USR: PSD şi PNL mint când spun că vor să corecteze nedreptăţile din Legea pensiilor. Au respins din nou corectarea aberaţiilor de calcul, în Senat
USR acuză marţi PSD şi PNL că au blocat în Biroul Permanent al Senatului punerea pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Senatului iniţiativa legislativă USR prin care românii care au muncit în condiţii grele să primească ceea ce li se cuvine pe contributivitate, din nou, transmite News.ro.
USR subliniază că este pentru a doua oară când USR a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (L367/2024).
”USR a atras atenţia de anul trecut că noua lege a pensiilor dă naştere la noi inechităţi. În dezbaterea parlamentară, USR a introdus mai multe amendamente care să corecteze aceste aberaţii, dar care au fost respinse de PSD şi PNL. Ulterior, USR a depus o iniţiativă legislativă, semnată de parlamentarii USR Oana Ţoiu, Radu Miruţă şi Irineu Darău, care ar fi corectat nedreptatea prin care aproximativ 800.000 de pensionari vor avea, ani de zile, pensiile „îngheţate”, deşi au muncit în condiţii grele, iar cei din această categorie, care se pensionează după 1 septembrie, vor avea pensiile mult mai mici decât cei care, în condiţii similare, au ieşit la pensie înainte de această dată”, menţionează formaţiunea.
Senatorul USR Sebastian Cernic, secretar al Senatului, a argumentat că sute de mii de români care au lucrat în condiţii grele de muncă vor avea pensii mai mici decât au contribuit şi că este imperios ca această nedreptate să fie corectată de urgenţă.
”Avem o sesiune extraordinară convocată pentru motive strict procedurale, că aşa vrea Guvernul. Putem să suplimentăm ordinea de zi cu o chestiune de maximă urgenţă şi să împiedicăm ca de la 1 septembrie noua lege a pensiilor să mai producă încă o nedreptate. Vorbim de sute de mii de oameni care au muncit în condiţii cu adevărat grele şi care vor vedea cum contribuţiile lor la fondul de pensii nu sunt luate în calcul. Avem de corectat o lege prost făcută şi cu calcule nedrepte. Fac apel la înţelepciunea tuturor membrilor Biroului Permanent şi, chiar dacă nu suntem camera decizională, am putea accelera corectarea nedreptăţii ce se face pentru 800.000 de oameni!”, a declarat senatorul USR Sebastian Cernic.
Senatorul Cernic a propus întrunirea imediată a comisiei raportoare, respectiv Comisia pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială, care să elaboreze raportul în timp util, pentru ca legea să intre la vot în plenul sesiunii extraordinare de azi.
Potrivit USR, reprezentanţii puterii au votat „abţinere” blocând, astfel, propunerea USR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii