinise la sfârșitul anului 2019”, se arată în ordonanța de clasare semnată de procurorul DNA Gheorghe Moța.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii