G4Media.ro

USR anunţă că va depune iar proiectul privind DNA-ul pădurilor: Este revoltător…

sursa foto: WWF România/ Mihai Constantineanu

USR anunţă că va depune iar proiectul privind DNA-ul pădurilor: Este revoltător că Guvernul PNL, în loc să identifice fonduri pentru a transforma în realitate DNA-ul Pădurilor, a ales să blocheze legea la CCR

Uniunea Salvaţi România apreciază că motivul invocat de către Curtea Constituţională în motivarea deciziei de respingere a DNA-ului pădurilor este unul „ridicol” şi menţionează că va depune din nou proiectul, indicând sursa de finanţare, transmite Agerpres.

„CCR a publicat motivarea deciziei de respingere a DNA-ului pădurilor. Motivul ridicol e lipsa indicării unei surse certe de finanţare! În ultimii patru ani au fost adoptate zeci de legi fără surse certe de finanţare şi fără analize de impact bugetar, unele dintre ele care au destabilizat complet bugetul de stat. CCR nu le-a văzut pe acelea. Dar iată că au găsit de cuviinţă să folosească acest motiv ca să respingă DNA-ul pădurilor, o structură menită să lupte cu adevărat împotriva defrişărilor ilegale din pădurile ţării”, conform unei unei postări a USR pe Facebook.

Uniunea menţionează că va depune din nou legea, indicând sursa de finanţare, şi apreciază că este „revoltător” că Guvernul PNL „a ales să blocheze” legea la CCR.

„Nicio problemă. Noi continuăm să milităm pentru DNA-ul Pădurilor şi vom redepune legea indicând sursa de finanţare. Este revoltător că Guvernul PNL, în loc să identifice fonduri pentru a transforma în realitate DNA-ul Pădurilor, a ales să blocheze legea la CCR. Lupta pentru apărarea pădurilor României ar trebui să fie comună, dar se pare că mafia lemnului are legături puternice cu oamenii aflaţi la putere”, precizează sursa citată.

La adoptarea Legii pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi real, arată Curtea Constituţională a României (CCR) în motivarea deciziei prin care a admis sesizarea Guvernului asupra actului normativ.

La finalul lunii septembrie, Curtea Constituţională a admis sesizarea formulată de Guvern şi a constatat că este neconstituţională Legea pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. la validarea legii cu mariri de pensii si alocatii CCR nu s-a impiedicat de sursa finantatii… PNL se finanteaza din explatarea padurilor pe plan local

    • Legea 127/2019 a Pensiilor publice a fost atacata la CCR pe alte suspiciuni de neconstituționalitate, nu pe incertitudinea posibilității de finantare!
      CCR verifica constituționalitatea unei legi DOAR pe motivele sesizate, nu în integralitatea ei, aici e buba!!!
      Peneleii nu și-au pus problema fondurilor nici când au votat legea și nici după ce a fost votată. Președintele – la fel când a trebuit sa o promulge!

    • Trebuie rereglementat totul in materie de CCR . Trebuiesc aratate in clar atributiile CCR si sitemul de vot trebuie regindit . Apar situatii cind unii zic- hais si altii cea- , situatii ce relativizeza decizia si legitimitatea ei, tocmai prin contrariul ce duce spre arbitrar decizia finala . O lege nu poate fi partial constituonala , aprobata de unii membri si nesustinuta de altii . O decizie nu poate fi colorata politic , aici e problema . Fie va stringeti toti la o masa rotunda si modificati competentele si limitele lor , fie treceti prin parlament o noua lege de functionare a CCR .

  2. Dragă USR,
    În caz că nu aveați idee, în contextul actual România nu prea are bani nici să treacă strada. Faptul că e necesar un DNA al pădurilor e aproape indiscutabil. Dar jobul vostru, atâta vreme cât inițiați legea în Parlament (așadar nu e o lege propusă de Guvern) e să indicați și sursa clară de finanțare, chestie pe care nu ați făcut-o. De-aia a și votat PSD initiativa cot la cot cu voi, știau că nu trece de CCR.
    În loc să vă văitați, găsiți banii pentru ea (lucru deloc ușor acum).
    Dar, revenind la contextul actual pomenit mai sus, nu e cazul să înjurați Guvernul că nu vă susține când se apropie momentul în care vor fi obligați de același CCR să crească pensiile cu 40% și să dubleze alocațiile în an de recesiune economică. Țara e pe cale să ajungă JUNK, cu deficit de două cifre, mulțumită colegilor roșii din Parlament, iar voi vă supărați de păduri.
    E a nu știu câta oară când prin diverse luări de poziție dați dovadă fie de amatorism (de-aia a și respins CCR legea, era scrisă de amatori), fie de deconectare totală de la problemele stringente. Simpatia mea foarte sinceră pentru Uniune e pusă la grea încercare de fiecare dată când aveți ieșiri doar de dragul publicității. Grow up and grow a pair.

    • Poate nu te-ai prins. Institutiile sunt ale statului, sunt platite din bani publici.
      Guvernul e pnl, nu usr.
      Si e interesant cum pnl gaseste hodoronc-tronc 40 milioane de euro pentru presa prin ordonanta de urgenta si tot felul de beneficii pentru asf, care deja au salarii de 10.000 euro, dar nu gaseste sursa de finantare pentru o institutie care sa combata mafia.
      Si mai interesant e ca legea a fost votata si de pnl in parlament, ala-i un fake news c-a fost votata doar de usr si psd, dar din 100 de parlamentari niciunul nu a venit cu un amendament ca sa fie o lege ok.
      Dar mai tarziu pe sestache incearca sa blocheze legea votata de ei.
      Caragiale cu sica, nu alta.

    • Corupţia în RO e tot atât de răspândită precât incompetenţa, încât orice DNA specializat, mai ales unul al pădurilor, are din ce se întreţine deavolna. Vrerea poporului e că USR trebuie să-şi continue lupta cel puţin la fel de îndârjit ca pe vremea trioului celebru din Comisiile pentru Mediu – Allen Coliban, Cornel Zainea, Mihai Goţiu!

  3. USR e tot un fel de PSD ca mod de a pune problema, că nu mai înțeleg nimic?!
    Noi cacam o inițiativă legislativă, voi sunteți jmecheri și o susțineți și o votați fără sursa de finantare, iar după ce iese legea voi o atacați la CCR și noi vă criticam pe motiv ca voi sunteți la guvernare și de aceea voi trebuie să faceți rost de bani!
    Cerc închis.
    Greață maximă!

  4. O nucleară ar rezolva toate problemele și toate dilemele din Ro, în primul rand pe cele din Parlament!

  5. Hoții de lemn sunt deci apărați și de psd și de pnl.