G4Media.ro

USR a lansat o petiţie pentru interzicerea petardelor. Peste 1.200 de semnături…

sursa foto: Captură video

USR a lansat o petiţie pentru interzicerea petardelor. Peste 1.200 de semnături într-o zi

USR a lansat o petiţie pentru interzicerea petardelor, prin care solicită Parlamentului să urgenteze adoptarea unui proiect de lege în acest sens iniţiat de deputatul Radu Molnar. Petiţia a adunat peste 1.200 de semnături în prima zi de la lansare, transmite Agerpres.

Conform unui comunicat transmis, vineri, de Uniunea Salvaţi România, „majoritatea PSD – PNL a blocat proiectul de lege anti-petarde în Parlament de peste un an”.

„Iniţiativa legislativă USR propune interzicerea deţinerii petardelor de către persoanele fizice şi introduce măsuri stricte pentru combaterea comerţului ilegal cu materiale pirotehnice. Poliţia va avea astfel pârghiile necesare pentru a lua măsuri atât în cazul antreprenorilor care importă petarde şi artificii, cât şi în cazul pieţei negre, al celor care le comercializează direct pe stradă”, a explicat USR.

Potrivit iniţiatorilor petiţiei, sărbătorile de iarnă ar trebui să aducă bucurie, „nu copii răniţi de petarde, animale speriate şi incendii”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Interdicții, restricții, interziceri… atât știu.

  2. In caz ca nu apare linkul oficial pentru semnare petiție, căutați pe pagina lor oficială Facebook.

  3. Dar de ce nu interzic și chibriturile, brichetele, cuțitele samd, sa nu mai avem incendii, răniți etc.?

  4. Mersi, gluma asta mi-a inveselit ziua….