G4Media.ro

USR îi cere ministrului Justiţiei să nu organizeze concursurile la conducerea parchetelor…

sursa foto: Facebook

USR îi cere ministrului Justiţiei să nu organizeze concursurile la conducerea parchetelor fără modificarea legii

USR îi cere ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să nu organizeze concursurile pentru noii procurori şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT fără modificarea legii şi consideră că acesta „a pasat” Parlamentului responsabilitatea de a abroga Legea recursului compensatoriu sau de a desfiinţa Secţia Specială.

Într-un comunicat transmis joi Agerpres, Uniunea Salvaţi România precizează că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, amână abrogarea legii recursului compensatoriu şi desfiinţarea Secţiei Speciale şi, în schimb, declanşează concursurile de numire a noilor procurori şefi, fără să modifice legea în acord cu recomandările europene.

USR consideră că abrogarea Legii recursului compensatoriu este „o urgenţă”, peste 20.000 de deţinuţi au fost deja eliberaţi din închisori înainte de ispăşirea pedepsei şi „în timp ce PNL tergiversează o decizie, alţi şi alţi criminali şi violatori ies de după gratii în baza acestei legi”, precizează sursa citată.

„Atunci când CEDO a condamnat România din cauza condiţiilor precare de viaţă din penitenciare, recomandările primite au vizat modernizarea şi extinderea sistemului penitenciar, nu eliberarea deţinuţilor pentru remedierea problemei spaţiului insuficient”, se arată în comunicat.

Suntem dezamăgiţi de primele decizii anunţate de ministrul Cătălin Predoiu, Guvernul PNL nu foloseşte toate instrumentele le are la dispoziţie pentru a rezolva problemele create de PSD în domeniul Justiţiei. Ministrul a pasat Parlamentului responsabilitatea de a abroga legea recursului compensatoriu sau de a desfiinţa Secţia Specială, dar ştim bine că majoritatea actuală nu este stabilă şi nu îţi permite să faci reforme reale”, a declarat vicepreşedintele USR Stelian Ion, conform sursei citate.

USR subliniază că primul punct din Acordul semnat cu PNL pentru susţinerea Guvernului Orban menţionează angajamentul Cabinetului de a implementa recomandările din cadrul MCV şi punerea în acord legile justiţiei cu avizele Comisiei de la Veneţia şi recomandările GRECO.

În acest context, Uniunea Salvaţi România îi cere ministrului Justiţiei să ia în considerare apelul magistraţilor din urmă cu două săptămâni şi să nu organizeze concursurile pentru noii procurori şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT fără modificarea legii.

„Problema principală în ultimii ani, care a condus la situaţii de criză inacceptabile în sistemul judiciar, a fost aceea că am avut un cadru legal care a permis ca numirile procurorilor de rang înalt să se facă de către politicieni. Această problemă nu poate fi rezolvată prin schimbarea politicienilor care fac numirile, ci prin schimbarea procedurilor, astfel încât factorul politic să fie cât mai puţin implicat în această procedură. Miza este colosală pentru justiţia şi pentru democraţia noastră. Trebuie să ieşim din paradigma „cei numiţi de noi sunt ex officio mai buni decât cei numiţi de ei”, câtă vreme factorul politic atârnă încă cel mai greu la aceste numiri”, a mai spus Stelian Ion.

Acesta menţionează că USR a redactat propuneri de punere în acord a legilor justiţiei cu aceste recomandări şi îşi oferă sprijinul pentru elaborarea unui „proiect cât mai complet şi coerent care să repună justiţia pe făgaşul ei normal”.

„Nu putem spune că unele legi sunt proaste doar când sunt aplicate de PSD, dar sunt bune când le aplică PNL”, a arătat USR.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, joi, că instituţia pe care o conduce va declanşa, pe 2 decembrie, procedura de selecţie pentru funcţia de procuror general, procuror şef DNA, procuror şef DIICOT. De asemenea, Predoiu a precizat că Ministerul Justiţiei va susţine, în Parlament, acele propuneri legislative care să conducă la abrogarea recursului compensatoriu în forma actuală.

Citește și

Primul atac din USR la Guvern: Nu se repară aproape nimic din ce a distrus PSD în materie de justiție / De ce alegi să-i mulțumești pe Tăriceanu și UDMR, care au batjocorit justiția alături de PSD, întorcând spatele celor care au înghețat în stradă și care au luat bastoane în cap și gaze lacrimogene?

