G4Media.ro

USR cere desființarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România: ”Cheltuieli inutile, sinecuri,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

USR cere desființarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România: ”Cheltuieli inutile, sinecuri, posturi gras plătite în statul român, jaf al bugetului”, a transmis Cătălin Drulă/ Institutele Levantului și pentru Drepturile Omului, și ele pe lista neagră a USR

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) ar trebui desfiinţată, au reafirmat, vineri, preşedintele USR, Cătălin Drulă, şi Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al Uniunii, într-o conferinţă de presă susţinută în faţa sediului instituţiei, transmite Agerpres.ro.

Drulă şi Ghinea au prezentat o listă întocmită de USR a „agenţiilor şi institutelor care risipesc banii publici şi pe care Coaliţia PSD-PNL ar trebui să le desfiinţeze sau să le reorganizeze de urgenţă pentru a opri jaful din bani publici”.

Lista cuprinde Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, care are un buget de 10 milioane de lei anual; Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului – 2 milioane de lei; Institutul Român pentru Drepturile Omului – cu un buget anual de aproape 3 milioane de lei; Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – 3 milioane de lei.

Cătălin Drulă a subliniat că toate ‘sinecurile’ trebuie tăiate şi a anunţat că USR a redepus în Parlament un proiect pentru desfiinţarea AOSR.

„Lansăm, astăzi, un proiect în care vorbim despre acele cheltuieli inutile, sinecuri, posturi gras plătite în statul român, acel jaf al bugetului statului, pentru că, astăzi, în Guvern, se vorbeşte despre o aşa-zisă ordonanţă a austerităţii, o minciună de fapt. Statul român s-a umflat sub PSD şi PNL fără număr, zeci de mii de posturi la stat, agenţii nou create, sinecuri, 11.000 de euro pe lună pentru domnul Zgonea, 12.000 de euro pe lună pentru cineva de la PNL la ANRE. În spatele meu este o academie-fantomă (AOSR – n.r.) (…) De mult timp ne luptăm să desfiinţăm această instituţie, care mănâncă milioane de lei din banii românilor. Când era în Guvernul din care am făcut parte, am tăiat finanţarea şi banii aceia s-au putut duce către spitale, către şcoli, către alte proiecte”, a declarat liderul USR.

Potrivit acestuia, „vorbim despre 100 de miliarde de lei care vor fi împrumutaţi în acest an” pentru finanţarea „găurii” din buget şi încă aproximativ 60 de miliarde de lei pentru a refinanţa datoriile făcute în trecut, împrumuturi care se vor regăsi direct în scumpiri şi în sinecuri, precum AOSR.

Cristian Ghinea a amintit că USR a depus la Parlament al treilea proiect de lege privind desfiinţarea acestei academii, celelalte două fiind respinse.

El a prezentat „echipa de aur a AOSR”, „căpitanul echipei fiind Ion Iliescu”, cel care a înfiinţat această academie şi care îşi ia salariu lunar de aici, din anul 1996, între cei aflaţi pe lista „academicienilor” fiind şi Aliodor Manolea, implicat într-un scandal legat de „Flacăra violet”.

„Pe locul 2 – Ecaterina Andronescu, groparul educaţiei din România; 3 – Ion Solcanu, senator de mai multe ori de Iaşi al PSD; pe 4 – tot aşa, din negura politici recente, Vergina Vedinaş, fost senator PRM; 5 – Teodosie de la Constanţa – domnul care a fost informator al Securităţii, propagă mesajele lui Putin; 6 – Constantin Bălăceanu Stolnici, informator al Securităţii cu numele de Laurenţiu; 7 – Valeriu Tabără, omul a fost la toate partidele, senator de mai multe ori; 8 – Anghel Stanciu, alt PRM-ist, fost deputat PRM şi PSD, condamnat pentru corupţie. Pe locul 9 – Ion Cristoiu, tot propagator al mesajelor Rusiei în România şi el informator al Securităţii (…). Aceşti oameni se organizează ca în feudalism, îşi iau o bucată din bugetul ţării pentru a nu face nimic, sunt plătiţi doar pentru că există. Această academie este de fapt un ONG, a fost format după 90 şi în 1996, regimul Iliescu, printr-o lege în Parlament, a transformat acest ONG într-o instituţie de stat care primeşte în fiecare an bani de la buget – 10 milioane de lei pentru a nu face nimic. (…) Este o academie fantomă, Sunt 67 de angajaţi, sediu de la stat. În tot acest timp, cercetarea adevărată suferă”, a susţinut Cristian Ghinea.

