G4Media.ro

USR PLUS cere Curții Constituționale să dezbată mai repede sesizarea privind moțiunea…

sursa foto: G4Media

USR PLUS cere Curții Constituționale să dezbată mai repede sesizarea privind moțiunea de cenzură

USR PLUS a adresat președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, o solicitare oficială pentru ca sesizarea privind moțiunea de cenzură să fie discutată mai repede de 28 septembrie – termenul anunțat de CCR, potrivit unui comunicat al partidului.

Sesizarea la CCR a fost depusă de premierul Florin Cîțu, care a contestat atât modul în care au fost depuse semnăturile de către parlamentarii USR PLUS și AUR, cât și felul în care Parlamentul a notificat formal executivul în legătură cu moțiunea.

CCR a stabilit că dezbaterea sesizării va avea loc pe 28 septembrie, la trei zile după congresul PNL.

„Am solicitat Curții Constituționale să judece cu celeritate sesizarea de neconstituționalitate formulată de Guvernul României. Articolul 113 din Constituție stipulează foarte clar că moțiunea trebuie dezbătută și votată după 3 zile de la citirea ei. Consider că termenul de 28 septembrie este prea îndepărtat, iar instrumentul juridic al moțiunii de cenzură este, astfel, golit de conținut. Din acest motiv am cerut devansarea acestei date pentru una cât mai curând posibilă”, declară Anca Dragu, președintele Senatului.

USR PLUS arată că, la 11 zile de la citirea moțiunii de cenzură, parlamentarii sunt în continuare împiedicați să se pronunțe prin vot asupra demersului USR PLUS de înlăturare a premierului Florin Cîțu. ”Blaturile din Parlament blochează un drept constituțional al senatorilor și deputaților doar pentru ca actualul premier să fie menținut în funcție până după congresul PNL”, arată USR PLUS în comunicatul citat. (Foto: Urne de vot la moțiunea de cenzură / G4Media.ro)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

34 comentarii

  1. Pai cum „mai repede” daca el a primit ordin sa o faca dupa congresul PNL ca sa iasa Citu mare sultan?! Stati asa ca omul tre’ sa mearga la tuns, poate un city break, la cumparaturi, tre’ sa dea un telefon la un prieten cu care nu a mai vorbit de mult timp, sa faca revizie la masina, are treburi urgente, nu o motiune care e drept democratic oferit de Constitutie si care deja e incalcat dramatic sau o explozie a coalitiei care a aruncat guvernarea in aer ca vrea Citu sa fie Ceausescu 3.

    Intai sa-si rezolve DorMeanu ce trebuie, ca doar asa i s-a spus, apoi tara. Tara e mereu pe locul 14 pentru gunoaiele astea corupte. Imediat dupa taiatul unghiilor. Nu e ca si cand ei ar fi in slujba noastra sau noi le-am plati salariile ca sa faca ce e in interesul cetatenilor, haideti ma…

    • Iti pasa pe dracu . Nu intelegi nimic si doar dai din gura .Habar nu ai ce inseamna un drept democratic . Daca tu crezi ca ce s-a intimplat sau ce a facut USR e democratie atunci meri de te culca .

    • Democratie in stare pura . Din motivele stiute de noi toti USR cere o motiune nu pentru a cadea un guvern ci un prim ministru sau se aliaza cu un partid numit in presa extremist AUR vi se pare si asta ca are vreo legatura cu democratia . Votezi un guvern in parlament si cind ti se nazare iti iei jucariile si pleci . Democratie pur singe .Totul trebui rereglementat si asta va face CCR .

    • @gica , numele spune tot!

    • gîgă: Definitie – „esența democrației moderne: respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie)”
      Un PM ca Cițu nu trebuie lasat sa demita fara a asculta ministrul inainte, fara sa-i permita sa-si spuna punctul de vedere!!

    • Dragos nu pricepi ierarhia , nu pricepi competentele si procedurile , nu pricepi limitele unei guvernari sau ale unui ministru oarecare . Intr-un singur cuvint nu pricepi nimic .

