USR îl acuză pe Liviu Dragnea că blochează iniţiativa „Fără penali în funcții publice” sub pretextul că, de aproape trei luni, nu au fost copiate toate semnăturile
Președintele USR, Dan Barna, l-a acuzat joi pe Liviu Dragnea că încearcă să blocheze iniţiativa cetățenească de revizuire a Constituției „Fără penali în funcţii publice” sub pretext tehnic – că nu s-a terminat copierea semnăturilor, motiv care de fapt „nu este real, este pur şi simplu o încercare de tergiversare şi blocare a acestei iniţiative”.
„Liviu Dragnea încearcă să blocheze iniţiativa ‘Fără penali în funcţii publice’ la nivelul secretariatului Parlamentului. Încercând să vedem care este stadiul, tocmai am aflat că iniţiativa nu a fost încă trimisă la Curtea Constituţională, deşi semnăturile au fost depuse din 21 septembrie. Pe 26 octombrie, în urmă cu aproape două luni, USR a făcut o solicitare expresă secretariatului să transmită aceste semnături la CCR, pentru că există un termen de 60 de zile şi în continuare Liviu Dragnea refuză să transmită semnăturile pentru ‘Fără penali’ de la secretariatul Camerei Deputaţilor către CCR. Solicităm ca săptămâna viitoare, în Biroul permanent, să fie introdusă solicitarea noastră pe ordinea de zi şi semnăturile să fie transmise către CCR aşa cum expres prevede legislaţia în vigoare”, a spus Barna, la Palatul Parlamentului.
„Îi solicităm lui Liviu Dragnea să respecte cererea a peste un milion de cetăţeni români care vor ca România să nu mai aibă penali în funcţii publice şi să transmită această iniţiativă cetăţenească pentru modificarea Constituţiei la Curtea Constituţională şi să nu mai încalce încă o lege, aşa cum ne-a obişnuit de doi ani”, a afirmat Dan Barna.
Inițiativa Fără Penali în funcții publice propune ca articolul 37 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conținut: „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii