G4Media.ro

UPDATE Ședință la Ministerul de Interne înainte de intrarea în cod portocaliu…

sursa foto: IGSU

UPDATE Ședință la Ministerul de Interne înainte de intrarea în cod portocaliu și roșu de inundații și furtuni / Raed Arafat a anunțat activarea Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat duminică, în contextul avertizărilor meteorologice şi hidrologice, activarea Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a Centrelor Judeţene de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI), pentru monitorizarea atentă şi permanentă a situaţiei din teren şi intervenţia rapidă în caz de necesitate, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, au fost crescute capacităţile operaţionale la toate inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă aflate sub cod portocaliu.

De asemenea, se verifică permanent amenajările hidrologice şi zonele cu risc din albiile râurilor şi se asigură serviciul de permanenţă la nivelul tuturor autorităţilor administraţiei publice locale.

DSU informează că au fost dislocate echipaje de intervenţie în zonele de risc şi prealertate echipajele aeriene.

„Îndrumăm cetăţenii ca în cazul creşterii debitelor pe râuri sau pârâuri să nu traverseze cursurile de apă şi să se menţină la distanţă de maluri. Locuitorii din zonele vizate trebuie să ia măsuri preventive, cum ar fi curăţarea şanţurilor şi a rigolelor pentru a facilita scurgerea apelor pluviale. În cazul vântului puternic, să evite trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcţie ce pot fi uşor dislocate”, arată sursa citată.

DSU le recomandă conducătorilor auto să evite deplasările în zonele afectate de inundaţii sau vizate de avertizări meteo şi să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenţionează să plece la drum.

„Platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă (https://fiipregatit.ro) şi aplicaţia DSU sunt sursele oficiale de unde puteţi afla măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă”, se precizează în comunicat.

UPDATE 14:30 Comunicatul IGSU

În urmă cu puțin timp, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o sedință de lucru la care a participat viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, domnul Cătălin Predoiu, șeful DSU, dr. Raed Arafat, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, domnul colonel Florea Constantin și alți reprezentanți din cadrul MAI. În urma ședinței, au fost stabilite o serie de măsuri preventive pentru gestionarea situației, menite să protejeze, în primul rând, viețile cetățenilor din zonele cu risc ridicat, precum și bunurile acestora.

Astfel, pentru eficientizarea misiunilor de răspuns s-au dispus următoarele:

– evacuarea preventivă a persoanelor din zonele de risc de la nivelul a 23 de localități din județul Galați (Băneasa, Bălăbănești, Berești, Berești-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Fârțănești, Foltești, Frumușița, Grivița, Jorăști, Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor Vladimirescu, Valea Mărului);

– executarea unor lucrări de consolidare a digurilor cu saci de nisip la nivelul județelor Galați și Vaslui, în zonele cu potențial pericol, din cauza depunerilor și colmatării cursurilor de apă ca urmare a precipitațiilor și viiturilor manifestate în perioada anterioară;

– transmiterea prognozelor, avertizărilor, înștiințărilor și informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autoritățile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun;

– menținerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;

– instituirea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase;

– monitorizarea în teren a cursurilor de apă vizate de avertizările/atenționările hidrologice periculoase emise;

– activarea grupei operative și a centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției, în 29 județe (AB, AG, BC, BR, BT, BV, BZ, CL, CT, CV, DB, GJ, GL, GR, HD, HR, IF, IL, IS, NT, OT, PH, SB, SV, TL, TR, VL, VN, VS) și municipiul București aflate sub avertizare cod portocaliu;

– dublarea efectivelor la nivelul Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență aflate sub avertizare cod portocaliu și roșu;

– emiterea a două mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul municipiului București și județul Ilfov.

Menționăm faptul că autoritățile continuă să monitorizeze îndeaproape evoluția fenomenelor meteorologice și hidrologice, urmând ca măsurile luate să fie adaptate în funcție de evoluția situației din teren.

Având în vedere avertizările meteorologice emise de ANM, recomandăm cetățenilor să adopte un comportament preventiv, pentru preîntâmpinarea situațiilor care le pot pune în pericol viața și bunurile.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea Platformei Naționale de Pregătire în Situații de Urgență ( https://fiipregatit.ro ) și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează