G4Media.ro

Ursula von der Leyen, după ce Putin a anexat regiunile ucrainene Donețk,…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Ursula von der Leyen, după ce Putin a anexat regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie: Toate teritoriile ocupate ilegal de invadatorii ruși sunt pământ ucrainean

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat, într-un mesaj pe Twitter, că decretele privind anexarea a patru regiuni ucrainene semnate vineri de Vladimir Putin nu schimbă cu nimic lucrurile iar aceste teritorii „sunt pământ ucrainean și vor face întotdeauna parte din această națiune suverană”.

„Anexarea ilegală proclamată de Putin nu va schimba nimic. Toate teritoriile ocupate ilegal de invadatorii ruși sunt pământ ucrainean și vor face întotdeauna parte din această națiune suverană”, potrivit mesajului publicat pe Twitter și citat de The Guardian.

 


Într-o declarație emisă de membrii Consiliului European, se arată:

Respingem cu fermitate și condamnăm fără echivoc anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporijiea și Herson. Prin subminarea deliberată a ordinii internaționale bazate pe reguli și prin încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale Ucrainei la independență, suveranitate și integritate teritorială, principii fundamentale consacrate în Carta ONU și în dreptul internațional, Rusia pune în pericol securitatea globală.

Nu recunoaștem și nu vom recunoaște niciodată „referendumurile” ilegale pe care Rusia le-a pus la cale ca pretext pentru această nouă încălcare a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, nici rezultatele lor falsificate și ilegale. Nu vom recunoaște niciodată această anexare ilegală. Aceste decizii sunt nule și neavenite și nu pot produce niciun fel de efect juridic. Crimeea, Herson, Zaporijie, Donețk și Lugansk sunt Ucraina. Facem apel la toate statele și organizațiile internaționale să respingă fără echivoc această anexare ilegală.

Reiterăm faptul că Uniunea Europeană este ferm alături de Ucraina și va continua să ofere Ucrainei un sprijin economic, militar, social și financiar puternic atât timp cât va fi nevoie”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Tanti ,mai bine te ai uita in propria ograda, Ue ul o cam ia la vale!!!
    De Ucraina are grija amerimdianul, pana in noiembrie, nu mai mult!!

  2. TOT CENZURA VA PLACE ?!?

  3. DATI DRUMUL COMENTARIULUI ,
    NU AM FOLOSIT TRIVIALITATI