    • @gica USR nu mai este in coalitie (!!!) putea sa faca democratic ORICE, inclusiv motiune de cenzura impotriva unui guvern din care nu mai face parte (!!!), din momentul in care ‘democratia’ ta ca.catz a ignorat orice bun simt si colegialitate

      daca tu crezi ca faptul ca USR+ a „santajat” (daca era de la PNLPSDUDMR se chema negociere) si a meritat sa ii fie dati afara 2 ministri, sa vedem pentru ce a „santajat” , pentru justitie iar in democratie justitia e foarte importanta

    • Dacă partidul LGBT-PLUS era scârbit de guvernul în care erau coalizat, puteau sa părăsească acea coaliție. Dar ei vor sa rămână la putere. Când ești ultima roata la căruță , nu poți face regulile, asa este în democrație. Doar Zbarna și cu Cocolos cred asta. Asa au vrut și cu minoritățile sexuale, pentru 0,1%, vor sa facă legi pentru restul de 99,9%. Ce bine le va fi în opoziție…

    • @gica (p, v,) – ce-l costa pe Cîțu sa spuna public ca unele institutii din subordinea lui nu functioneaza cum trebuie?
      Daca tace si nu face nimic si prefera „sa nu stie”… daca lasa pe cetateni sa se revolte, asta e calea?

    • Gica, tu esti contra.

      „Daca tu crezi ca ce s-a intimplat sau ce a facut USR e democratie”

      Depunerea unei motiuni de cenzura impotriva guvernului e un proces democratic, garantat de constitutie.

      Amanarea dezbaterii cu saptamanile pe aceasta motiune, dupa ce motiunea a fost prezentata in parlament, este complet impotriva Constitutiei care prevede clar:

      (3) Motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.

      Adica nu e democratic tot ce fac aia de ii simpatizezi si nedemocratic tot ce fac aia de ii antipatizezi.

    • Slicon ai intes exact ce-atirna adica prefectura .

    • Adicadetelea astia de la USR fis fac motiune sa il dea jos pe citu nu guvernul .

    • Gica, Gica. Sa vrei sa guvernezi cu 28% nu e democratie, e dictatura! Treaba asta il plaseaza pe Citu al tau, exact in sfera extremismului de care vorbesti. Cand o sa intelegi chestia asta, poate o sa-ti recastigi dreptul de a iti da cu parerea si pe alte teme. Pana atunci nu te mai ia nimeni in serios!
      In alta ordine de idei, daca sefu’ a luat-o razna, stii si tu ca a luat-o razna, cred ca sunt destui care s-ar oferi sa-l trateze gratis.

    • Bai natiune ce atita patima pe capul vostru ,Nu pricepeti cum va prostesc astia .

  2. Asa zici tu mai dl gica, „ti se nazare”? Pai daca tie ti s-ar intampla una ca asta sa-ti dea cineva teapa de 2 ori tu mai vrei inca si inca? Vezi cum iti vorbeste gura fara tine?

    • meri ba de te tepuieste habarnistule te-ai trezit vorbind

    • Cu trolul gica, mafalta, inteleptu, m, p, s, v… nu te poti intelege. El e decât pentru EL aici

    • Țepe cu bufonii Magister Vladuț si Stelică Garsonieră, argatul lui Răducu Măzărea ?
      Păcălicii ăia doi nici nu aveau ce sa caute in Guvern ! De ce nu ați venit cu alții, s-au terminat cele 14 mii de specialiști ?😂

    • Nici macar nu inteleti ca aceasta Consitutie trebuie rebrenduita (ca sa folosesc un cuvint pe intelesul vostru).O Constitutie ce a nenorocit aceasta natiune timp de 31 de ani .O Constitutie ce nu a putut fi modificata datorita votului cetetenilor ce voteza partide mici asa numitele de nisa ,de balama, care fac numai rau tarii . Politicienilor le convine de minune aceasta stare de fapt in care nimeni nu poate fi acuzat ca a gresit .A ti avut un exemplu clar in alegerile parlamentare cind un singur OM (fostul )a decis exact (prin deciziile luate )repartitia voturilor si noua configurare politica a Parlamentului si acum vrea sa faca tot asa ceva , o bresa care sa elimine forta unei aliante de dreapta ce ar fi putut avea o guvernare cu 60 de procente in portofoliu . Hai ca degeaba va zic ca tot nu pricepeti .

