USR: Guvernul Ciolacu condamnă Bucureştiul la faliment, prin tăierea a 1 miliard de lei din buget. Judeţul Ilfov primeşte 1,5% din fondurile destinate Capitalei, fără justificare
USR acuză coaliţia PSD-PNL că loveşte direct în bucureşteni printr-o decizie care lasă Primăria Generală fără resursele necesare pentru funcţionare şi investiţii, după ce aproximativ 1 miliard de lei este tăiat din bugetul Capitalei. USR mai arată că Judeţul Ilfov primeşte 1,5% din fondurile destinate Capitalei, fără justificare. USR va depune amendamente la Legea Bugetului de Stat şi va continua demersurile în Parlament pentru ca Referendumul pentru Bucureşti din 24 noiembrie să fie transpus în legi, anunţă Alexandru Dimitriu, deputat USR Bucureşti, transmite News.ro.
”Într-un oraş care generează peste 5 miliarde de euro anual din taxe şi impozite, Primăria Generală rămâne cu mai puţini bani care trebuie să asigure: serviciile publice, transportul, termoficarea şi investiţiile. Această măsură sfidează votul cetăţenilor la referendumul iniţiat de Nicuşor Dan şi redistribuie banii către primăriile de sector, controlate politic de PSD şi PNL. În loc să fie folosiţi pentru modernizarea termoficării, îmbunătăţirea transportului public şi dezvoltarea infrastructurii, fondurile sunt redirecţionate către cheltuielile primarilor PSD”, subliniază USR într-un comunicat oficial.
Potrivit celor de la USR, în mod absolut nedrept, Ilfovul îşi rotunjeşte bugetul pe spatele bucureştenilor. În loc să rămână în Bucureşti, 1,5% din fondurile Capitalei sunt trimise către judeţul Ilfov, fără nicio justificare reală.
”Este o decizie politică, un jaf organizat împotriva bucureştenilor. Ciolacu şi Bolojan au decis că, dacă acest oraş nu îi votează, trebuie pedepsit. Termoficarea este în colaps, transportul public este subfinanţat, iar investiţiile sunt blocate. Între timp, Guvernul transferă mai mulţi bani către primăriile de sector pentru contracte cu dedicaţie. Nu vom permite ca bugetul Bucureştiului să fie transformat în puşculiţa PSD şi PNL! Colegii mei, parlamentarii USR de Bucureşti, vor depune amendamente la Legea Bugetului de Stat şi vor lupta în Parlament pentru ca bucureştenii să nu fie furaţi de guvernarea Ciolacu PSD-PNL”, declară preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu.
”Cine pierde? Bucureştenii care vor avea parte de o termoficare în colaps, fără investiţii şi reparaţii. Cine câştigă? Primăriile de sector, care primesc mai mulţi bani pentru contracte clientelare ale alianţei PSD-PNL, în locul unor proiecte de interes general. Guvernul, care ia 14% din impozitul pe venit al Bucureştiului şi îl direcţionează către Trezoreria Naţională. Judeţul Ilfov, care primeşte 1,5% din fondurile destinate Capitalei, fără justificare. USR Bucureşti condamnă această politică de subfinanţare şi dezechilibru bugetar şi cere transparenţă în alocarea resurselor.
“Nu vom lăsa lucrurile aşa. USR va depune amendamente la Legea Bugetului de Stat şi va continua demersurile în Parlament pentru ca Referendumul pentru Bucureşti din 24 noiembrie să fie transpus în legi”, a declarat Alexandru Dimitriu, deputat USR Bucureşti.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.