USR: Ipocrizia se vede la vot! Senatorii PNL şi PSD nu renunţă la „taxa pe boală”
Senatorii PSD şi PNL au votat în comisiile de specialitate menţinerea ”taxei pe boală”, introdusă de Guvernul Ciolacu, prin ordonanţă de urgenţă, la sfârşitul anului trecut, anunţă USR, acuzând cele două partide de ipocrizie, transmite News.ro.
„Senatorii PSD şi PNL din Comisia de buget-finanţe şi din Comisia de muncă şi protecţie socială au adoptat azi un raport comun de respingere a iniţiativei legislative USR care prevede eliminarea taxei pe boală. Iniţiativa a fost depusă imediat după ce USR a descoperit această taxă aberantă. Dacă la Senat au respins iniţiativa USR, la Camera Deputaţilor, legea de aprobare a OUG 115/2023 cu amendamentul care elimină taxa pe boală stă la sertar în comisii pentru ca PSD şi PNL să mai încaseze milioane de euro de la oamenii bolnavi şi de la tinerele mame”, se precizează în comunicatul USR.
Deputatul USR Oana Ţoiu le-a cerut senatorilor să rămână consecvenţi şi să voteze eliminarea taxei, aşa cum se laudă la televizor.
”Sunt şocată de rezultatul votului. Avem peste 14.000 de mame angajate, care fie sunt cu sarcini cu risc maternal, fie sunt în primele 42 de zile după naştere, care au veniturile diminuate cu 10% din cauza acestei taxe. În aceeaşi situaţie sunt şi bolnavii de cancer care sunt în concediu medical şi părinţii copiilor cu cancer, care-i însoţesc pe aceştia la tratament. Am dezbătut această iniţiativă legislativă azi pentru că PSD şi PNL blochează dezbaterea legii de aprobare a ordonanţei la Camera Deputaţilor, în condiţiile în care comisiile de specialitate ar fi trebuit să emită raportul până pe 12 martie”, spune Oana Ţoiu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu