Ursula von der Leyen este favorabilă organizării unui Summit G20 cu Vladimir Putin prezent: ”Este mai bine să i se spună în faţă și el să ia o poziție”
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat în favoarea unei participări a ţărilor occidentale la viitorul summit al G20, preconizat să aibă loc în noiembrie în Indonezia, în pofida prezenţei probabile a preşedintelui rus Vladimir Putin şi a războiului dus de Rusia în Ucraina, potrivit AFP.
„Cred că este mai bine să i se spună în faţă (lui Vladimir Putin), dacă vine, ceea ce credem şi ca el să ia o poziţie”, a declarat duminică seară Ursula von der Leyen pentru postul german de televiziune ZDF.
Ea fusese întrebată despre ideea unui boicotări de către ţările occidentale a summitului G20 (grupul economiilor dezvoltate şi al marilor economii emergente) şi s-a exprimat în marja reuniunii G7 (grupul celor mai puternice şapte economii ale lumii), care are loc în prezent în Germania.
„G20 este prea important pentru ţările în curs de dezvoltare, ţările emergente, pentru ca noi să-l lăsăm pe Putin să-l distrugă”, a adăugat şefa executivului european.
„Un lucru este foarte clar: nu va exista o revenire la ‘business as usual’, adică la normalitate”, în relaţia cu Putin, a spus şefa CE.
Indonezia, care asigură în prezent preşedinţia G20, urmează să organizeze acest summit la Bali, în noiembrie.
Această ţară a fost supusă unor puternice presiuni din partea Occidentului, cu SUA în frunte, pentru a exclude Rusia din cauza invaziei din Ucraina.
Dar Jakarta a rezistat, argumentând că poziţia sa de gazdă o obligă să rămână „imparţială”, potrivit preşedintelui său, Joko Widodo, care l-a invitat de asemenea şi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Dacă şefii de stat occidentali se vor deplasa la Bali, aceasta ar fi prima lor întâlnire fizică cu preşedintele rus după invadarea Ucrainei de către Moscova.
„Trebuie să discutăm împreună” cu statele membre ale UE despre acest subiect, a afirmat totuşi Ursula von der Leyen.
Întrebat la rândul său despre această problemă luni dimineaţă, cancelarul german Olaf Scholz, a cărui ţară exercită în prezent preşedinţia prin rotaţie a G7, a lăsat de asemenea deschisă posibilitatea unei participări la G20, chiar dacă Putin va fi prezent acolo.
„Lumea poate încă să se schimbe considerabil până atunci, dar este foarte clar că G20 joacă un rol important”, a declarat el pentru ZDF.
„Toate statele din G7 sunt de acord asupra acestui punct”, a adăugat şeful guvernului german, asigurând că există o „convingere comună de a nu se dori torpilarea G20”.
„Va trebui să luăm decizia corectă înainte de summit”, a avertizat el totuşi.
O reuniune a miniştrilor de externe din G20 este prevăzută în 7-8 iulie, iar Moscova ar putea deja să participe la ea, notează AFP.
sursa: Agerpres.ro, sursa/Twitter Ursula von der Leyen
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
45 comentarii