G4Media.ro

USR: Mafia PNL a instituit republica Belarus în Dragomirești Vale, Ilfov. Cum…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

USR: Mafia PNL a instituit republica Belarus în Dragomirești Vale, Ilfov. Cum s-a ajuns la situația halucinantă în care primarul PNL ar putea rămâne candidat unic

USR a acuzat, joi, într-un comunicat de presă, că „mafia PNL a instituit republica Belarus în Dragomirești Vale, Ilfov”, subliniind că s-a ajuns la „situația halucinantă în care primarul PNL ar putea rămâne candidat unic”.

„În comuna Dragomirești Vale, județul Ilfov, PNL vrea să reinstaureze o dictatură de tip comunist printr-un atac deosebit de grav la Constituția României și la drepturile electorale fundamentale”, susține USR.

Potrivit formațiunii, deși Biroul Electoral Local a admis candidaturile Alianței Dreapta Unită, primarul PNL în funcție, Gheorghe Socol, a contestat listele la Judecătoria Buftea. „Motivul invocat este ridicol: faptul că protocolul de alianță, respectiv listele de candidaturi au fost semnate de două persoane diferite”, menționează USR.

Judecătoria Buftea a respins contestația. În schimb, „Tribunalul Ilfov a admis contestația instituind, practic, o dictatură PNL în comună în detrimentul candidatului Dreptei Unite, care amenința fotoliul primarului PNL”, se arată în comunicat.

„Șeful PNL Ilfov, Hubert Thuma, a cerut, ministrul PNL de la Justiție, Alina Gorghiu, s-a conformat. Mafia PNL din Ilfov vrea să fure liniștită în continuare, așa că toate pârghiile din justiția controlată de Gorghiu s-au pus în mișcare pentru borfași. Vom lupta în continuare în justiție pentru ca locuitorii din Dragomirești Vale să poată alege liberi un viitor mai bun pentru comunitatea lor”, declară în context președintele USR, Cătălin Drulă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează