USR, după ce Nicolae Ciucă a anunțat că își depune mandatul: Susținem menținerea aceleiași structuri a guvernului care a existat până la declanșarea crizei pentru ca guvernul să poată fi instalat cât mai rapid
După ce Nicolae Ciucă a anunțat că își va depune mandatul, într-o încercare a PNL de a relua negocierile cu partidele parlamentare pentru formarea unei majorități, reprezentanții USR PLUS transmit că singura soluție pentru ieșirea din criză este refacerea vechii coaliții de guvernare.
Un guvern minoritar nu are șanse să fie votat în parlament, atrage atenția USR, astfel că propune refacerea coaliției PNL-USR-UDMR.
„Biroul Național al USR a luat act de decizia PNL ca prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă să își depună mandatul de formare a unui guvern minoritar fără șanse de a fi votat de Parlamentul României.
USR reiterează că soluția pentru ieșirea cea mai rapidă din actuala criză politică este refacerea coaliției PNL-USR-UDMR.
România are nevoie de un guvern cu o majoritate solidă în Parlament care să rezolve criza energetică și criza sanitară. România are nevoie de un guvern care să respecte un program de reforme pentru modernizarea țării, cu un calendar clar și un buget cu alocări strategice agreate de la început.
USR susține menținerea aceleiași structuri a guvernului care a existat până la declanșarea crizei pentru ca guvernul să poată fi instalat cât mai rapid și va propune stabilirea unui mecanism clar de luare a deciziilor care să asigure un guvern stabil și o majoritate funcțională până în 2024.
România a pierdut deja prea mult timp într-o criză politică fără legătură cu adevăratele probleme pe care le au cetățenii în acest moment”, se precizează în comunicatul transmis de USR.
Sursa Foto: Inquam Potos/ Autor: Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
55 comentarii