USR îi cere președintelui Iohannis să participe la toate ședințele de Guvern din luna decembrie pentru a împiedica adoptarea OUG pe amnistie
Liderul USR, Dan Barna, i-a solicitat luni dimineață președintelui Klaus Iohannis să participe în luna decembrie a acestui an la toate ședințele de Guvern care vor mai avea loc pentru a împiedica adoptarea ordonanței anunțate pentru amnistie și grațiere. USR i-a oferit șefului statului și motivul pe baza căruia poate merge la ședințele de Guvern: pregătirea preluării de către România a președinției Uniunii Europene.
,,USR va face tot ce depinde de noi în situația în care această ordonanță va apărea, dar până atunci trebuie ca fiecare forță responsabilă din societate să încerce să blocheze un astfel de demers care ar însemna, din punctul nostru de vedere, sfârșitul democrației în România. De aceea, îi solicităm președintelui României să utilizeze la maxim atribuțiile legale pe care le are și să participe pe parcursul lunii decembrie la fiecare ședință de Guvern”, a declarat Dan Barna.
”Într-adevăr, Constituția prevede foarte clar în ce situații președintele poate conduce ședințele de Guvern, dar una dintre ele se referă excat la chestiunile de politică externă. În momentul de față, mai avem mai puțin de o lună de zile până când România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene și, în acest context, este evident că fiecare ședință de guvern trebuie să aibă pe ordinea de zi acest subiect, care este de fapt prioritatea zero a politicii externe a României. În această perspectivă, participarea președintelui o considerăm una obligatorie. În egală măsură, participarea domniei sale la ședințele de Guvern ar putea să blocheze adoptarea unei ordonanțe, mai ales că avem și precedentul din 2017, când participarea domniei sale a blocat, e drept pentru o perioadă scurtă, adoptarea OUG 13. Acesta este unul dintre demersurile pe care noi le considerăm fundamental necesare pentru a ne asigura că, în luna decembrie, cel puţin această ordonanţă nu va fi adoptată, pentru că, repet, adoptarea ordonanţei amnistiei şi graţierii ar însemna sfârşitul democraţiei în România şi ar fi un semnal extraordinar de prost pentru preluarea Preşedinţiei în contextul unei asemenea ordonanţe. De aceea, USR este evident împotrivă”, a mai spus Dan Barna.
Potrivit Constituției, președintele României poate participa la ședințele de Guvern în care se discută probleme de politică externă, de apărare sau de ordine publică.
Ce prevede articolul 87 din Constituție:
- (1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
- (2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii