Ursula von der Leyen anunță că UE și-a atins obiectivul de a vaccina 70% din populația adultă cu cel puțin o doză / România, la mare distanță de restul țărilor, cu o rată de doar 31%
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunță că Uniunea Europeană și-a atins obiectivul de a vaccina 70% din populația adultă cu cel puțin o doză. România se situează, la mare distanță de restul țărilor, cu o rată de vaccinare de doar 31%.
Ursula von der Leyen precizează, într-o declarație de presă, că Uniunea Europeană s-a ținut de cuvânt și și-a atins obiectivul de a ajunge, în luna iulie, la 70% din populația adultă vaccinată cel puțin cu prima doză, iar 57% dintre adulți au efectuat shema completă de vaccinare anti-COVID.
„Aceste cifre plasează Europa printre liderii mondiali. Procesul de recuperare a fost foarte reușit – dar trebuie să continuăm efortul. Varianta delta este foarte periculoasă. Prin urmare, fac apel la toată lumea – care are ocazia – să se vaccineze. Pentru propria sănătate și pentru a-i proteja pe ceilalți”, afirmă președinta Comisiei Europene.
Ea menționează că UE va continua să furnizeze suficiente doze de vaccin.
În clasamentul european, România se situează însă pe penultima poziție, cu doar puțin peste 31% din populația adultă vaccinată cel puțin cu prima doză, potrivit datelor centralizate la zi de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC). Doar Bulgaria are o campanie de vaccinare mai slabă. (sursa aici)
Foto: Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se vaccinează împotriva coronavirusului / Sursa: Comisia Europeană
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
57 comentarii