G4Media.ro

USR a depus un proiect de lege ce prevede creşterea indemnizaţiilor pentru…

Sursa foto: Pixabay

USR a depus un proiect de lege ce prevede creşterea indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi / Dragu: România nu le-a oferit demnitate, ci doar condiţii absurde a primi dreptul la un trai decent

Parlamentarii USR Anca Dragu, Oana Ţoiu, Ştefan Pălărie, Cosmin Viaşu şi Cosmin Poterş au depus o iniţativă legislativă pentru modificarea radicală a Legii 448/2006 privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Prin proiect se prevede creşterea indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi de la 70% din Indicele social de referinţă, la 100% din ISR.

USR arată că această lege are un impact semnificativ asupra vieţilor tuturor persoanelor cu dizabilităţi din România, în număr de peste 850.000, precum şi asupra familiilor acestora.

Anca Dragu, senator USR, afirmă, într-un comunicat oficial, că ”sistemul de asistenţă socială din România este sufocat de birocraţie şi subfinanţat”.

”România nu a oferit demnitate persoanelor cu dizabilităţi, ci doar condiţii absurde pe care să le îndeplinească pentru a primi dreptul lor la un trai decent. Cum este posibil ca, indiferent de gravitatea afecţiunii, un copil cu dizabilitate gravă, ireversibilă, să meargă periodic la comisia de evaluare pentru eliberarea certificatului care atestă o dizabilitate permanentă? Vrem să reducem birocraţia excesivă şi să mărim cuantumul indemnizaţiei în funcţie de fiecare dizabilitate, astfel încât persoanele cu dizabilităţi să poată avea o viaţă demnă şi protejată de statul român. Această lege are nevoie de responsabilitate şi majoritate politică pentru a deveni realitate”, a transmis senatorul USR.

Oana Ţoiu, deputat USR, spune că ”mai puţin de 5 din 100 de persoane cu dizabilităţi adulte sunt angajate, deşi sunt mii de locuri de muncă neocupate astăzi”.

”A venit demult vremea să recunoaştem partea de „abilitate” din dizabilitate şi să eliminăm piedicile de participare la viaţa comunităţii. Centrele mari trebuie închise şi locurile de muncă, şcoală şi comunitatea deschise cu adevărat”, arată Ţoiu.

Principalele modificări aduse legii vizează:

  1. Creşterea indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi de la 70% din Indicele social de referinţă, la 100% din ISR. In prezent, indeminzaţia pentru un adult cu handicap grav este de 350 de lei (respectiv 300 lei pentru un copil cu handicap grav). De asemenea, pentru acele persoane care, din cauza dizabilităţii grave, nu au avut şi nici nu pot avea alte surse de venituri de tip salarial, am propus un venit de completare, la nivelul indicelui social de referinţă.
  2. Acordarea certificatului de încadrare în grad pe termen nelimitat şi pentru copiii cu dizabilităţi permanente, în condiţiile în care în prezent, doar adulţii beneficiază de această facilitate, indiferent de gravitatea condiţiei copilului şi chiar dacă acesta suferă de o boală incurabilă pentru care primeşte îngrijiri paliative.
  3. Crearea de alternative pentru a evita instituţionalizarea prin dezvoltarea de servicii în comunitate, de îngrijire şi asistenţă la domiciliu sau în familia extinsă. În prezent, covârşitoarea majoritate a persoanelor cu dizabilităţi se află în grija exclusivă a familiei, iar în momentul în care acest sprijin încetează, instituţionalizarea este singura opţiune.
  4. Clarificarea obligaţiilor care revin autorităţilor centrale, judeţene şi locale pentru asigurarea unei incluziuni reale, prin garantarea accesului la educaţie, sănătate şi muncă.
  5. Eliminarea contribuţiei pe care persoanele cu dizabilităţi instituţionalizate sunt obligaţe să o plătească centrului în care sunt instituţionalizaţi, centru care deja primeşte bani publici pentru întreţinerea acestor persoane.
  6. Introducerea unui registru electronic care să cuprindă persoanele cu dizabilităţi care doresc să se angajeze, precum şi persoanele juridice care doresc să angajeze persoane cu dizabilităţi. ANOFM, prin Agenţiile judeţene, se vor implica activ în organizarea şi elaborarea de programe de formare/reconversie profesională a persoanelor cu dizabilităţi.
  7. Introduce obligaţia pentru MEN şi DGASPC să stabilească numărul necesar de cadre didactice itinerante/de sprijin, astfel încât să fie respectat dreptul la educaţie. MEN va asigura şi adaptarea curriculei pentru copiii cu CES integraţi în învăţământul de masă, precum şi procedura specifică de examinare/evaluare a competenţelor.
  8. Pentru a asigura garantarea în plată a salariilor asistenţilor personali, iniţiativa prevede asigurarea de la bugetul central, în proporţie de 100%, a sumelor necesare.

Cosmin Poteraş, senator USR spune că atunci când e vorba despre copii, în special despre copiii cu dizabilităţi, orgoliile politice trebuie să dispară, pentru a face loc dialogului şi consensului.

