USR PLUS: ”În condițiile în care nu se accepta creșterea impozitării sau reduceri salariale în sistemul public,o absorbție sporită și rapidă a fondurilor UE devine o condiție sine qua non pentru menținerea unui echilibru bugetar”
Alianța USR PLUS enunță într-un document făcut public marți ”contextul macroeconomic foarte dificil”, cu un deficit bugetar de 10% din PIB, și susține că ”în condițiile în care nu se acceptă creșterea impozitării sau reduceri salariale în sistemul public, pe langa o reducere a aparatului birocratic (agenții, autorități care vor fi desființate/consolidate) o absorbție sporită și rapidă a fondurilor europene devine o condiție sine qua non pentru menținerea unui echilibru bugetar”.
Documentul dedicat absorbției fondurilor europene nu precizează cine ar trebui să accepte creșterea impozitării sau reducerile de salarii în sistemul bugetar, ori concedierile în aparatul birocratic, dat fiind că până la acest moment nu a existat nici o propunere formală venită de la vreun partid parlamentar.
Foto: Documentul de poziție al USR PLUS
Singura inițiativă legislativă recentă care face referire la suspendarea temporară a funcționarilor publici aparține unor parlamentari USR. Proiectul, trecut tacit de Senat, prevede că șefii instituțiilor de stat pot suspenda contractele de muncă ale funcționarilor publici pe perioada stării de urgență, de asediu sau în cazul întreruperii ori reducerii temporare a activității instituției. În aceste cazuri, funcționarii publici ar putea fi suspendați direct de către șefii instituțiilor, cu un salariu de maxim 75% din salariul mediu brut pe economie.
În același document făcut public marți, alianța USR PLUS cere desființarea Ministerului Fondurilor Europene și mutarea autorităților de management de la acest minister către ministerele de linie. USR PLUS susține că astfel va exista o absorbție mai bună a fondurilor europene. România este acum în plin proces de acreditare a acestor instituții de către Comisia Europeană, iar restructurarea ar putea duce la întârzierea procedurilor de acreditare, în condițiile în care noul buget al UE va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii