UPDATE Inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică au ajuns în orașul Zaporojie / Șeful AIEA spune că vizita experților la centrala nucleară va dura „câteva zile”
UPDATE Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat astăzi că prima vizită planificată a agenției la centrala nucleară Zaporizhzhia din Ucraina va dura „câteva zile”, potrivit Reuters.
Oficialii instalați de Rusia în zona din apropierea centralei au sugerat anterior că vizita ar putea dura doar o zi.
Însă Grossi a declarat reporterilor la un hotel din Zaporizhzhia că „misiunea va dura câteva zile”.
„Dacă vom reuși să stabilim o prezență permanentă sau o prezență continuă, atunci va fi prelungită. Dar acest prim segment va dura câteva zile. Avem o sarcină foarte importantă de îndeplinit acolo – să evaluăm situația reală de acolo, să ajutăm la stabilizarea situației atât cât putem”, a mai spus directorul AIEA.
Știrea inițială
O delegație a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a sosit în orașul Zaporojie, din sudul Ucrainei, înaintea unei vizite la o centrală nucleară aflată sub control rusesc, relatează The Guardian.
Un convoi a adus echipa formată din 14 persoane, condusă de șeful AIEA, Rafael Grossi, care a plecat dimineața de la Kiev.
Orașul se află în mod normal la aproximativ două ore de mers cu mașina de centrală, dar nu este clar cum și când va ajunge echipa la sit, având în vedere complexitatea traversării zonelor controlate de Rusia.
Înainte de a pleca împreună cu echipa sa spre Zaporojie în această dimineață, Grossi a declarat reporterilor că intenționează să petreacă „câteva zile” la uzină și că va prezenta un raport după aceea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii