Ursula von der Leyen va vizita marţi Kievul, de Ziua Europei, în timp ce UE pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa marţi la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt – transmite DPA, citată de Agerpres.
Cea de-a cincea vizită efectuată de Von der Leyen în Ucraina de când Rusia a lansat o invazie la scară largă în această ţară în februarie 2022 are loc la o dată simbolică pentru Europa.
Uniunea Europeană sărbătoreşte pe 9 mai pacea durabilă între membrii săi care a urmat sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial în 1945, în timp ce Rusia îşi marchează victoria asupra Germaniei naziste printr-o paradă militară anuală.
În contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care se află în al doilea an, preşedinta Comisiei va ”reafirma sprijinul neclintit al UE faţă de această ţară”, a declarat purtătorul de cuvânt la Bruxelles.
Ucraina a fost desemnată anul trecut drept ţară candidată la aderarea la UE şi aşteaptă o evaluare din partea Comisiei pentru a stabili dacă eforturile sale de reformă sunt suficiente pentru a începe negocierile oficiale de aderare.
Bruxelles a acordat până în prezent Ucrainei un ajutor militar, financiar şi umanitar în valoare de 67 de miliarde de euro, în timp ce se lucrează la un nou set de sancţiuni economice împotriva Rusiei.
Potrivit unor surse din UE, blocul comunitar intenţionează, de asemenea, să îşi restrângă şi mai mult exporturile, încercând să combată eludarea sancţiunilor existente împotriva Rusiei prin exportul de bunuri prin intermediul altor ţări care nu au măsuri comerciale punitive împotriva Moscovei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii