USR cere Parlamentului să trimită Curtea de Conturi la RA-APPS în cazul renovării vilei din Aviatorilor 86
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a depus o solicitare oficială către conducerea Camerei Deputaţilor pentru a trimite Curtea de Conturi la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) să verifice folosirea banilor publici pentru renovarea vilei din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, transmite Agerpres.
Conform USR, solicitarea trebuie discutată şi votată în şedinţa de marţi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
„Constituţia prevede că la cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate. Hotărârile Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, prin care se cer Curţii de Conturi efectuarea unor controale, sunt obligatorii”, precizează un comunicat al USR transmis luni.
Moşteanu a afirmat că nici până astăzi nu se ştie pentru cine se renovează o vilă cu 7 milioane de euro, într-un cartier select al Bucureştiului şi de ce este secretizat contractul.
„Am depus astăzi un proiect de hotărâre pentru a trimite Curtea de Conturi la RA-APPS. Solicitarea mea se va discuta mâine, în Biroul Permanent. Mă folosesc de toate instrumentele parlamentare pentru a-i face să răspundă. Nu am aflat nici astăzi pentru cine se renovează o vilă cu 7 milioane de euro, într-un cartier select al Bucureştiului. Nu am aflat nici astăzi de ce au secretizat contractul pentru renovarea vilei şi de ce nu mi se dă acces, deşi sunt deţinător al unui certificat ORNISS”, a menţionat Ionuţ Moşteanu, conform sursei citate.
Liderul deputaţilor USR a adăugat că acest control trebuie să vizeze condiţiile în care au fost efectuate lucrările de renovare la această vilă.
„Sunt multe întrebări la care RA-APPS nu a răspuns. Aşa că e nevoie să înceapă un control al Curţii de Conturi pentru a vedea condiţiile în care s-au reabilitat lucrări la imobilul de pe Bulevardul Aviatorilor, nr. 86. Curtea de Conturi, la solicitarea Parlamentului, are obligaţia să controleze modul de gestionare a resurselor publice. Au obligaţia să ne spună de ce a fost nevoie de 7 milioane de euro pentru renovarea Palatului Împăratului, aşa cum a scris presa. Într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege, fie că te numeşti Klaus Iohannis ori Marcel Ciolacu”, a mai spus Ionuţ Moşteanu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii