USR cere audierea Rovanei Plumb în Parlamentul de la București / Viorica Dăncilă a trimis abia vineri informarea privind nominalizarea acesteia
USR cere audierea Rovanei Plumb, propusă de Guvern pentru postul de comisar european, în Parlamentul de la București, înaintea audierii din Parlamentul European. Premierul Viorica Dăncilă a trimis Parlamentului abia vineri informarea oficială privind nominalizarea acesteia, deși legea prevede că Guvernul trebuie să informeze Parlamentul despre propunerile pe care le face pentru diverse funcții în cadrul Uniunii Europene.
Deputatul USR Iulian Bulai anunță că a cerut, marți, conducerii Comisiei de Afaceri Europene, să facă toate demersurile necesare pentru respectarea legii.
„Îi solicit și direct lui Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, să programeze de urgență audierea Rovanei Plumb în comisiile de afaceri europene ale Parlamentului – nu de alta, dar miercurea viitoare ea va fi audiată în Parlamentul European și poate PSD nu ne face iar de râsul continentului. Mai mult decât a făcut-o deja, propunându-i Ursulei von der Leyen o incompetentă de partid cu grave probleme de corupție”, mai afirmă Bulai.
El precizează că USR va face și o solicitare oficială în Biroul Permanent pentru organizarea imediată a audierii.
„Într-o democrație funcțională, Rovana Plumb n-ar fi ajuns niciodată să fie propusă drept comisar european. În România, ea a fost băgată pe ușa din dos, cu PSD încercând s-o apere de confruntarea cu parlamentarii din opoziție. USR nu va accepta asta, la fel cum se opune prin toate mijloacele legale și parlamentare numirii Rovanei Plumb ca reprezentant al României”, afirmă deputatul USR.
Legea 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene prevede, la articolul 19, că „Parlamentul României va fi informat de către Guvern în legătură cu nominalizarea persoanelor în vederea ocupării unor funcţii în cadrul instituţiilor Uniunii Europene”.
„Comisiile de specialitate ale Parlamentului vor audia persoana nominalizată de Guvern pentru funcţia de membru al Comisiei Europene”, stabilește legea.
Rovana Plumb a fost propusă în urmă cu două săptămâni de președintele-ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru postul de comisar european pentru Transporturi. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă la sediul Comisiei Europene. Ursula von der Leyen a anunțat componența Comisiei Europene care trebuie să treacă de audierile din comisii și apoi de votul final din plenul Parlamentului European (detalii aici).
Premierul Viorica Dăncilă a trimis, la începutul lunii august, la Bruxelles, propunerile României de comisar european, acestea fiind Dan Nica și Rovana Plumb, au declarat atunci pentru G4Media.ro mai multe surse politice și guvernamentale, însă Guvernul nu a făcut niciun anunț oficial. Ulterior, Viorica Dăncilă a făcut o vizită la Bruxelles pentru a discuta cu Ursula von der Leyen despre aceste propuneri.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii