USA Today: Donald Trump şi Congresul sau cum arată un eşec constituţional

Americanii au simţit de atâta vreme aceste simptome, încât, de-acum, puţini mai acordă vreo atenţie apariţiei lor. Trecător, puteai resimţi o lehamite atunci când vedeai că preşedintele Donald Trump ameninţă că-şi dă în judecată vreun adversar politic. Nişte furnicături în moralul nostru am putea resimţi şi atunci când Ivanka Trump şi Jared Kushner se angajează în relaţii diplomatice la cel mai înalt nivel sau când guverne străine se adună în jurul buzunarelor preşedintelui.

Strângem din dinţi resemnaţi atunci când recunoaştem că, din nou, conducerea republicană din Congres nu va face nimic ca să riposteze după ce, încă o dată, Trump a invitat deschis ţările străine să încerce să îl ajute să câştige alegerile. Atunci când încă o femeie iese în faţă ca să-l acuze pe Trump de hărţuirea sexuală sau de viol, înţelegem deja că nu vor urma nişte audieri în congres care să clarifice lucrurile.

Înţelegem că Trump nu va avea de suportat niciun fel de consecinţe pentru un violent atac rasist la adresa a patru femei din Congres care nu sunt albe. Ştim că este greu, poate chiar imposibil, de imaginat ca Trump să facă ceva ce i-ar putea convinge pe aliaţii său republicani din Congres să sprijine demiterea lui, şi vedem că mulţi democraţi nu par nici măcar să vrea să se gândească la o eventuală anchetă vizând demiterea.

Ceea ce vedem nu e altceva decât un eşec constituţional. Un sistem pe deplin funcţional ar răspunde efectiv ameninţărilor directe la democraţia constituţională lansate de un preşedinte care este un dictator  aspirant. Într-un sistem funcţional, procedura de demitere ar fi început deja, iar Trump s-ar putea afla în faţa perspectivei de a fi înlăturat din funcţie.

Cei ce vor să devină dictatori ignoră regulile

„Dictator aspirant” este un politician care respinge ideea că regulile existente i se aplică şi lui. Un viitor dictator vede în lege un scut care să îl apere, pe el, familia lui şi pe aliaţi, şi totodată o sabie cu care să-şi pedepsească presupuşii duşmani. Este un demers care contravine unei democraţii constituţionale sau liberale, bazată pe ideea că nişte alegeri libere şi corecte sunt punctul de pornire ale guvernelor legitime. Câştigarea alegerilor nu este un permis care să-ţi dea voie să faci ce vrei. Statul de drept este valabil pentru toţi. El cere oficialilor să răspundă pentru neregulile comise şi să garanteze drepturile cetăţeneşti chiar şi celor care nu au votat pentru câştigătorul alegerilor.

Dictatorii aspiranţi îşi doresc un sistem care să le permită să facă ce vor, eliberaţi de orice reguli plicticoase şi de norme, fie şi neoficiale. În vreme ce democraţii constituţionali acceptă ideea că opozanţii lor politici sunt adversari legitimi pentru a obţine puterea, dictatorii aspiranţi văd în opozanţi nişte duşmani care trebuie calomniaţi, blestemaţi şi ameninţaţi cu represalii judiciare.

Cei mai mulţi dintre dictatori (inclusiv Trump însuşi) nu aspiră să devină nişte dictatori totalitari ca Hitler, Stalin sau Kim Jong-un. Dar, după cum constatăm la regimurile dictatoriale ca Rusia, Ungaria sau Turcia, nu e nevoie să fii totalitar ca să distrugi o democraţie.

Învăţaţii trag de ceva vreme semnalul de alarmă când vine vorba despre Trump. Dar unii subestimează pericolul, prezicând încrezători că lucurile se vor „redresa în următoarea preşedinţie” şi puţini îşi pun întrebarea principală, şi anume: este oare preşedinţia lui Trump o dovadă că sistemul constituţional a eşuat?

Cei mai mulţi experţi care sunt atenţi la aceste probleme încă se mai întreabă dacă asistăm la „o criză constituţională”. Totuşi, termenul este vag şi sugerează un rezultat care rămâne încă sub semnul întrebării. Mai exact, eşecul constituţional înseamnă ceea ce vedem acum de fapt – un sistem care pur şi simplu nu este pregătit să riposteze în faţa unui pericol venit din interior.

Unele lucruri s-ar putea realiza numai redactând o nouă Constituţie – lucru care, evident, este absolut neplauzibil în acest moment (poate la fel de neplauzibil cum părea şi preşedinţia lui Trump cu câţiva ani în urmă). Dar a examina eşecurile constituţionale implică o gândire creatoare. Nimeni nu poate garanta că vreun sistem, oricare ar fi el, va oferi o protecţie „de fier” împotriva dictatorilor aspiranţi. Totuşi, dacă observăm mai atent lacunele dezvăluite de Trump în actualul nostru sistem, merită să ne gândim cum am putea să ne asigurăm la modul absolut că democraţia constituţinală supravieţuieşte.

Articol de Chris Edelson / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)