G4Media.ro

USR cere demisia ministrului Vasile Dîncu

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

USR cere demisia ministrului Vasile Dîncu

USR solicită premierului Nicolae Ciucă să-l demită pe Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării Naţionale pentru declaraţiile cu privire la războiul din Ucraina.

„USR l-a chemat luni, în Parlament, pe ministrul Apărării, pentru a explica ultimele declaraţii cu privire la războiul din Ucraina, însă aşteptăm de la prim-ministrul Nicolae Ciucă să rezolve problema până atunci. Vasile Dîncu nu mai poate fi în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere pe timp de război”, a transmis USR printr-un comunicat preluat de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, şi-a exprimat speranţa că Dîncu nu va mai fi ministru până la începutul săptămânii viitoare.

„Am speranţa că Vasile Dîncu nu va mai prinde ziua de luni când ar trebui să vină în Parlament la ‘Ora Ministrului’, la solicitarea USR. Îi cer domnului Nicolae Ciucă să îl demită”, a declarat Moşteanu, citat în comunicat.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că îl aşteaptă pe ministrul Dîncu să revină în ţară de la reuniunea ministerială a NATO pentru a avea „o discuţie foarte deschisă” despre opinia acestuia cu privire la războiul din Ucraina.

„Îl aştept pe domnul ministru să revină în ţară de la ministeriala NATO. Trebuie să avem o discuţie cât se poate de deschisă faţă de opinia dumnealui. Nu este opinia Guvernului şi atunci va trebui să tranşăm foarte clar acest aspect”, a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă.

Vasile Dîncu a declarat pe 8 octombrie că negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina.

„Războiul va mai continua, (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Dîncu, la Prima TV.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că doar Ucraina va decide „când, cum şi ce negociază” în contextul războiului, arătând că aceasta este poziţia oficială a României şi a UE, iar unii politicieni de la noi trebuie să „citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziţii”.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea USR, ca ministrul Dîncu să fie invitat lunea viitoare în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora Guvernului”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Caraghioșii de la USR au aflat și ei azi că Ciucă îi va cere demisia lui Dîncu, așa că acum au început să guițe ca să poată spune după aia că Ciucă l-a demis pe Dîncu la presiunea lor 😀 😀 😀

  2. Demisia…noi vrem la guvernare….macar un os…ce le spunem la electorat..

  3. Oricum Dîncu nici nu vroia postul ăsta, a zis-o de mai multe ori. PSD nu vine la putere ca să facă treabă, PSD vine să se umple de banii fraierilor care n-au emigrat încă.

  4. Sa nu mai ceara, ei și ucraineni ce mai cerșesc.

  5. În viziunea alianței USL, România nu putea avea un ministru al apărării mai breaz decât mai marele general Ciucă. Așa că au căutat mult printre cei cu expertiză în apărare, dar n-au dat de niciunul care să aibe calificarea de a fi mai prost decât Ciucă. Așa au ajuns la Dîncu, care n-are expertiză dar se califică la celălat criteriu.

  6. se stie ca PSDNL = iubitori de RUSIA

  7. Ciocul mic noi suntem la putere

  8. Dîncu sa-si dea demisia si dupa aua poate exprima ce opinii doreste in nume personal. Cu rusii nu se poate negocia decat dupa ce li se termina artificiile.