USR București îi cere demisia primarului Sectorului 3, Robert Negoiță / Viceprimar: ”Am atras atenţia de nenumărate ori că utilajele Primăriei Sectorului 3 lucrează pe şantierele familiei Negoiţă”
Reprezentanţii USR Bucureşti îi cer demisia primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, în contextul în care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în privinţa edilului, după ce instituţia pe care o conduce ar fi încheiat mai multe contracte cu societăţi comerciale în cadrul cărora membrii familiei lui deţin diferite funcţii şi calităţi, anunță Agerpres.
„Robert Negoiţă trebuie să-şi dea demisia de la Primăria Sectorului 3. A folosit primăria şi banul public în clasicul stil PSD-ist pentru a se îmbogăţi prin interpuşi. Locuitorii Sectorului 3 au fost furaţi prea mult timp. Justiţia trebuie să facă lumină asupra presupuselor abuzuri şi încălcări ale legii. Este esenţial ca justiţia să-şi facă datoria şi să se asigure că nicio persoană, indiferent de poziţia pe care o ocupă, nu este mai presus de lege”, a declarat preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu.
Conform reprezentanţilor USR Bucureşti, primarul Robert Negoiţă avea obligaţia de a declara contractele finanţate de la bugetul local, obţinute sau aflate în derulare în timpul mandatelor sale de edil, de societăţile comerciale ale rudelor sale de gradul I.
Reprezentanţii USR Bucureşti sunt de părere că este „extrem de îngrijorător” că, până în prezent, primarul Robert Negoiţă nu a menţionat niciunul dintre aceste contracte în declaraţiile de interese depuse în timpul exercitării mandatelor sale de edil, aşa cum ar fi fost obligatoriu conform legii.
„Am atras atenţia de nenumărate ori că utilajele Primăriei Sectorului 3 lucrează pe şantierele familiei Negoiţă. Sunt câţiva ani de când USR cere explicaţii în Consiliul Local Sector 3 despre contractele pe care societăţile din subordinea acestuia le execută pentru familia Negoiţă. Răspunsurile lipsesc!”, a spus Lucian Judele, viceprimar USR Sector 3.
Într-o postare pe Facebook, edilul Robert Negoiţă a precizat că nu există nimic ilegal în toată activitatea sa şi că va face toate demersurile pentru a demonstra aceasta.
„Este absolut firesc să se facă verificări, iar instituţiile statului să îşi facă treaba. Astfel că e normal ca şi ANI să verifice şi să analizeze aspectele ce îi revin în sarcină. La fel de firesc, însă, este ca organele de anchetă să deruleze verificări corecte, iar concluziile să fie făcute publice pentru ca orice situaţie asupra căreia planează sau au planat la un moment dat suspiciuni să fie clarificată transparent şi public. (…) Îmi exprim speranţa în faptul că în România sunt instituţii ale statului în care lucrează oameni corecţi, echidistanţi şi profesionişti, fără apartenenţe sau preferinţe politice şi care aleg să îşi facă treaba adecvat cu scopul suprem de a afla adevărul şi realitatea”, a mai transmis Robert Negoiţă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank