USR PLUS, în apărarea lui Voiculescu: Managerul Spitalului Foișor a blocat formalitățile pentru transformare unității în Spital Covid. Directorul ASSMB și Managerul Spitalului trebuie să plece
Reprezentanții USR PLUS București arată, printr-un comunicat de presă, că principalii responsabili pentru întârzierea evacuării pacienților din Spitalul Foișor sunt directorul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMD), și managerul Spitalului.
„Modul în care a fost gestionat transferul pacienților de la Spitalul Foișor este inacceptabil. Managerul spitalului a blocat formalitățile pentru transformarea Spitalului Foișor în spital COVID-19 și prin asta a întârziat nepermis de mult transferul pacienților”, se precizează în comunicat.
Reprezentanții USR PLUS cer demisia directorului ASSMB (numit de fosta administrație Firea, și pe a managerului Spitalului Foișor
„Trebuie demiși. Spitalul Foișor aparține de Primăria București, în subordinea directă a ASSMB, o structură a primăriei condusă și acum de oamenii numiți fără concurs de fostul primar PSD Gabriela Firea. Consilierii generali USR PLUS au început evaluarea spitalelor din subordinea Primăriei încă de anul trecut. Rezultatul evaluării este că aceste spitale sunt conduse dezastruos. Ele sunt pline de cazuri de corupție, furt din bani publici”, se precizează în comunicat.
Viceprimarul USR PLUS, Horia Tomescu, arată că a cerut în repetate rânduri demiterea oamenilor numiți de fostul primar Gabriela Firea și reforma sistemului prin lansarea de concursuri transparente pentru funcțiile de conducere a spitalelor.
„Până acum, însă, toate încercările USR PLUS de a reforma spitalele bucureștene au fost blocate. Viceprimarul Horia Tomescu nu a primit nici până la acest moment atribuțiile prevăzute în protocolul pre-electoral care permit începerea reformei. Pentru a preveni astfel de cazuri pe viitor, cerem încă o dată ceea ce am cerut de la începutul mandatului: demiterea directorului ASSMB și efectuarea de concursuri corecte, transparente și accesibile tuturor pentru funcțiile de conducere a spitalelor care aparțin de Primăria București“, transmite viceprimarul USR PLUS, Horia Tomescu.
„Oamenii puși de către doamna Gabriela Firea, fie din incompetență, fie din rea voință, vor continua dezastrul din sistem. Costurile amânării în continuare a reformei sunt plătite în primul rând de pacienții vulnerabili. Lucrul acesta este inacceptabil.
Cerem, așadar, de urgență, primarului general al Capitalei, Nicușor Dan: Demiterea directorului Spitalului Foișor; Demiterea directorului ASSMB; Deblocarea reformelor în spitalele care aparțin de Primăria București prin împuternicirea viceprimarului dr. Horia Tomescu pentru a începe reforma”, se precizează în comunicatul USR-PLUS.
Reacția USR PLUS vine după ce reprezentanți ai PSD și chiar lideri ai PNL au transmis că Vlad Voiculescu trebuie demis din fruntea Ministerului Sănătății.
Reamintim că pacienții din Spitalul Foișor au fost evacuați vineri noaptea, fără ca aceștia și aparținătorii lor să fie înștiințați din timp că spitalul urmează să fie introdus în circuitul unităților medicale Covid-19.
Citește și
Sursa foto: Inquam Photos / Alberto Groşescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
34 comentarii