G4Media.ro

USR îi solicită primarului Gabriela Firea să pună pe ordinea de zi…

USR îi solicită primarului Gabriela Firea să pună pe ordinea de zi a ședinței CGMB proiectul de desființare a celor 20 de companii municipale

Uniunea Salvați România îi solicită primarului Gabriela Firea să pună pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General de miercuri proiectul depus de USR București în data de 26 noiembrie 2018 referitor la desființarea celor 20 de companii municipale, se arată într-un comunicat al USR.

”Adoptarea acestui proiect de Hotărâre CGMB este varianta cea mai bună de a transpune în practică decizia instanței. Proiectul prevede pe de-o parte începerea procedurilor pentru dizolvarea și lichidarea companiilor și, pe de altă parte, abrogarea hotărârii prin care au fost desființate mai multe Administrații din subordinea Primăriei Capitalei. Aceste administrații, în special Administrația Străzilor și Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement, trebuie să fie repuse pe picioare, trebuie curățate de rețelele clientelare și trebuie să fie eficientizate pentru a oferi servicii vitale pentru oraș”, se mai arată în comunicat.

Consilierul municipal USR, Ana Ciceală, susține că decidenții din aceste companii  ”trebuie să știe că în acest moment nu mai nicio bază legală pentru a cheltui bani și pentru a semna contracte. Decizia instanței este obligatorie și cine nu o respectă va putea fi tras la răspundere”.

USR București a anunțat că a depus, luni, acțiunea în instanță pentru desființarea companiilor municipale lansate anul trecut de Gabriela Firea. În urmă cu trei săptămâni, Curtea de Apel a decis anularea definitivă a tuturor hotărârilor de înfiinţare a celor 20 de companii municipale. În urma acestei decizii, consilierii municipali USR au depus un proiect de Hotărâre pentru dizolvarea și lichidarea companiilor. Întrucât proiectul propus nu a fost trecut pe Ordinea de zi a ședinței CGMB, consilierii USR București au depus la Tribunalul București acțiunea pentru desființarea Companiilor.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Felicitari USR. Luptati alaturi de romanii cinstiti pentru inlatuarea jegurilor psd-alde.
    Votez USR!.

  2. USR este exact modelul de partid European, de interes civic pe care ni l-am dorit. Felicitări! gândurile noastre va însoțesc in tot ce întreprindeți! Viceprimarul Badulescu este un caz medical, de grobianism feroce, care se manifesta ori dintr-un defect major al capului ori din lipsa de educație de la părinți. Oricum, in atare conditii, nu are ce căuta la conducerea vreunei institutii.