G4Media.ro

Ursula Von der Leyen avertizează că „nimic” nu poate justifica antisemitismul în…

Sursa foto: European Council

Ursula Von der Leyen avertizează că „nimic” nu poate justifica antisemitismul în Europa / „Dacă Europa îi dezamăgeşte pe evrei, Europa ne va fi greşit tuturor”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat vineri că „nimic” nu poate justifica antisemitismul şi că nu există loc pentru ura împotriva evreilor în Europa, pledând totodată pentru construirea unei Uniuni Europene liberă de orice formă de rasism şi discriminare, informează EFE, citată de Agerpres.

Von der Leyen – citată într-un comunicat difuzat de executivul european cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, care este marcată în această sâmbătă, 27 ianuarie – a apreciat că, după atacurile teroriste comise de gruparea islamistă palestiniană Hamas împotriva Israelului la 7 octombrie 2023, „comemorarea Holocaustului a căpătat o nouă semnificaţie”.

Potrivit şefei executivului comunitar, evreii europeni „trăiesc din nou cu frică”, pentru că sunt „hărţuiţi şi atacaţi” pe străzi, şcoli şi universităţi şi multe sinagogi au suferit acte de vandalism.

„Numărul fără precedent de acte antisemite pe care le-am văzut în toată Europa ne aminteşte de cel mai întunecat moment din istoria noastră. Totuşi, ceea ce este diferit acum este că suntem cu toţii de partea comunităţilor evreieşti”, a afirmat politiciana germană.

Von der Leyen a reamintit, de asemenea, că promovarea vieţii evreieşti ocupă un loc central în strategia comunitară de combatere a antisemitismului şi a pledat pentru găsirea de noi forme de aducere aminte şi aplicarea de noi metode de predare pentru a proteja istoria europeană.

„Trebuie să ne amintim cum a început totul: antisemitismul şi ura au dat naştere Holocaustului. Este de datoria noastră, ca europeni, să construim o UE liberă de antisemitism şi de orice formă de rasism şi discriminare. Dacă Europa îi dezamăgeşte pe evrei, Europa ne va fi greşit tuturor”, a subliniat ea.

La rândul său, înaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, a declarat, potrivit unui comunicat de presă separat, că „ura iraţională faţă de evrei care a dus la ‘Shoah’ nu a dispărut” şi că încă mai sunt „încercări de rescriere a istoriei şi forme de negare, banalizare sau denaturare a faptelor Holocaustului, care includ şi instrumentalizarea acestuia”.

„Evreii şi alte persoane şi comunităţi din lume continuă să sufere intoleranţă, prejudecăţi, violenţă şi discriminare”, a avertizat Borrell şi a adăugat că astăzi, „mai mult ca oricând”, trebuie reafirmată „importanţa păcii, toleranţei şi coexistenţei”.

„Singura modalitate de a preveni atrocităţi viitoare este să ne asigurăm că atrocităţile trecute şi victimele lor nu sunt niciodată uitate”, a spus el.

Anul acesta se împlinesc 79 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau şi sunt comemorate cele şase milioane de femei, bărbaţi şi copii evrei, precum şi toate celelalte victime, inclusiv sute de mii de romi, ucişi în timpul Holocaustului, aminteşte EFE.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...