Ursula von der Leyen ameninţă Ungaria cu sancţiuni dacă adoptă restricţii excesive și cere izolarea bătrânilor până la finalul pandemiei pentru a le salva viața
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ameninţat duminică Ungaria cu procedura de infringement în cazul în care restricţiile adoptate de guvernul de la Budapesta pentru combaterea coronavirusului sunt excesive şi a amintit că orice măsură trebuie să fie temporară, transmite Agerpres.
Măsurile care se adoptă trebuie să fie „proporţionale, limitate în timp şi controlate democratic”, a insistat Von der Leyen, într-un interviu pentru ediţia duminicală a cotidianului german Bild.
„Sunt dispusă să acţionez, în cazul în care aceste restricţii depăşesc limitele permise”, a spus preşedinta Comisiei Europene, care s-a referit la măsurile impuse la finalul lui martie de premierul ungar Viktor Orban, care îi oferă atribuţii extraordinare pentru o perioadă nelimitată cu scopul de a combate pandemia. Practic, puterile extraordinare aprobate de Parlamentul ungar, controlat de partidul lui Orban, îi permit acestuia să guverneze prin decrete pe termen nelimitat.
Comisia Europeană observă modul de aplicare a măsurilor „în toate statele” membre, însă urmăreşte cu deosebită atenţie cazul Ungariei „din cauza experienţelor critice” avute deja în trecut, a apreciat Von der Leyen.
În același interviu citat de Agerpres, şefa Comisiei Europene a anticipat că restricţiile impuse persoanelor în vârstă – mai ales în cazul celor care trăiesc în cămine de bătrâni – vor trebui să rămână în vigoare cel puţin până la sfârşitul anului din cauza pandemiei de coronavirus. „În lipsa unui vaccin, contactele cetăţenilor în vârstă vor trebui restricţionate cât mai mult cu putinţă. Ştiu că este greu şi că singurătatea este o povară. Dar este o chestiune de viaţă şi de moarte. Trebuie să rămânem disciplinaţi şi să avem foarte multă răbdare”, a avertizat ea. „Trebuie să învăţăm să trăim cu virusul pentru multe luni, probabil până anul viitor”, a mai spus şefa executivului european.
Foto: Ursula von der Leyen (Sursa: Comisia Europeană)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii