G4Media.ro

USR anunță că va ataca la Curtea Constituțională, alături de PNL, modificările…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

USR anunță că va ataca la Curtea Constituțională, alături de PNL, modificările aduse de PSD la legea Curții de Conturi, ”menite să afecteze funcționarea instituției”

USR pregătește sesizarea Curţii Constituționale pentru modificările care au fost aduse Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, anunță formațiunea într-un comunicat de presă. Demersul USR este susținut și de senatorii PNL, care au votat împotriva proiectului de lege.

Cei de la USR avertizează că modificările promovate prin vocea senatorului PSD Daniel Zamfir sunt de natură să slăbească atribuțiile Curții de Conturi de a controla eficient modul în care sunt cheltuiți banii publici.

”Aceste modificări tranformă Curtea de Conturi dintr-o instituție de control într-o instituție care poate să emită recomandări, având mai degrabă rol de îndrumare. Astfel, în urma constatărilor sale, Curtea de Conturi ajunge doar să recomande entității auditate luarea măsurilor de înlăturare a neregulilor din activitatea auditată”, se arată în comunicatul de presă.

În timp ce legea în vigoare are dispoziţii clare şi ferme, noile modificări propuse de senatorul Zamfir stabilesc că aceasta poate dispune, prin hotărâre a plenului, blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea nelegală a acestora.

„Rolul Curții de Conturi în arhitectura statului român este foarte clar statuat în Constituție, este acela de a exercita controlul asupra modului în care se administrează banul public. Nu putem accepta ca directorii și directorii adjuncți din cadrul departamentelor și camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti să răspundă în fața plenului și a președintelui pentru activitatea desfășurată, iar valorificarea rezultatelor din activitățile specifice Curții de Conturi să fie apoi supusă aprobării plenului acesteia. În baza noilor modificări la lege, plenul Curții de Conturi aprobă sesizarea organelor de urmărire penală în situația în care se constată existența unor fapte pentru care există indicii temeinice că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale, iar sesizarea propriu-zisă a organelor în drept se efectuează doar de președintele Curții de Conturi”, a explicat senatoarea USR Ramona Dinu.

Printre motivele pentru care USR și PNL vor ataca la CCR această lege se numără:

– Încălcarea principiului bicameralismului.

– Atenuarea rolul constituțional de control al Curții de Conturi și introducerea unor chestiuni de natură subiectivă prin sintagme de tipul „sub toate aspectele semnificative”, ce pot crea imprevizibilitate în procesul de aplicare a legii.

– Președintele Curții nu are competența de a aprecia în ce măsură unele date, circumstanțe sau împrejurări pot fundamenta punerea în mișcare a acțiunii penale.

– Afectarea independenţei Autorităţii de Audit prin faptul că punctele de vedere exprimate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice devin obligatorii.

În urmă cu două luni, oficialii europeni au cerut expres Parlamentului să renunţe la modificarea Legii Curţii de Conturi nr. 94/1992, prin care se pune în pericol independenţa Autorităţii de Audit.

Proiectul de lege, iniţiat în octombrie 2019, a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor în 11 februarie 2020, iar miercuri a fost votat de Senat, în calitate de for decizional.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. n-au sanse, fiindca ccr e parte din psd, dar ma bucur ca incearca

    • Misterul prefacutului ca muncesti: cum a fost ” Încălcat principiul bicameralismului.” daca „a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor” iar Senatul de ce l-a supus la vot? – avea optiunea sa-l tina in sertar?
      Invers:… sunt o gramada de proiecte aprobate „tacit” de catre Senat care stau in sertare de ani buni la Camera fara sa fie supuse la vot.
      Cand scapam de ciuma rosie majoritara?

  2. Încă nu le este clar celor de la PNL și USR/PLUS că majoritatea parlamentară aparține alianței PSD-ALDE-UDMR-ProRomâmia, coordonată de PSD! Iar CCR este doar un instrument adiacent, la îndemâna PSD!

    În consecință, PSD poate trece prin parlament ce lege dorește și poate numi în funcții publice importante pe cine dorește.

    Nu zic că-i bine, ori că-i rău (deși cred că-i mai degrabă rău 🙂 ) , dar aceasta reprezintă voința alegătorilor români liber exprimată. Dacă nu le mai place situația, în curând pot să arate asta la urne. Dacă le place, putem considera că este implicit decizia cetățenilor patriei noastre și o respectăm.

    • Ce grija ai tu mai Costica de PNL si USR , sa nu munceasca de pomana ! :))))
      Deci, pt ca nu au majoritate in parlament USR si PNL trebuie sa isi incruciseze bratele la piept si sa astepte viitoarele alegeri, lasand sa treaca neatacate toate mizeriile de legi pesediste !!!

      PS. @Costica, pana si pt pesedeu imi pari un postac rebutat !

  3. NISTE MIZERABILI!!! Asta sunteti cu totii!! Politicieni, functionari corupti si slugi preaplecate, asta gasesti la Curtea de Conturi! Controalele se fac „la ordin” si au scopul de a „albi” activitatea infractionala a sefilor numiti politic in institutii, adica cei care fura ca sa-si mentina pozitia, in timp ce functionarii care „deranjeaza” sistemul sunt hartuiti si amenintati de auditorii Curtii de Conturi!!!

  4. PSD , face tot timpul schimbari de legi ptr. a-si favoriza gastile profitoare. Ei nu au ideologii , proiecte ptr . progresul bunastarii romanilor , ci doar promisiuni mincinoasea si „proiecte ” de bine facere ptr. portofelul lor si al gastilor lor de beneficiari. De ani si ani , numai la asta le este mintea , cum sa mai puna mana pe ceva , care sa le fie util, ptr. a mai castiga ceva. Ptr. multi , dar mai ales ptr. PSD-ALDE-ProRomania , puterea inseamna Bani. Mai arunca niste faramituriisi romanilor inainte de alegeri si apoi , nimic nu-i mai intereseaza. plang de dragul romanilor si fac fel si fel de promisiuni , asezand insa,pe scaunele puterii tot felul de neispraviti.

  5. Cred ca nici postanacii, nici cei din USR nu au avut de a face cu Curtea de Conturi. Dar in sine, principiul urmarit de USR este in ordine, doar in cazul in care o lege nu ar putea fi interpretata dupa preferinte. Din pacate Curtea de Conturi, ministerele, parlamentul, tribunalele utilizeaza intrepretari diferite. Si da, daca in sectorul privat este impusa, ca dai posibilitate omului sa corecteze greselile (ma rog, ar trebui sa exista o limita valorica si de tipul greselilor) si sectorului public ar putea fi aplicat, desigur cu limitarile de mai devreme. In ambele cazuri lucreaza oameni, si in general, in sectorul public nu primarul este imputat pentru greseala, ci personalul cu atributii de executie.