Urs capturat după ce a devastat timp de două zile un supermarket din Japonia și a rănit un bărbat
Un urs care a devastat un supermarket japonez timp de două zile a fost ademenit cu mâncare acoperită cu miere şi capturat, urmând să fie împuşcat luni, au anunţat autorităţile locale, informează agenția de presă AFP, citată de Agerpres.
Japonia se confruntă cu un număr tot mai mare de atacuri ale urşilor, înregistrând şase decese umane – un record de la primele date guvernamentale colectate începând din 2006 – şi 9.097 de exemplare ucise într-o perioadă de 12 luni până în martie anul acesta.
Acest din urmă număr reprezintă peste dublul celui din anul precedent, potrivit Ministerului Mediului.
Poliţia a primit sâmbătă un apel de urgenţă în legătură cu un bărbat de 47 de ani rănit de un urs într-un supermarket din Akita, în nord-estul ţării.
O rană la cap suferită de victimă „va necesita cel puţin o săptămână pentru a se vindeca după îndepărtarea firelor de sutură”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP, citând un medic.
Supermarketul a fost evacuat, iar animalul a fost lăsat singur în interior, unde a devastat raionul de carne, a relatat cotidianul Asahi.
Luni dimineaţă, ursul a fost în cele din urmă prins într-o capcană care conţinea „tărâţe de orez, banane, mere şi pâine, toate acoperite cu miere”, a explicat un oficial din Akita pentru AFP.
Animalul urma să fie împuşcat în cursul zilei de luni, a precizat poliţia.
Printre victimele umane ale urşilor din ultimele luni se numără o femeie în vârstă atacată în grădina sa şi un pescar al cărui cap a fost găsit pe malul unui lac.
Alte peste 200 de persoane au fost implicate în incidente cu urşi.
Potrivit experţilor, scăderea locuitorilor din zonele rurale ale Japoniei îi împinge pe urşii flămânzi să se apropie de sate şi oraşe.
Printre alţi factori, schimbările climatice afectează aprovizionarea cu hrană a omnivorelor şi perioadele lor de hibernare. Vara aceasta a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Japonia.
Potrivit mass-media locale, autorităţile japoneze se confruntă cu dificultăţi în a găsi suficienţi vânători pentru a împuşca animalele, din cauza declinului şi îmbătrânirii populaţiei.
În Japonia trăiesc două tipuri de urşi: ursul negru asiatic şi ursul brun de pe insula nordică Hokkaido, care poate cântări până la o jumătate de tonă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.