G4Media.ro

Urs lovit mortal de maşină în județul Covasna / Este al optulea…

Sursa foto: We Radio Sfântu Gheorghe

Urs lovit mortal de maşină în județul Covasna / Este al optulea urs care a murit într-un accident auto sau feroviar în acest an, în judeţ / ”În Covasna sunt peste 2.000 de urşi”

Un urs, accidentat de o maşină, a fost găsit mort, joi, la ieşirea din localitatea Cernat, informează Garda de Mediu Covasna, citată de We Radio Sfântu Gheorghe.

Potrivit autorităţilor, alţi şapte urşi au fost omorâţi accidental în acest an, fiind loviţi de tren sau de maşini.

„În data de 26.09.2024, ca urmare a unui apel telefonic din partea reprezentantului Primăriei comunei Cernat prin care am fost informaţi despre faptul că pe DN11 la ieşirea din localitatea Cernat un urs a fost lovit de o maşină, reprezentanţii Gărzii de Mediu Covasna, APM Covasna, Primăriei comunei Cernat şi medicul veterinar s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că ursul a fost accidentat mortal. Din dispoziţia comisarului Gărzii de Mediu Covasna cadavrul de urs a fost transportat spre incinerare la o unitate autorizată”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu, într-o postare pe Facebook.

Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu, estimează că în judeţul Covasna trăiesc circa 2.000 de urşi, aceştia înmulţindu-se excesiv în ultimii zece ani.

„În judeţul Covasna sunt peste 2.000 de urşi, lucru care se poate demonstra cu metoda ştiinţifică. Ursoaicele în ultima perioadă au fătat doi, trei şi chiar patru pui. Chiar mă uitam în statistică, am plecat de la 1.000 de urşi în 2016 şi am ajuns la 2.000 în ziua de azi”, a spus Gheorghe Neagu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în cursul acestei săptămâni.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Sa-i spuna cineva lui nenea Neagu ca vorbeste prostii, ca de obicei. 2000 de ursi intr-un judet cu suprafata de 3700 de km patrati inseamna cate un (1) urs per 1,85 km patrati. Adica la fiecare 5-600 de metri mai dai peste un urs. Absurd! Dar sa nu uitam ca nenea este mare organizator de vanatori pentru austrieci si printi din Liechtenstein si atunci se explica prostiile pe care le debiteaza slugoiul.