G4Media.ro

USR, încă un pas spre ALDE european: Iulian Bulai a fost admis…

USR, încă un pas spre ALDE european: Iulian Bulai a fost admis în grupul politic ALDE de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

Deputatul USR, Iulian Bulai, a fost admis oficial azi în grupul ALDE de la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE), fapt ce reprezintă încă un pas spre colaborarea dintre cele două grupări. ”ALDE Europa se convinge de discursul dublu al ALDE România, iar USR își câștigă locul binemeritat în familia liberală a ALDE Europa”, a declarat Bulai pentru G4Media.ro.

Bulai a mai declarat pentru G4Media.ro că pe 9 februarie se va discuta în forul de conducere al ALDE european o moțiune internă depusă de trei partide membre (Germania, Olanda și Austria) pentru excluderea ALDE România, partid condus de Călin Popescu Tăriceanu, din cauza limbajului dublu și atacurilor la democrație. ”Am discutat cu Michael Link, membru în Consiliul ALDE Europa, care mi-a reconfirmat intenția de a exclude ALDE România. Un congres ulterior va lua decizia. Sunt presiuni intense nu de la USR, ci de la cele trei partide liberale menționate”, a mai spus Bulai.

În privința afilierii la grupul ALDE din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, e vorba despre o afiliere individuală a parlamentarilor USR, a mai spus Iulian Bulai, care a explicat formalitățile necesare afilierii: ”Am adus la cunoștința Biroului Național și Comitetului Politic al USR nevoia de afiliere la o familie europeană, era cel mai natural să ne afiliem la ALDE, iar Biroul a acceptat-o în unanimitate pe 1 ianuarie. Ca urmare a aderării la grupul ALDE din APCE voi intra în cea mai importantă comisie, cea de monitorizare a statelor membre pe chestiuni de democrație, stat de drept și drepturile omului”.

Deputatul USR a mai spus că va interveni în sesiunea plenară de luni seară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe chestiunea celor două ordonanțe de urgență anunțate de Tudorel Toader: ”Doar România și Ucraina vor face obiectul unor interpelări în APCE, suntem nevoiți să spunem Europei ce se întâmplă acum în țară”.

Foto: Iulian Bulai (stânga)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. Foarte bine! ALDE al lui Tariceanu va fi exclus, iar USR – unul din putinele partide de oameni cinstiti din Romania, merge mai departe!

    Vesti bune! Multumiri lui Guy Verhofstadt, seful ALDE european, ca nu e doar un politruc!

    Pacat ca nu e si Udo Bullman, seful grupului S&D, la fel de hotarat.

    • La precedentele alegeri europarlamentare USR nu exista.
      Cu toate acestea iata ca acum exista un eurodeputat al USR – cea mai clara dovada ca USR
      este un partid de oameni cinstiti.

    • In cazul asta, o scrisoare deschisa catre d-l Udo ar fi indicata. O scrisoare din partea cetatenilor europeni din Romania.

  2. sper ca usr sa nu candideze pe liste comune cu plus, partid fondat de fiul unui tortionar al securitatii. usr s-ar compromite aliindu-se cu partidul securistilor al lui ciolos.

    • Eşti un postac PSD, o curvă politică ce face bani din ticăloşia PSDiştilor care vor să mânjească politicienii cinstiţi.

      PSD nu tolerează un om ca Cioloş, fiindcă Cioloş e cinstit şi competent, aşa că încearcă să-l facă să pară securist, când de fapt PSD-ul e partidul securiştilor din România.

      Dragnea e şi invidios pe Cioloş, Dragnea va fi etern dispreţuit de oamenii civilizaţi ai Europei, spre deosebire de Cioloş care e oricând binevenit la Bruxelles/Strasbourg.

      Numai curvele PSD îl iubesc pe Dragnea. În rest, Dragnea e căcat în ploaie, precum postacii lui.

    • Pentru că este un trol retardat Mr. K(ur) e incapabil să își dea seama că nu ține povestea asta care pute a postac mafiot: ciolos = bad guy, usr = good guy -până alaltaieri, stăpânii lui interlopi ilt puneaue să spună cat sunt neomarxisti răi. Orice, doar să nu facă ăștia alianță. Mda, le e frică mafioților. E bine. S-au deranjat la burtă și au emanat pe trolii ăștia idioti, gen Mr K. Se agita, au dat cu toții în bălăbăneală de frică și scriu ca niște K(ururi). Țineți aproape, băieți, urmează sfârșitul. Sfârșitul vostru.

  3. BAAAAAAAAA! LASATI VRAJEALA! VOI VA JUCATI CU PUTZA SI I-O ARATATZI MARIOAREI…

    IN TARA, TODIREL CU CECERE AU BAGAT HOTIE FARA DE PEDEAPSA! ASTA E BA CE CONTEAZA!

    • In Romania, pentru Parlamentul Local vor ramane ciuriiburii de la usere care vor juca tzantzaroiul cum vrea P$D deoarece Piesele Importante sunt fripturishti Europarlamentari !
      Mi s ar parea Fair sa prezinte lista de candidate la Parlamentul Romaniei pentru a Motiva oamenii sa voteze la europarlamentare. Eu imi voi anula votul la europarlamentare pentru a scadea sansele P$D si penele, altfel , alta solutie nu vad acum !

    • bravo! anuleaza tot! asteapta-l pe Isus, ca voi asta asteptati, perfectiunea. orice fac aia cinstiti comentati si nu va place. in schimb la hoti tolerari orice. de aia suntem unde suntem ca mereu cerem prea mult si nu ne alegem cu nimic in final. varza!

    • de „cinstea” si Onoarea unor parlamentari usere m am lamurit ! ( baiul este ca am si dovezi scrise )

  4. Se separă apele, mai întâi prin amestecare, apoi sedimentare și în final filtrare. Dacă hârtia de turnesol nu-și va schimba culoarea în nici o fază, nu va fi nici o mirare, toți o apă și-un pământ.

    • Se separa si ramane deoparte mizeria fetida reprezentată de Mafia PSD-ALDE care activează troli împuțiți ca Liță. Mai e si idiot, auzi ” se separă mai întâi prin amestecare”. Trolul imbecil a fost pus să toace placa aia cu ” toți o apă și un pământ” de parcă ăsta e un motiv să fim furați în continuare de escroci și aia e , n-avem ce face. E, uite că avem.

  5. Mulți ati sărit gardul ospiciului dacă considerați usr partid serios, uitați-vă cine-i cocoțat în varf

  6. Bulai admis de Gay (Verhofstadt).

  7. Bravo USR. Tineretea si corectitudinea trebuie sa invinga,Romania sec 21 , calcata in picioare de catre jefuitorii postdecembristi, trebuie sa se ridice , Mocirla trebuie indepartata…

  8. Si niste maturi sunt mai bune decat mafia psdist-aldista.