Foto: Facebook USR

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Corect! Ma asteptam ca macar aspectele astea sa fie remediate de pnl isti…

  2. Ce dovezi va mai trebuie ca PNL=PSD? Astia nu dau doi bani pe noi, noi doar sa-i tinem alimentati cu bani.

  3. Si USR stie foarte bine ca guvernul PNL sta si in sustinerea unor oameni de la ALDE si in UDMR. Inca. UDMR a fost impotriva alegerilorin doua tururi si pentru mentinerea sectiei speciale, ALDE a conditionat sustinerea de mentinerea sectiei speciale. Ce sa faca Predoiu? Orban trebuie sa tergiverseze chestiunile astea sensibile pana cand se asigura ca nu-i cade guvernul a doua zi dupa ce da o ordonanta de urgenta. Daca n-ai sustinere in Parlament pentru o lege, cum o sa o aiba Guvernul dupa ce da o OUG? E doar o abordare politicianista, Stelian Ion stie ca nici USR n-ar putea sa dea acele ordonante fara sa-i cada guvernul la prima motiune de cenzura.

    • Si ce daca ar cadea? Ar fi cu un pas mai aproape de anticipate.
      PNL are painea si cutitul, poate forta in momentele astea daca chiar isi doreste.

    • E guvernul Ciolos 2, legati de maini si de picioare.

  4. sper sa fie socoteala buna desii n-as crede. O lupta intre usr si pnl duce la intarirea psd asa mort cum il crede lumea. Pe de alta parte, usr nu cred ca poate coordona toate dedesupturile din tara asta daca ar fi la putere. Intr-o saptamina i-ar minca cu fulgi cu tot gruparea mafiota psd. Daca vor sa invinga sunt condamnati sa traiasca impreuna. Daca nu…

  5. USR se face că uită că a fost votat un referenum pe problemele justiției. Guvernul nu trebuie să dea OG pe justiție. D. Predoiu are dreptate. În ce calitate are USR tot felul de cereri imperative? Cu 8 % în parlament are cam multe pretenții. Are sau poate avea PNL majoritate în parlament ca să poată trece aceste legi de modificare a derapajelor din justiție? Îmi aduc aminte de șantajul USR la investirea guvernului. Deși au primit o lecție la ultimele alegeri văd că persistă în aceeași greșeală.

  6. Si cum sa modifice acum legea de organizare a concursurilor pentru marile parchete, altfel decat tot printr-un proiect de lege, care ajunge tot in parlament, unde guvernul are o majoritate fragila? Vad ca USR, la 3 zile de la alegerea presedintelui, si sare la gatul guvernului Orban, mai ceva ca psdeu’. USR, nu vrei sa ne spui si noua cu cine joci, pana la urma???
    Va zica, Predoiu da drumul concursurilor pe 2 decembrie, ca sa reporneasca DNA, PG si DIICOT, iar USR sare ca nu e bine. Bun, pai hai sa mai stam in continuare cu parchetele mari in stare de interimat, si DNA sa nu se apuce de scos temeinic hotii din barloguri, e bine asa.

    • Cea mai simplă opțiune ar fi asumarea răspunderii și se rezolvă pe loc, că și așa psd-ul a anunțat că până de sărbători nu depune nicio moțiune. Nu că ar fi psd-ul de treabă, dar are dreptul la o singură moțiune pe sesiune parlamentară, acum sunt ocupați cu alte negocieri interne și n-au cum să se ocupe de moțiune, plus că ar prefera să țină pnl-ul în șah și dacă ar pica moțiunea după aia n-ar mai avea cu ce să amenințe. Iar dacă trece cumva moțiunea urmează guvernul orban 2, dacă nu – tot răul e spre bine, că și așa a zis iohannis că vrea anticipate la primăvară.

  7. #Jos Guvernul !

  8. USR sa mai taca din gura, au fost invitati la guvernare, nu au vrut. Sa lase guvernul Orban sa-si faca treaba.

    • Care treaba ?
      Pai tocmai asta e problema. Ca nu face nimic. Doar se pling de greaua mostenire. Nu ca n-ar fi adevarat ca psd a lasat doar gauri peste tot, dar ar trebui macar sa nu dea inapoi. Or tocmai asta fac. Iar concursurile pentru posturile de procurori sefi sint dupa tipicul psd, adica dupa ureche, nu dupa competente. Nu se poate face performanta dupa regulile psd-ului. Exact asta cere USRul. Reguli noi inainte de numiri in posturi. Iar pnl nu prea vrea si se cam codeste. Cam seamana a blat ceea ce face pnl-ul.

  9. Dacă ești Bonaparte, trebuie sa ai puțintică răbdare până la sfârșitul anului, ca să rezolve problema rectificării bugetare sa ne putem primi salariile și pensiile, apoi păți să strigi din toți rărunchii! Cu cât strigi mai tare, cu atât mai repede ajungem la anticipate!

  10. va rog nu mai stergeti comentariile facute

  11. Când dracu va apucați de autostrăzi,că e problema nr 1,asta e ,nu împărțirea ciolanului!