G4Media.ro

UPDATE Un tribunal din Moscova l-a arestat oficial pe jurnalistul Evan Gershkovici…

Sursa foto: evangershkovich.com

UPDATE Un tribunal din Moscova l-a arestat oficial pe jurnalistul Evan Gershkovici de la Wall Street Journal, acuzat de spionaj

Serviciul rus de securitate internă FSB a anunţat joi că un reporter al cotidianului american „The Wall Street Journal”, Evan Ghershkovich,, a fost reţinut în oraşul Ekaterinburg din Urali, fiind suspectat de spionaj, a anunţat agenţia de presă Interfax, preluată de Reuters, citată de News.ro.

UPDATE Agenția rusă de știri de stat TASS a relatat că tribunalul Lefortovo din Moscova l-a arestat oficial pe jurnalistul Evan Gershkovich în legătură cu acuzațiile de spionaj, potrivit agențiilor de aplicare a legii, citate de CNN.

„Tribunalul Lefortovo l-a arestat pe jurnalistul Evan Gershkovich într-un caz de spionaj, ne-au declarat agenții de aplicare a legii. El a fost ales ca măsură de constrângere sub formă de detenție, a precizat sursa agenției noastre”, a arestat TASS.

Instanța a dispus ca Gershkovici să fie ținut în arest preventiv timp de aproape două luni, până la 29 mai, potrivit unui document al instanței.

Un avocat care îl reprezenta pe Gershkovici nu a fost autorizat să participe la audiere, potrivit Tass.

„Mi-au spus că au deja un avocat desemnat”, a declarat avocatul, potrivit jurnalistei Natasha Bertrand de la CNN.

Știrea inițială

Într-un comunicat citat de Interfax, FSB a precizat că a „oprit activităţile ilegale ale cetăţeanului american Gershkovich Evan, născut în 1991, corespondent al biroului din Moscova al ziarului american The Wall Street Journal, acreditat la Ministerul rus de Externe, care este suspectat de spionaj în interesul guvernului american”.

În comunicat se precizează că Gershkovich a fost însărcinat „de partea americană” să adune informaţii despre „activităţile uneia dintre întreprinderile complexului militar-defensiv”. dar FSB nu a furnizat nicio dovadă în acest sens.

Ultimul articol publicat de jurnalist în Wall Street Journal datează din 28 martie şi este o analiză semnată alături de colegul său de la Berlin, Georgi Kantchev, intitulată „Economia Rusiei începe să se destrame – Investiţiile sunt în scădere, forţa de muncă este redusă, bugetul este comprimat. Oligarh: ‘Nu vor fi bani anul viitor’”.

Deocamdată, publicaţia americană nu are nicio reacţie în legătură cu reţinerea corespondentului său.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Suna a contramasura pentru rusul arestat in Polonia.

  2. Ce mizerie de regim e acolo, in tara aia. Nu cred ca as putea sa mai suport vremurile dinainte de 89.