”De prea mult timp statul român doar se preface că respectă drepturile acestor oameni, când realitatea cruntă îl contrazice. E momentul să schimbăm asta”, spune senatorul.

Ştefan Pălărie, senator USR, precizează că, mai rău decât tratamentul aplicat de stat cetăţenilor săi este tratamentul aplicat asupra celor mai vulnerabile persoane: persoanele cu dizabilităţi.

”Proiectul nostru de lege rescrie, din temelii, după consultări majore cu cei afectaţi, legea 448, cu consideraţie pentru fiecare aspect al celor peste 850,000 de români condamnaţi astăzi la izolare, sărăcie şi nefericire. Invităm şi celelalte partide să se alăture soluţiilor din lege pentru a schimba soarta acestor conaţionali”, afirmă el.

Cosmin-Cristian Viaşu, senator USR, spune, la rândul lui, că este ”un proiect aşteptat pentru care au fost depuse eforturi considerabile şi care vine sa reglementeze neajunsurile persoanelor cu dizabilităţi din România”.

”Sunt oameni de care statul român aproape că a uitat şi sper ca modificările aduse acestei legi să fie benefice pentru ei. Eforturile pentru a duce la final acest proiect trebuie să vină din partea tuturor forţelor politice din România.”, afirmă acesta. Iniţiativa legislativă este semnată şi de senatorul PNL Danilel Fenechiu, mai precizează USR în comunicat.

Sursa foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Păi, doamnă Dragu, mai puține deplasări ale rudelor și prietenilor apropiați pe bani publici și s-ar rezolva!
    Ipocriți mai sunteți! Până la greață!

    • @Epifanel. Ai tai din usl de ce se ocupa ? Pensii speciale, salarii babane, cumul pensie-salariu. Nu ti-e rusine sa ridici capul?

    • Are dreptate, e si normal sa plece si dna Dragu. Din noi suntem altfel a ajuns si noi suntem la fel dar mai putin.

  2. se pare ca USR a furat startul in campania electorala pentru alegerile din 2024. brusc ii intereseaza soarta amarastenilor tarii

    • E un proiect bun, multi tineri vor rămâne prăjiți pe viață de la droguri, din ceva trebuie să trăiască și legumele, la fel si deviatii trans, după atâtea pastile sau injecții cu hormoni, plus silicoane și botox, multi/multe raman handicapați…deci progresiștii au grija de votanții lor

  3. Asta nu era dorinta lui Firea? Ca a lui nicusor sigur nu, el le-a eliminat.

  4. De data asta nu pot comenta nimic de rau. Bravo!

  5. Am crezut că GREȚOȘI Sint in parlament ,guvern și ccr . Pina și aici sunt alocați .
    Cu ce vă deranjează persoanele cu handicap ? Vă ia din privilegii ? Vaucere de vacanta etc , etc . Nesimțiților ! Nu va mai saturați de privilegii !

  6. E bun de apreciat da sunt doar vorbe pentru voturii așa promis și PSD înainte de alegerile parlamentare și iată că acum sunt la guvernare da au uitat ce au promis Persoanelor cu dizabilități nu le pasă doar de Eii la toții nu știu ce să fi la mila Statului fară să poți face nimic find Bolnav să facă un test toți Parlamentarii cu Președintele cu tot să trăiască cu 500Ron o lună o bătaie de joc pentru Persoanele cu dizabilități din Romania

  7. Domnilor (dacă va pot numi domni) parlamentari ,după timp îndelungat cind v ati certat pentru scaune și bonusurile exuberante ,abia acum aruncați praf în ochi cu cei mai vulnerabil și nedreptățiți oameni ,cei cu afecțiuni condamnați sa trăiască din 350 sau max 500 lei pe luna ,bani ce nu ajung de tratament dar sa mai mănânce, sa va plătească facturile exagerat de umflate,etc .Încălzire și întreținerea palatului costa cit pentru tot Bucureștiul sau Timisoara ,salariile dar mai ales ,,pensiile speciale,,ilegale fiind fără cotizare la fondul de pensii ,ar scoate tara din sărăcie măcar 50%.Dar referitor la comisiile de aprobare handicap ar trebui reduse ,oricum dau cui vor sau dacă, cotizezi ,trebuie sa te naști fără picioare,fără mâini, fără organe ca să vadă și sa ți dea certificat handicap ,plus ca adresarea este sub toată critica fața de pacienți.Deci dacă realizați ce spuneți poate va dam procent de credibilitate .

  8. A scos Cîțu un document, acum cateva zile, cu rezervarea de cateva sute de lei a salonului oficial de la aeroport de predecesoarea lui, ca sa va distraga atentia de la deplasarea scumpa si 100% pe banii statului a lui Gorghiu, Fenechiu, Romascanu si niste UDMR-isti la Dubai sau ca sa va faca sa uitati de deplasarea, de asemenea 100% pe banii statului a lui Iohannis si Carmen in Egipt.