G4Media.ro

USR cere Parlamentului revocarea lui Toni Greblă de la şefia Autorității Electorale…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

USR cere Parlamentului revocarea lui Toni Greblă de la şefia Autorității Electorale Permanente

Parlamentarii USR au propus, marţi, un proiect de hotărâre privind revocarea lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), pentru că şi-a exercitat funcţia cu „rea credinţă” la alegerile din 9 iunie, a anunţat liderul deputaţilor Uniunii, Ionuţ Moşteanu, transmite Agerpres.

„Tocmai am terminat o şedinţă a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. USR a propus astăzi revocarea lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. Şi, în acest sens, grupurile parlamentare USR de la Cameră şi de la Senat au depus un proiect de hotărâre privind revocarea domnului Toni Greblă. AEP este instituţia statului care trebuie să asigure votul în România, este „câinele de pază” al democraţiei. Ce s-a întâmplat în aceste zile, ce s-a întâmplat cu aceste alegeri din 10 iunie, arată că Toni Greblă, preşedintele AEP, şi-a făcut treaba cu rea credinţă”, a declarat Moşteanu la Parlament.

El a adăugat că la nouă zile după încheierea alegerilor încă nu s-a terminat numărarea voturilor la Sectorul 2, „pentru că Toni Greblă şi oamenii lui forţează închiderea acestui scrutin fără a ţine cont de multele nereguli descoperite”.

„Noi am cerut la Sectorul 2 renumărarea voturilor în 36 de secţii unde există nepotriviri între buletinele care au ajuns în secţiile acelea şi între cifrele din procesele verbale la final, după ce s-a terminat numărarea. La fel, la Sectorul 1 sunt 80 de cereri de renumărare care privesc 110 secţii. Nu se închid acele cifre, acele chei. La nivelul Bucureştiului sunt peste 10.000 de buletine dispărute. Şi pentru aceste motive şi pentru multe altele pe care le-am documentat, le-am expus în spaţiul public şi le-au expus şi jurnaliştii în spaţiul public, atât incidente din Bucureşti şi din toată ţara, Toni Greblă trebuie demis, pentru că este un pericol la adresa democraţiei din România, este o bătaie de joc la adresa fiecărui român care îşi exprimă votul şi vrea ca voinţa lui constituţională, democratică să se reflecte obiectiv la finalul unei zile de vot în numărarea voturilor. (…) Este necesar noi, ca Parlament, să redăm autoritatea de care are nevoie AEP, să curăţăm imaginea pătată de Toni Greblă în această perioadă”, a transmis Moşteanu.

El a adăugat că, „din păcate, majoritatea PSD şi PNL a respins punerea pe ordinea de zi a acestui punct cerut de USR”.

„În continuare PSD îl ţine în braţe pe Toni Greblă, PNL este complicele PSD la acest abuz şi această siluire a democraţiei şi vom cere din nou, de fiecare dată, ca Toni Greblă să fie demis, să punem în dezbaterea Parlamentului această solicitare a USR”, a completat deputatul USR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Corect, greblă tebuie să fie trimis la pensie! Această unealtă este aolo doar pentru că, la vârsta pe care o are, nu poate fi tras la răspundere penală. Părerea mea. Comasații au premeditat toată frauda, iar unealta a executat, chiar și prin lipsa de implicare legală…

    • REPER = 0 in sectiile de votare unde au avut candidati care au votat e cea mai mare aberatie posibila care nu poate fi lasata fara renumarare

    • Adevaru e ca Toni zis Grebla si-a facut datoria. A lins toti pantofii care i-au trecut prin fata ochilor si a dat liber la fraude care asa cum ia zis PNL.

  2. NU – şi-a făcut treaba cu rea credinţă – a refuzat evidenta: nu poti tine peste 24 de ore oamenii inchisi intr-o sectie de votare. Evident e nevoie de cel putin 2 schimburi.
    Oamenii nu sunt eroii gratuiti cand vine vorba de politica

    • * dar daca dreptul de a fi ales e prevazut in Constitutie atunci Ei sunt obligati sa faca tot posibilul sa fie respectat

  3. Multe fraude la alegeri si opozitia cere demiterea unuia care deja a trecut prin diferite functii ? Il demit si il pun sef la alto institutie. Ar trebui trimis la puscarie.

  4. Cere și nu ți se va da!

    • crezi ca partidele politice ar putea plati din fonduri proprii, suplimentar fata de aia 200 lei de la stat, membrii lor care supravegheaza in sectiile de votare?
      cum poti sa lasi corectitudinea votului sa fie aparata de niste s0raci?

    • acum inteleg mai bine acel „sarakilor”… oamenii puternici traiesc bine mersi si fara politica

    • @marcel 🙂 mai bine cer scuze decat voie!
      @cloud. oamenii „puternici” FAC politicieni, dar nu traiesc fara politica o FAC

  5. 🙂 cautam pastile, dar nu facem profilaxie. cand a fost numit nu imi aduc aminte sa ii fi contestat cineva „prestanta si pregatirea profesionala”. oricum nu aveau cum pentru ca il recomanda „familia” la fel si acum, tot familia il tine. poate este si avansat pentru „merite deosebite”. poate apare un post de director al repartizarii voturilor opozitiei

  6. eterna reintoarcere …ironic 🙂, pleaca printisorul in decembrie si ne intoarcem la I republica din 1948 …

  7. Grebla…nume predestinat in „nivelarea…” rezultatelor scrutinului..Personaj rosu sangeriu, grotesc canit, parca resuscitat din borcanul de formol Ilici Iliescu. Romania analfabetilor functionali…