USR, replică pentru Orban în legătură cu DNA-ul pădurilor: Dacă voia un text de lege mai bun, Ludovic Orban avea cam 100 de parlamentari PNL care puteau să facă modificări la proiect, dar nu au făcut-o / Scuzele invocate de şeful guvernului demonstrează că protejează mafia tăierilor ilegale de păduri
Reprezentanţii USR au transmis, referitor la Legea care prevede înfiinţarea DNA-ului pădurilor sesizată de Guvern la CCR, că în cazul în care premierul Ludovic Orban dorea un text de lege mai bun, avea la dispoziţie circa o sută de parlamentari liberali care puteau modifica proiectului, însă nu au făcut-o. Partidul condus de Dan Barna susţine că PNL nu este un partener cinstit de discuţie, iar scuzele invocate de şeful Executivului demonstrează că protejează mafia tăierilor ilegale de păduri, transmite News.ro.
”USR a fost şi va rămâne un partener cinstit de discuţie, din păcate nu putem spune acelaşi lucru despre PNL. Încercarea de blocare la CCR a proiectului de înfiinţare a DNA-ului Pădurilor şi scuzele birocratice pe care le invocă premierul Ludovic Orban pentru a proteja mafia tăierilor ilegale demonstrează acest lucru. La CCR nu se modifică legi, ci se blochează. Dacă voia un text de lege mai bun, premierul Ludovic Orban avea cam 100 de parlamentari PNL care puteau să facă modificări la proiect, dar nu au făcut-o”, au scris reprezentanţii USR vineri pe pagina de Facebook a formaţiunii.
Potrivit sursei citate, USR luptă să apere pădurile din ţara noastră şi dacă PNL nu se va alătura în aceste demersuri, atunci va pierde încrederea românilor.
”USR luptă cu toate forţele să apere pădurile României, iar dacă PNL nu se alătură acestei lupte va pierde încrederea oamenilor. Cu toţi arborii plantaţi de premier în copilarie, astăzi din România se taie ilegal 20 de milioane de metri cubi de lemn şi DNA-ul Pădurilor este una din soluţiile pentru a rezolva această problemă”, se mai arată în postare.
Premierul Ludovic Orban a declarat joi seară că legea care de înființare a „DNA-ului pădurilor” este „o nebunie” şi că intrarea în vigoare a actului normativ i-ar scăpa de dosare pentru o lungă perioadă pe cei care au fost prinşi şi care sunt anchetaţi în prezent pentru infracţiuni silvice.
„Chiar am făcut o evaluare. Intensitatea atacurilor din partea USR este la fel de mare ca atacurile din partea PSD. Pe de altă parte, după ce ne atacă sau înainte de a ne ataca, mai vin şi discută cu noi ca să facă înţelegeri, alianţe. Cred că trebuie să se hotărască. Şi vă dau un un exemplu. Ne-au atacat violent pe decizia guvernului de a sesiza la Curtea Constituţională o lege cum au intitulat-o unii ‘DNA-ul pădurii’. Au făcut postări că PNL îi apără pe ăia care taie ilegal, că PNL nu vrea, adică noi, PNL, care suntem un partid care am avut întotdeauna un comportament ferm faţă de tăierile ilegale. În ce mă priveşte pe mine, sunt un om care iubesc natura, care am plantat la viaţa mea sute de copaci, fără camere de filmat, încă de când eram mic, de când eram în clasa a VII-a, a VIII-a, în liceu”, a declarat Orban, la Realitatea Plus.
Potrivit premierului, în Parlament e „un întreg campionat”, în care se fac proiecte de lege „pe picior”, fără niciun fel de analiză, de studiu de impact, doar pentru că „sună bine, că dă bine la populaţie”.
„Înfiinţarea unui DNA care să sancţioneze infracţiunile de mediu, infracţiunile silvice, a fost făcută fără niciun studiu de impact, fără niciun fel de analiză. De exemplu, în lege scria următorul lucru: în termen de cinci zile de la adoptarea legii, toate dosarele întocmite de toţi procurorii de la toate parchetele din ţara asta, e vorba de vreo 2.600 de procurori, se predau către DNA-ul pădurilor, care nu se înfiinţează. Ca să înfiinţezi o instituţie îţi trebuie sediu, îţi trebuie infrastructura necesară pentru funcţionarea instituţiei. Îţi trebuie procurori, minimum 10, ca să funcţioneze, îţi trebuie judiciarişti. (…) Nu este un text serios. Legea asta dacă intră în vigoare nu numai că nu va duce la creşterea eficienţei luptei împotriva infracţiunilor silvice, ci va scăpa de pedeapsă cel puţin pe toţi cei care au săvârşit infracţiuni silvice, au fost prinşi, li s-au instrumentat dosare de către procurori, pentru că toate aceste dosare care sunt instrumentate de 2.600 de procurori din toată ţara trebuie predate către un parchet care nu există, care nu are personal, nu are sediu, nu are infrastructură, nu are posibilitate să angajeze”, a spus premierul.
El a susţinut că pe cei de la USR îi interesează „sloganul, lozinca”.
„Credeţi că-i interesează dialogul? Pe ei îi interesează să vândă un slogan, o lozincă – ‘oprim tăierea pădurilor prin DNA-ul pădurilor’. (…) Eu îmi doresc nişte parteneri care să fie apropiaţi ca gândire, care să fie fair-play, care să construiască trainic, pe fundamente solide, care să nu aibă bolile celor din zona PSD-urilor cere au existat, FSN-urilor care au existat de-a lungul timpului, să fie populişti, să facă pe picior, să pună ştampile, să facă o manipulare prin sferturi de adevăr. Adică ne trebuie nişte parteneri cinstiţi, corecţi, cu care să puntem construi, pentru că România are nevoie de construcţie în următorii patru ani”, a spus Orban.
Pe 16 iunie, Senatul a votat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de USR care prevede înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu – DIIM (DNA-ul Pădurilor).
Zilele trecute, guvernul a atacat actul normativ la Curtea Constituțională.
Citește și:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
67 comentarii