    • @matzu pentru ca personaje gen bode, campeanu si altii reprezinta statul de drept si au ce cauta in guvern nu? sau sa-ti aduc aminte, ca se vede ca ai creierul scurt, de angajari de rude si alte fapte glorioase, limbi maro la ficus?

    • andrei meri bai de comenteza la piata cind stai la coada la mici

  3. Se forteaza justitia
    Blaturile sunt nepermise in constitutie?
    Pe 28 se intrunesc cei de la CCR , asta nu inseamna ca vor da un verdict pe loc, mai prin octombrie, noiembrie, ca e ca greu

    • Vei intelege curind . Nu asa trebuie sa functioneze un stat de drept prin proceduri de felul celei voit impuse de USRPLUS. O C onstitutie ce a ramas in urma vremurilor ca sa nu spun altfel

    • giga, tu esti cam trol. Dar tot iti raspund. Dar de ce nu spui tu, cum e realitate: „bai, ai mei sunt la putere, au majoritate in parlament, au N judecatori la CCR care raspund la comenzi si fac exact ce vor?” Ce ne tot aburesti cu democratia, stat de drept, constitutia si alte povesti?

      Ia priveste cum a judecat CCR anul trecut cererea PSD pe o speta asemanatoare si dupa aia vino si mai vorbeste de proceduri si stat de drept si alte bazaconii.

      „Curtea a statuat că «împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii»”.

      „Totodată, natura moţiunii de cenzură, de instrument al controlului parlamentar, impune o anumită celeritate a procedurii, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie dezbătută după cel puţin 3 zile de la prezentare, dar într-un interval de timp adecvat”.

      Asta zicea CCR exact acum un an. Acum s-a dus in ^%^^$% celeritatea, pentru ca interesul PSD si PNL e cu totul altul, iar CCR presteaza dupa cum i se comanda. Ce stat de drept, ce proceduri, ce Constitutie…

      P.S. Sirepet, ce a facut USRPlue e perfect democratic si in acord cu Constitutia: a strans semnaturi in parlament si a depus o motiune de cenzura. Asta e tot ce a facut.

    • interval de timp adecvat – sti ce este aia ? nimeni nu stie . adica adecvat atita timp cit nu impiedica buna functionare a statului .

  4. USR PLUS, cel mai tare partid din România!!! Sus Barna, jos Câțu, jos Iohanis!!! Trăiască șoșoacă! Sus AUR!!! Sus Julien Cioloș!!!
    Vreau sa vad dacă se publica acest comentariu, ca dacă nu scrii contra lui Iohanis și Câțu, ești cenzurat. Aveam alta impresie, dar e ca la antena3. Ei scriu, ei citesc…

  5. Hoții, cu rucsacuri, vor să se reinstaleze la supt bugetul țării pe care o urăște visceral!

  6. CCR nu are nimic de judecat.
    Degeaba le ceri.
    Joacă politic.

    • monta nu prea le ai(lasa dracu vaca nu o mai trage de coada ca nu e mita ) . CCR joaca asa cum trebuie sa joace in folosul bunei functionari a statului nu in folosul vreunei institutii sau a unei persoane .

  7. aur ce zice?
    cand ai jucat toata viata table, te crezi sahist! 🤣

  8. Premierul Citu este singurul care poate sa duca reformele la bun sfirsit, e sustinut de Presedinte si are banii. romanii se vor lamuri in scurt timp cine vrea binele tarii si vor vota zdrobitor PNL la urmatoarele alegeri.