
USR cere Autorității Electorale Permanente să prezinte Parlamentului, aşa cum obligă legea, raportul privind alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024
USR cere luni ca şeful Autorităţii Electorale Permanente (AEP) să vină în Parlament pentru a prezenta raportul asupra organizării şi desfăşurării ultimelor alegeri prezidenţiale, aşa cum prevede legea în vigoare, arătând că au trecut 3 luni de la alegerile din 24 noiembrie 2024 şi nici acum nu ştim motivele exacte pentru care au fost anulate alegerile şi, mai ales, măsurile luate pentru ca scrutinele din luna mai să fie corecte şi sigure, transmite News.ro.
”Dacă vrem să recâştigăm încrederea românilor în funcţionarea instituţiilor statului şi, implicit, a democraţiei româneşti, dacă vrem ca oamenii să aibă convingerea că le este respectat votul şi că le este făcută dreptate, trebuie ca legea să fie respectată de toţi. Inclusiv de Toni Greblă şi AEP, principala instituţie cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Până acum, Marcel Ciolacu şi PSD l-au protejat pe Toni Greblă şi s-au făcut că nu văd toate derapajele acestui domn care făcea grătare cu extremiştii, în timp ce soţia lui îi făcea făţiş campanie lui Călin Georgescu. Asta trebuie să înceteze, iar conducerea AEP trebuie să vină în Parlament să explice tuturor românilor ce s-a întâmplat la scrutinul de acum 3 luni, ce probleme au fost şi cum le putem rezolva. Iar, apoi, Marcel Ciolacu să-l trimită acasă pe Toni Greblă, nu are căderea de a mai organiza alegeri în România”, declară senatorul USR Ciprian Rus.
USR a formulat, astăzi, solicitări către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului ca AEP să depună şi să prezinte Parlamentului, de îndată, raportul asupra organizării şi desfăşurării alegerilor pentru preşedintele României. O solicitare similară a fost adresată direct şi lui Toni Greblă, şeful AEP.
Depunerea şi prezentarea raportului privind ultimele alegeri nu sunt opţionale, ci obligatorii în condiţiile Legii 208/2015. Aceasta prevede că AEP trebuie să prezinte, în maximum 3 luni de la încheierea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, pentru preşedintele României, pentru Parlamentul European şi pentru autorităţile locale un raport asupra organizării şi desfăşurării alegerilor, care să cuprindă inclusiv referiri la abaterile şi neajunsurile constatate. Înainte ca românii să fie chemaţi din nou la urne, trebuie să fie făcută lumină în ceea ce priveşte ultimele alegeri, cine şi cum a interferat în organizarea şi desfăşurarea acestora şi ce instituţii ale statului nu şi-au făcut treaba, iar responsabilii să fie rapid înlăturaţi din funcţii. Românii au nevoie, în aceste vremuri tulburi, de seriozitate, explicaţii clare, responsabilităţi asumate şi măsuri ferme, susține USR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.