Potrivit acestuia, cu aceşti bani pot exista 600.000 de mese calde pentru copii, 1.400 de copii săraci şcolarizaţi. „Şi acestea nu sunt cifre abstracte, acestea sunt cifre din PNRR, acestea sunt bugetele din PNRR pentru programul de abandon şcolar, pentru programul de masă caldă, pentru programul de construit spitale sau pentru programul de plantat păduri.

El a adăugat că, „în timp ce PSD şi PNL finanţează sinecurişti”, sistemul de cercetare din România e subfinanţat şi prost organizat, ţara noastră este pe ultimul loc din UE la indicele european al inovării, iar reforma cercetării din PNRR este întârziată şi a făcut în context un nou apel ca falsele academii să fie desfiinţate, iar cercetarea adevărată să fie susţinută.

Context

Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) s-a înființat prin modificarea, în 1996, a denumirii unui ONG – Asociația Oamenilor de Știință din România, conform pressone.ro. Acum are 250 de membri titulari, toți plătiți din bugetul de stat. Parlamentarii cu interese în această instituție au votat legile astfel ca membrii AOSR să se bucure de aceleași drepturi ca adevărații academicieni. Spre exemplu, dacă un membru AOSR moare, moștenitorii săi beneficiază de o sumă lunară neimpozabilă, după modelul Academiei adevărate, mai scrie pressone.ro.

  • „Soțul supraviețuitor, precum și copiii minori, urmași ai membrilor titulari ai AOȘR, beneficiază lunar de un sprijin material neimpozabil, conform Legii nr. 86/1998 privind acordarea unui sprijin material pentru soțul supraviețuitor și pentru urmașii membrilor Academiei Române”, se arată în Legea 31/2007 privind funcționarea AOSR.

Valoarea indemnizației lunare pe care o primesc membrii titulari ai celorlalte academii de științe (medicale, agricole sau tehnice) este echivalentă, de regulă, cu salariul mediu pe economie. În ceea ce privește AOSR, acest cuantum a fost stabilit, încă de la înființare (2007), la 2.000 de lei (brut), în timp ce salariul mediu brut la data adoptării Legii 31 era de 1.230 de lei, mai arată pressone.ro.

În plus, membrii conducerii AOSR sunt salarizați de la bugetul de stat. Astfel, Legea 296/2007 stabilește că „funcția de președinte AOSR este retribuită la nivel de membru al Guvernului, iar funcțiile de vicepreședinte și secretar științific, la nivel de secretar de stat”. În dezbaterile din 2007, parlamentarii au respins un amendament al senatorului Ion Basgan – membru al AOSR, cum altfel – care cerea statut de demnitar pentru toți membrii titulari și de onoare ai acestei structuri, mai arată pressone.ro.

sursa: Agerpres.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Ne ajunge o Academie, cine merită intră cine nu, nu.

  2. Cred ca „savantii”nostrii s-au întors de mult timp la scolastici si s-au împotmolit,ca si înaintasii lor,la întrebarea,cati ingeri sunt într-un varf de ac?De fapt,aceasta problemă a rezolvat-o domnul Andrei Plesu!!!

  3. Cer si eu ceva…sa se defiinteze USR! Ura lor nu se deosebeste prea tare de amicii lor de la AUR, amicii cu care semneaza motiuni de cenzura. Aceste academii sunt modeste ca buget , fata de pensiile speciale!

    • Nu plange pesede. 🙁

    • Chiar ma gandeam ca poate apare si un Aur’ar care sa acuze USR ca vrea distrugerea „culturii”

    • @bula, asta nu e Haurist, e pesedit, fratele vitreg!

    • Dragoman…în curând,aia mica cu gloanțele și marele alb simion,o sa decidă sa facă o aCADEMI a oamenilor de știință de la haur! Ție ți se pare o chestie în regula….probabil ești ori pensionar de la c.a.p.,ori ești vreun intelectual cu 8 clase terminate cu forța! De asta ti e teama ca o sa ți se fure și copii și nepoții!

  4. Cum sa renuntam?? Pai Cristoiu si alti deontologi de unde mai primesc ei niste „banuti” pentru pensie… care desigur, nu e pensie speciala!!! =))))

  5. Mare cere, ce să vă povestesc! Dar despre marile lucruri nejustificate în salarizarea bugetarilor și a celor din instituțiile autofinanțate pe banii noștri și din agenții și societăți de stat nu spune nimic!
    Când ochesti o anumită entitate înseamnă că ai de fapt o problemă personală! D-aia nu m-au convins usereii mei!

    • pentru ca se stie ca tu esti cel mai destept si frumos din lume si nimeni si nimic nu te convinge

    • Mulțumesc frumos!

  6. Intrebati-o pe academiciana katyusa care sunt beneficiile aosr ? …de ce urmasii primesc banuti de la stat